Marketingul achizițiilor - muștar

Reprezentăm firma CRISS S.R.L., producătoare de muştar.Scopul nostru este de a oferi produse de cea mai bună calitate, la cel mai bun raport preţ- calitate şi astfel preocuparea pentru imaginea firmei, a produselor, într-un domeniu în care concurenţa este aprigă, este prezentă încă de la început.

Sediul firmei este în Tecuci, Galaţi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 127, telefon: +4 0236 751 825, fax; +4 0236 751 825,societate înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/23478/2004, cod fiscal R6615341,cont 251101104181000485312,reprezentată prin Cristina Drăgan, director general, telefon mobil: +4 0740 575 151, sau pe adresa noastră de Internet, www.criss.ro.

Societatea este cu capital privat, integral românesc iar clădirea în care ne desfăşurăm activitatea, în valoare de 4,5 mld lei, este proprietatea noastră.

Într-o piaţă deja aglomerată de produse similare, având o concurenţă destul de mare atât în oraş, firme precum ATFAB S.A, LUCCULUS sau ARGHICOM S.A fiind bine cunoscute pe piaţa naţională, cât şi în întreaga ţară(S.C PAPALITO S.A, MUŞCHETAR S.A, KNORR sau BUNICA), odată cu extinderea treptată dar rapidă a reţelei proprii de distribuţie vom avea asigurat succesul în promovarea produsului nostru şi vom da exemple celorlalţi producători autohtoni de muştar, în iniţiativa lor.

Am ales muştarul ştiind că acesta este unul din condimentele cele mai des folosite în alimentaţie, mai ales alături de carne şi de alte produse derivate, ca mirodenie la diverse salate, precum şi ca ingredient în diverse maioneză, sosuri, marinate.Datorită substanţelor pe care le conţine, muştarul este un excitant al mucoasei stomacale, provocând o puternică secreţie a sucurilor gastrice.

Muştarul este cunoscut ca şi plantă de către om şi cultivat, de circa 3000 de ani. Iniţial el a fost cultivat în China, după care s-a răspândit în lume şi a fost cunoscut de către greci cu circa 400 de ani înainte de naşterea lui Hristos.Medicii greci din antichitate aveau un foarte mare respect pentru proprietăţile medicale ale muştarului încât au atribuit descoperirea sa lui Aesculap. De altfel boabele de muştar au fost pomenite şi înBiblie în pilda Grăuntelui de muştar: "Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul său. Grăuntele acesta, întradevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele;dar după ce a crescut este mai mare decât ierburile şi se face un copac, incât păsările cerului vin şi işi fac cuiburi în ramurile lui.". Egiptenii ,romanii, grecii foloseau praful de muştar şi boabele ca şi condimente, încă din antichitate. Romanii utilizau muştarul atât ca aliment cât şi ca medicament. De altfel se folosea făina de muştar, obţinută prin măcinarea boabelor pentru prepararea unor băi care să încălzească picioarele. Muştarul combinat cu apa caldă cresc tensiunea arterială şi duc la o mai bună circulaţie a sângelui. Dacă aveţi însă probleme cu tensiunea, acest lucru nu se recomandă. De asemenea pasta de muştar se folosea împotriva durerilor de articulaţii, pasta fiind înfăşurată în cârpe în jurul locurilor care dor.

De altfel romanii au fost primii de la care avem o reţetă pentru prepararea muştarului datând din secolul 1 după Hristos, ei fiind primii care au început să producă muştar la nivel industrial. Creau un amestec de seminţe de muştar măcinate, ulei de măsline, miere şi oţet pentru sosuri de salate. În secolul al 8-lea muştarul apare pomenit pentru prima dată în Europa Centrală, într-o scriere despre Carol cel Mare.

În secolul XIII Franţa este ţara care producea cele mai diverse forme de muştar. De altfel în această perioadă oraşul Dijon a primit un monopol pentru producerea muştarului în Franţa. Muştarul era produs acolo cu must în loc de oţet, de aici provenind şi numele franţuzesc pentru muştar: moutarde, de unde a provenit mai apoi şi englezescul mustard. În evul mediu muştarul era sinonim al bogăţiei. Tot în acea perioadă muştarul era privit ca medicament pentru aparatul digestiv. Papa Ioan al XXII-lea , entuziasmat de caracteristicile muştarului, a creat în rândul bucătarilor ce-l deserveau postul Grand Moutardier Du Pape. De altfel , “Când este înfrunzit “ scria un medic din 1699, “muştarul are efectul de-a revigora spiritul, a întări memoria, a elimina starea de moleşeală, pe lângă faptul că este cunoscut ca remediu împotriva scorbutului...” Tusser menţionează cultivarea sa în grădini în secolul al XVI-lea, iar Shakespeare face aluzie la acesta de mai multe ori:muştarul Tewkesbury este menţionat în Henry IV. Într-o lucrare din 1657 , se scrie: “În Glostershire lângă Teuxbury se cultivă muştar care este prelucrat apoi în mingi mari care sunt aduse la Londra şi în alte locuri îndepărtate şi este lăudat ca fiind cel mai bun lucru pe care şi-l poate cumpăra lumea.

În secolul al XVIII-lea s-a observat că muştarul este mult mai uşor de folosit dacă este măcinat. De atunci prepararea sa constă în principal în măcinare şi amestecare a prafului cu apă, fiind folosită apoi această pastă pentru prelucrări ulterioare.

Există trei sortimente de muştar: alb(sinapis alba) maroniu şi negru(brassica nigra). Toate sortimentele fac parte din familia Brassicaceae, ce este răspândită atât în Europa cât şi în Asia. Muştarul maroniu denumit şi muştar Sarepta sau Muştar Românesc maroniu (Br. juncea) precum şi Muştarul Maroniu Indian ( Br. integrifolia ) sunt folosite pe larg la scară industrială, deoarece pot fi prelucrate mai uşor la nivel industrial, şi prin urmare se obţine un muştar cu un cost de producţie mai mic. De asemenea foarte folosit în alimentaţie este şi muştarul alb, datorită faptului că îşi păstrează gustul propriu mai bine chiar şi când este amestecat cu apa.

Muştarul alb are frunzele acoperite cu periţori aspri, florile dispuse în ciorchine, iar fructele în formă de păstăi de formă alungită, de asemenea acoperite cu perişori aspri, în aceste păstăi se dezvoltă seminţele de formă sferică, cu diametrul variind de la 2 la 3 mm, de culoare albă-gălbuie şi cu greutatea de circa l mg. Aceste seminţe conţin ulei alilic, componentă principală a muştarului, în proporţie de 30-36%. Turtele rezultate prin presarea uleiului se utilizează la prepararea muştarului de masă.

Muştarul negru, spre deosebire de muştarul alb, conţine seminţe de culoare roşie-brună, aproape negre, de formă sferică, iar diametrul acestora este ceva mai mic (1-1,5 mm). Seminţele de muştar negru sunt mai puţin bogate în ulei alilic (18-24%) şi se utilizează, de asemenea, în alimentaţie.

În seminţele de muştar alb se găseşte o glucozidă, sinalbina, cu formula generală C30H44N2O16, care dă gustul de iute al muştarului alb. Componenta principală însă a seminţelor de muştar negru este o altă glucozidă, denumită sinigrina, care de asemenea dă gustul de iute acestei varietăţi de muştar.