Gradul de Satisfacție al Angajaților în Ceea ce Privește Gradul de Dezvoltare a Carierei în Cadrul Companiei EFG Retail Services

1. INTRODUCERE

În îndelungata sa istorie omul a avut o atitudine ambivalentă faţă de muncă – pe de o parte acceptarea ei ca pe un “rău necesar”, iar pe de altă parte, o atitudine activă de umanizare, de transformare a sa într-o sferă a afirmării. Munca este văzută de om nu numai ca simplu mijloc de obţinere a celor necesare, dar şi ca prilej de satisfacţie.

Importanţa muncii este deosebită pentru dezvoltarea fiecărui individ. În muncă persoana îşi satisface aspiraţiile, îşi realizează idealurile, îşi întregeşte şi îşi îmbogăţeşte personalitatea. La baza alegerii carierei stau: aspiraţiile, idealurile, interesele, aptitudinile, etc. astfel, în timp ce unii optează pentru o anumită meserie, deoarece cred că prin acea muncă îşi vor realiza năzuinţele, alţii aleg o altă muncă pentru a obţine un salariu mai bun, sau pentru a-şi satisface nevoia de afiliere, sau pur şi simplu aleg o muncă la întâmplare, fără a şti prea multe despre ceea ce urmează să facă.

Organizaţiile nu sunt în mod direct interesate de satisfacerea personalului angajat sau cel puţin atingerea satisfacţiei în muncă nu reprezintă un scop în sine al organizaţiilor moderne, ci devine o problemă de maxim interes datorită strânsei legături care există între satisfacţia muncii şi performanţele angajaţilor, precum şi între gradul de satisfacţie resimţit de angajat şi procesul de dezvoltare a carierei. Orice companie de succes are ca prim obiectiv obţinerea profitului, a unor performanţe organizaţionale optime, satisfăcătoare. Pentru a obţine aceste rezultate înalte la nivel de organizaţie este nevoie de un personal calificat, motivat, competent care să obţină performanţe profesionale superioare, în mod individual. Cu alte cuvinte, fiecare angajat trebuie să-şi cunoască bine atribuţiile postului şi să le îndeplinească la un nivel înalt, să fie performant. Ori pentru a fi performant, angajatul trebuie să aibă abilităţile necesare în îndeplinirea sarcinii cerute, să posede acele aptitudini, capacităţi, calităţi necesare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, trebuie să fie optim motivat, să aibă resurse şi condiţii satisfăcătoare pentru realizarea sarcinii şi nu în ultimul rând trebuie să fie satisfăcut de munca prestată. Iată de ce, din ce în ce mai mult în zilele noastre, managementul şi-a îndreptat atenţia către factorul uman din interiorul organizaţiilor; buna funcţionare a companiei depinzând de acesta.

Complexitatea la care s-a ajuns, atât în viaţa de zi cu zi cât mai ales în plan organizaţional, impune o nouă abordare a temei privind satisfacţia angajaţilor determinant al gradului de dezvoltare a carierei. Posturile s-au schimbat, obiectivele organizaţiei sunt stabilite pe trepte superioare, condiţiile de muncă sunt altele, programul de lucru s-a modificat, aparatura s-a modernizat, tehnicile utilizate s-au îmbunătăţit, dar performanţele profesionale trebuie să rămână la cote înalte, acum poate mai mult ca niciodată. De ce? Simplu: din cauza concurenţei. Pe piaţa muncii din zilele noastre dacă nu obţii profit „mori” ca şi companie, iar dacă nu obţii rezultate foarte bune este posibil să „mori” ca şi angajat al unei companii de succes. De aceea, având în vedere importanţa performanţelor, şi nu a oricăror performanţe ci a celor înalte, se impune cercetarea în profunzime a surselor generatoare de astfel de performanţe. Una dintre aceste surse o reprezintă însăşi satisfacţia angajatului în munca pe care o realizează. Nu degeaba Constantin Noica afirma: „Sunt in ceasul fericit când pot să lucrez fără a mai fi silit să muncesc”. Poate că aceasta este însăşi cheia succesului profesional, a rezultatelor extraordinare obţinute în ceea ce întreprinzi, perceperea muncii ca pe o plăcere nu ca pe o povară, obţinerea bucuriilor din ceea ce realizezi, placerea cu care faci lucrul respectiv, într-un cuvânt satisfacţia lucrului pe care îl faci.

