Cuprins
- 1. Produsul 3
- 1.1 Istoria Browserelor 3
- 1.2 Gama sortimentală 3
- 2. Analiza ofertei 3
- 2.1 Principalii ofertanți 3
- 2.2 Volumul consumului 3
- 2.3 Cotele de piață 3
- 2.3.1 În lume 3
- 2.3.2 În Europa 3
- 2.3.3 În România 3
- 2.4 Mărcile 3
- 2.4.1 Internet Explorer 3
- 2.4.2 Mozilla Firefox 3
- 2.4.3 Apple Safari 3
- 2.4.4 Google Chrome 3
- 2.4.5 Opera 3
- 2.4.6 Netscape Navigator 3
- 2.4.7 SeaMonkey 3
- 2.4.8 Maxthon 3
- 3. Analiza cererii 3
- 3.1 Definirea unității de consum 3
- 3.2 Identificarea principalelor segmente de piață 3
- 3.3 Stabilirea elementelor de natură cantitativă 3
- 3.4 Capacitatea pieței 3
- 3.5 Dezvoltarea pieței 3
- 4. Distribuţia produselor 3
- 5. Preț 3
- 6. Promovarea produselor 3
- 6.1 Tipuri de publicitate 3
- 6.2 Promovarea vânzărilor 3
- 6.3 Campanii publicitare 3
- 7. Previziuni în lumea browserelor 3
- 8. Bibliografie 3
Extras din proiect
Diversitatea de produse și servicii la care ne-a adus mileniul al treilea este una copleșitoare, fiecare având anumite particularități pe care trebuie să se muleze o cercetare de marketing. Ni s-a părut interesant să adoptăm spre studiu un produs care prin excelență aparține prezentului și viitorului, detașându-se clar de produsele convenționale prin modul de distribuție, preț, formă fizică și alte proprietăți care vor fi detaliate pe parcursul lucrării. Este vorba despre browserele web.
1. Produsul
Browserul, denumit printre altele și "browser Internet","navigator" sau "browser web" este o aplicație software cu ajutorul căreia utilizatorul său poate comunica și afișa text, grafică, muzică, video și alte informații localizate pe o pagină din World Wide Web (WWW). Având în vedere dezvoltarea tehnologică rapidă, browserele s-au extins pe telefoane mobile și alte dispositive avansate, fapt pentru care noi ne vom limita la studiul pieței browserelor web pentru computere.
1.1 Istoria Browserelor
Istoria browserelor începe la sfârșitul anilor 1980, când o varietate de tehnologii a condus la crearea primului browser, WorldWideWeb, de către Tim Berners-Lee în 1991. Acest prim browser a adus cu sine o gamă nouă de tehnologii, atât hardware cât și software.
Introducerea browserului Mosaic(unul dintre primele browsere web grafice) de către cei de la NCSA în 1993, a produs o explozie în utilizarea webului. Marc Andreessen, liderul grupului care a creat Mosaic în cadrul NCSA, și-a creat curând propria companie, Netscape, și, inspirat din Mosaic, a realizat browserul Netscape Navigator în 1994, care a devenit cu rapiditate cel mai popular browser din lume, atingând la apogeu o cotă de piață de nu mai puțin de 90 de procente din totalul utilizatorilor web.
Microsoft, un jucător important pe piața aplicațiilor software, a răspuns la Navigator cu browserul Internet Explorer în 1995 (de asemenea puternic influențat de Mosaic), declanșând astfel primul mare război de pe piața browserelor. Construind și livrând Internet Explorer-ul cu Windows, Microsoft a profitat de supremația pe care o deținea pe piața sistemelor de operare, și și-a impus browserul, care a atins o cotă maximă de piață de 95% până în 2002.
În 1998 Netscape a lansat ceea ce avea să devină Fundația Mozilla, în încercarea de a produce un browser competitive utilzând modelul software open-source. Acel browser a devenit Firefox, care s-a remarcat pe piață încă de la stadiul de versiune beta(nefinalizată). Puțin după lansarea Firefox 1.0 la sfârșitul lui 2004, Firefox(toate versiunile) au atins un procent de 7,4% din piața browserelor web. În februarie 2009, Firefox a atins un grad de utilizare de 21,77%.
Opera a debutat în 1996 și, deși nu a ajuns la o utilizare foarte raspândită, deținând mai puțin de 1 procent din piață, are o cotă important în exploziva industrie a browserelor web pentru telefoanele mobile, fiind preinstalat pe cel puțin 40 de milioane de telefoane. Mai este de asemenea legat de sisteme cum ar fi consolele Nintendo Wii.
Safari de al Apple a fost lansat în versiune beta în ianuarie 2003. În februarie 2009 are o cotă important din navigatorii care folosesc produsele Apple (notebookuri, netbookuri, telefoane), numărând puțin peste 8 procente din întreaga piață a browserelor.
Cel mai important debutant pe piața browserelor este produsul celor de la Google, browserul Chrome, lansat pentru prima dată în septembrie 2008, ajungând déjà în Februarie 2009 la o cotă de 1,15%.
1.2 Gama sortimentală
Gama de produse destinate navigării pe internet este una diversă, toate produsele satisfăcând aceeași nevoie, doar modul de abordare și satisfacere a acestei nevoi fiind diferit de la produs la produs. Astfel, cele mai importante browsere web sunt:
• Microsoft Internet Explorer 8.0, 7.0 și 6.0
• Mozilla Firefox 3 (3.0.10) și 2
• Opera 9.64
• Netscape Navigator – obsolete 9 (9.0.0.6)
• Apple Safari 3 (3.2.2)
• Google Chrome 2 (2.0.174.0)
• Maxthon Browser 2 (2.5.1.4751)
• Flock 2 (2.0.3)
• K-Meleon 1 (1.5.2)
• SeaMonkey 1 (1.1.16)
• Avant Browser 11 (11.7 Build 26)
• Orca Browser 1 (1.1 Build 2)
• Mozilla Camino 1 (1.7.13)
2. Analiza ofertei
2.1 Principalii ofertanți
De-a lungul timpului s-a afirmat mai mulți producători pe piața browserelor web, cei mai importanți dintre aceștia fiind: Microsoft, Mozilla, Opera Software, Netscape Communications, Apple, Google, Maxthon International. Pe lângă acești producători, mai exista grupuri de programatori care produc browsere, fără a fi reuniți sub numele vreunei companii.
În continuare vom prezenta cele mai importante companii producătoare:
Microsoft(prescurtat MS) este o companie americană, cea mai mare producătoare de software din lume, cu peste 50.000 de angajați în mai multe țări, având sediul în Redmond, Washington, SUA.
Fondată în 1975, compania produce atât aplicații software, cât și componente hardware. Cele mai importante aplicații software sunt:
- MS Windows – sistem de operare
- MS Internet Explorer – browser
- MS Office – pachet de programe pentru birou
- MS Windows Media Player – program pentru redare media
- MS Encarta – enciclopedie
- MS Visual FoxPro – program pentru gestiunea de baze de date
- MSN Messenger – mesagerie electronică instantanee.
În ceea ce privește produsele hardware, Microsoft a lansat produse precum: maus, tastatură, consola de jocuri (Xbox), cititor de amprente, etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Piata Browserelor.doc