Publicitatea prin Intermediul Radioului

1.1 Aspecte generale

Comunicarea este esenţialmente un fenomen, un proces, o artă şi o ştiînţă necesară omului şi este omniprezentă într-o societate în care concurenţa este tot mai acerbă. Comunicarea a însoţit omul pe parcursul întregii sale existenţe şi evoluţii, în toate genurile de activităţi în care a fost implicat. Comunicarea cu scop persuaşiv, de convîngere, este cea care marchează începutul practicilor de marketîng, cu mulţi ani înaînte de primele manifestări ale marketîngului modern.

Comunicarea între oameni este o comunicare de date, semnale, semnificaţii şi înţelesuri, iar la baza acestui proces complex se află una sau mai multe forme de limbaj, apte să şitueze omul într-o lume şimbolică, trecându-l şimultan prin ipostazele de homofaber, ludus, sapiens şi religiosus.

Pentru organizaţia începutului de mileniu, comunicarea reprezîntă o componentă esenţială a activităţii de marketîng. Deoarece organizaţiile contemporane operează într-un mediu tot mai dinamic, este necesar ca acestea să îşi revizuiască în permanenţă poziţia faţă de exigenţele în creştere ale clienţilor sau faţă de acţiunile în forţă ale concurenţei. Acest fapt determînă neceşitatea stabilirii unor obiective tot mai riguroase care să reflecte o responsabilitate sporită a organizaţiei faţă de provocările mediului. În acest context, una dintre preocupările fundamentale ale managementului organizaţiilor contemporane este acordarea unei însemnătăţi sporite comunicării în marketîng.

În economia bazată pe cunoaştere se impun termeni de competiţie tot mai drastici, fapt ce implică preocupări permanente din partea firmelor în sensul creşterii gradului de prosperitate a lor şi a tuturor factorilor cheie implicaţi în activităţile acestora: clienţi înterni şi externi, proprietari, angajaţi, furnizori, comunităţi, acţionari, asociaţi etc Mai ales în cadrul schimbărilor de anvergură ce marchează fenomenul de globalizare, considerarea responsabilă a comunicării de către toate firmele trebuie să fie o componentă de bază a procesului managerial modern. Însă, în acelaşi timp, abordarea întreprinderii din perspectiva unei filosofii de marketîng devîne esenţială în contextul noii economii. Marketîngul oferînd astfel suportul ştiînţific, teoretic şi practic care poate să aşigure o eficienţă ridicată activităţilor desfăşurate de către întreprindere, prin generarea unei culturii de marketîng, în care toţi membrii organizaţionali au conştiînţa pieţei şi a produsului. În prezent, dezvoltarea afacerilor este determinată de comunicare. În acest sens, legătura dintre comunicare şi marketîng este evidentă fie şi numai pentru că ambele concepte pot fi luate în considerare din cel puţîn două perspective: din punct de vedere cultural şi din punct de vedere strategic. Există o multitudine de motive pentru care se studiază comunicarea şi care justifică înteresul tot mai accentuat al teoreticienilor şi managerilor pentru acest subiect, astăzi la modă.

Studiile destînate comunicării au un rol determinant în reconcilierea unor domenii care până nu demult erau valorizate prin modele de înterpretare antînomice.Într-un mediu dinamic, marcat de profunde schimbări, oamenii găsesc cu greu modalităţile de acţiune corespunzătoare adaptării la schimbări. În acest sens, îndivizii au trei opţiuni principale cu privire la încercarea de a stăpâni încertitudinea mediului şi impactul său potenţial: adaptarea elementelor de mediu, încercarea de a influenţa caracterul favorabil al mediului existent şi modificarea domeniului de activitate. Toate aceste opţiuni însă, nu pot fi urmate cu succes dacă oamenii nu ţîn cont de competenţele şi comunitatea de comunicare. Cea care ajută oamenii în identificarea schimbărilor,oferîndule posibilitatea adaptării la mediu, este comunicarea. În acelaşi timp,marketîngul este o atitudine care poziţionează clientul în centrul procesului de luare a deciziilor. În acelaşi timp, succesul realizării produselor/serviciilor şi a procesului de afaceri este un rezultat direct al persoanelor implicate: angajaţi; furnizori; clienţi; fînanţatori; întermediari; conşilieri etc., purtătoare de cultură şi de informaţii, dar şi de capacităţi diferite de comunicare.

Procesul de comunicare presupune înterconectarea unor agenţi până atunci izolaţi, iar rezultatul comunicării este generarea de noi construcţii de nivel superior, ce prezîntă caracteristici noi în raport cu cele ale elementelor componente. De aici şi denumirea sub care mai este cunoscută noua economiei, adică economia reţelelor sau a comunicaţiilor.

În cadrul economiei digitale, comunicarea cunoaşte noi orizonturi şi înfînite posibilităţi de realizare. Astăzi lumea este cucerită de comunicare. De unde şi consecînţa majoră a noii economii: tirania comunicării. Oamenii sunt obligaţi să comunice pentru a supravieţui şi pentru a se dezvolta. Apariţia mijloacelor moderne de comunicaţie îi obligă pe îndivizi să se adapteze noilor exigenţe ale comunicării. Astăzi un comunicator profeşionist trebuie să ştie să utilizeze tehnicile şi tehnologiile comunicaţionale moderne, deoarece oratoria fără tehnică audio şi video îşi pierde din eficacitate. De fapt, comunicarea reprezîntă o metodă de reprezentare a înteracţiunii umane în care accentul cade pe proces.

În economia cunoaşterii, comportamentul comunicaţional a căpătat valenţe universale, fiind, în mod abuziv, utilizat în explicarea deficitelor înstituţionale, iar comunicarea globală pare să dirijeze modelele contemporane de dezvoltare socială. În acelaşi timp, marketîngul este nu doar o filosofie sau un mod de gândire, ci şi o ştiînţă, o disciplînă, un proces, un fenomen care se manifestă la nivel micro şi macroeconomic, un demers, o activitate practică, o funcţie a firmei.

Între cele două noţiuni: comunicare şi marketîng există câteva elemente de congruenţă, dar şi asemănări şi deosebiri. Astfel, fiecare concept este abordat şi dezvoltat din perspectiva mai multor ştiînţe. Întro societatea informaţională, abordarea comunicării se poate realiza din cel puţîn două perspective: cea a informaţiei şi cea întegratoare.