Comunicarea cu consumatorii

CAPITOLUL I :

- NOŢIUNEA DE COMUNICARE -

Din punct de vedere istoric termenul ‘’a comunica’’ este legat de cuvântul‘’comun’, el derivă din verbul latinesc ‘’comunicare’’ cu sensul de:’’ a avea în comun’’, ‘’a face ceva în comun’’, ‘’ a împărtăşii ceva’’.

1.1 Istoricul utilizării termenului de ‘’comunicare’’

Termenul de ‘’comunicare’’ este folosit din secolul al XIV-lea în sensul de ‘’a pune în comun’’, ‘’a împărtăşii’’ , ‘’a fi în relaţie’’- o dată cu rezolvarea economică din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, termenul şi-a îmbogăţit sensul cu ‘’a transmite’’, iar din secolul al XIX-lea el se asociază unor mijloace fizice clare (presa, radio, tv, cinema).

1.1.1 Istoria studiului comunicării

Studiul sistematic al comunicării este foarte vechi şi începe ca analiza unei forme fundamentale comunicării umane: comunicarea orală. Cercetarea formelor de exprimare retorice - era important pentru cei aflati la putere şi în universităţile europene tradiţia retorică a persistat până în secolele XVI – XVII.

Sute de ani studiul comunicării a fost definit, în principal, în termeni de perspectivă: temporală, instituţională, de nivel. Începând de la ce-l de-al doilea război mondial s-a tins spre realizarea unei teorii distinctive a comunicării ca o academică în sine.

1.1.2 Tipologia generală a definiţiilor comunicării este:

Procesul de transmitere sau de receptare;

O problemă de intenţionalitate în transmiterea mesajului;

Efectul sau cauza unei mulţimi de relaţii sociale şi structuri internaţionale;

Un proces linear, circular sau interactiv;

O sursă de ordine şi coeziune sau cauză a schimbării, fragmentării.

O alegere între două alternative.

1.2. Tipuri de comunicare umană – Probleme generale

Comunicarea umană este o relaţie semnificativă, al cărei punct de plecare poate fi considerat a fi procesul de gândire ca salt al omului de la senzorial la logic, la concepte şi abstracţii. Din punct de vedere psihilogic, gândirea umană dispune de mai multe macro-operaţii specifice:

1) Abstractizarea – reprezintă operaţa de exploatare prin analiză, extragere din contextul general al unor elemente considerate importante;

2) Generalizarea – se referă la operaţia de reunire a unor obiecte abstracte şi de formulare a unor modele reprezentative din elementele componente şi de stabilire a unor legături între ele.

3) Sistematizarea – care se realizează prin comparaţie şi clasificări;

4) Analogia – este o operaţie care presupune atât un raţionament productiv cât si unul deductiv.

Deci, comunicarea umană are specificul ei, este un fenomen complex şi are mai multe forme, cele mai multe forme, cele mai importante sunt comunicarea verbală şi comunicarea nonverbală.

O distincţie importantă este cea dintre ‘’limbă’’ şi ‘’limbaj’’ pentru că limbajul nu se confundă cu limba. La nivel general ‘’limbajul’’ desemneaza un sistem de semne, reprezentări abstracte generalizate prin intermediul cuvintelor, imaginii, simbolurilor în timp ce ‘’limba’’ este un sistem de semne şi de aplicare a lor, fiind strîns legată de cadrul general în care funcţionează limbajul. Spre deosebire de limbaj, limba are un caracter istoric, social, cultural, pentru că ea se schimbă în decursul timpului.