Managementul ar trebui să-şi întoarcă privirea către acest aspect, cum să motiveze eficient oamenii astfel încât să fie satisfăcuţi în muncă, astfel încât fiecare angajat să fie „în ceasul fericit”.

Actualitatea acestei probleme, noile tendinţe impuse de companiile moderne determină la aprofundarea studierii acestei teme. Complexitatea fenomenului însă, impune la defalcarea lui şi centrarea atenţiei în această cercetare pe studiul gradului de satisfacţie al angajaţilor în ceea ce priveşte procesul de dezvoltare a carierei.

Totodată, lipsa convergenţei punctelor de vedere precizate în literatura de specialitate impulsionează spre noi cercetări corelate cu situaţiile noi apărute determinate de modificarea, schimbarea organizaţională actuală. O problemă interesantă se poate dovedi a fi influenţa specializării excesive, a diviziunii muncii asupra relaţiei dintre satisfacţia în muncă şi direcţiile de dezvoltare impuse în carieră. Această înaltă specializare conduce, prin detaliata pregatire la o muncă oarecum rutiniera, cu surse sărace de satisfacţie. De asemenea, tehnologizarea şi modernizarea produc modificări şi la nivel de individ, în ceea ce priveşte trebuinţele, motivele, idealurile acestuia. Şi aceste modificări conduc la schimbarea surselor motivatoare generatoare de satisfacţii.

2. SATISFACŢIA MUNCII

2.1. Definirea conceptului

Multiple sunt modurile prin care munca, viaţa din întreprindere afectează participanţii, conducând, în final, la instalarea satisfacţiei sau insatisfacţiei în muncă.

Cătălin Zamfir analizează în "Muncă şi satisfacţie” următoarele surse (dimensiuni):1

A. Facilităţi. Este vorba de condiţiile tehnologice, sociale şi umane în care se desfăşoară activitatea şi are în vedere, printre altele:

1. facilităţi economice - respectiv posibilităţi de câştig în raport cu alte întreprinderi;

2. facilităţi socio-profesionale - posibilitatea dobândirii unei calificări superioare, a promovării în muncă;

3. facilităţi sociale oferite de întreprindere - are în vedere existenţa, sau nu, a unor creşe, grădiniţe, cantine, locuinţe de serviciu, bilete de concediu, organizarea timpului liber, club, excursii etc.;

4. orarul de lucru - în raport cu celelalte condiţii de viaţă poate fi sau nu convenabil;

5. depărtarea locuinţei de întreprindere şi mijloacele de transport disponibile aflate la dispoziţia angajaţilor - timpul necesar deplasării şi comoditatea mijloacelor de transport sunt condiţii extrem de importante pentru calitatea muncii, în general, dar şi factori de care depinde satisfacţia muncii.

Întreprinderile tind să crească atenţia acordată facilităţilor în vederea sporirii gradului de integrare socială şi profesională şi a satisfacţiei în muncă.

B. Condiţii fizice elementare ale muncii, respectiv o serie de caracteristici ale muncii care afectează fizic, chimic, fiziologic organismul uman, cum ar fi:

1. periculozitatea muncii - respectiv riscul accidentelor sau existenţa noxelor generatoare de boli profesionale;

2. caracteristicile fizice ale locului de muncă:

• curăţenie-murdărie;

• ordine-dezordine;

• luminozitate-temperatură-zgomot;

• estetică (culoare, forme etc.).