Rolul publicității în agroturism

INTRODUCERE

Turismul constituie un factor determinant pentru progresul economic general, contribuind la cresterea produsului intern brut, la echilibrarea balantei de plati externe si la ameliorarea calitatii vietii.

România este o tara cu o mare disponibilitate pentru turism, conferita de resursele variate, naturale si antropice cu care este înzestrata, reusind sa satisfaca pretentiile celui mai exigent turist, român sau strain, prin intermediul diverselor forme de relief repartizate armonios pe întreg teritoriul tarii, prin flora, fauna si monumentele sale istorice si arhitectonice.

Dupa decembrie 1989, turismul a intrat într-o etapa noua, cea a reformei economice, un proces profund si de durata, supus mai multor factori mai mult sau mai putin cunoscuti. Ca urmare, inflatia a facut ca tarifele si preturile practicate de hotelarie si restaurantele din statiunile traditionale de turism sa fie inaccesibile pentru majoritatea consumatorilor.

Pe masura iesirii din criza economica actuala si a cresterii veniturilor reale ale populatiei, cererea turistica se va ameliora si având în vedere ca turismul clasic va ramâne în continuare destul de scump, se va orienta mai mult decât pâna în prezent catre alte forme de turism, cum ar fi, de exemplu, agroturismul.

În România, ca si în alte tari, agroturismul este o forma de turism ce practica preturi accesibile, fiind acceptat astfel de un numar mai mare de persoane. Agroturismul este un turism ce se poate practica în toate cele patru anotimpuri ale anului, contribuind pe aceasta cale la evitarea aglomeratiei specifice sezoanelor de vârf. Putem considera agroturismul si ca o alternativa care poate satisface turistii plictisiti de „turismul industrial”.

Necesitatea asigurarii unor forme cât mai diversificate de petrecere a timpului liber, aduc frecvent în atentia organizatorilor de vacante notiunea de „sat turistic”. Atât în practica turistica internationala, cât si în literatura de specialitate si de alte profiluri, s-a constatat ca populatia oraselor se îndreapta tot mai mult, pentru recreere, spre mediul rural. În acelasi timp, se remarca faptul ca formele de turism, organizate în mari centre aglomerate, cu programe fixe, rigide si monotone, nu mai satisfac, la nivelul aspiratiilor, motivatiile si optiunile turistice a majoritatii populatiei urbane. Astfel, cautarea mediului rural pentru odihna si recreere se contureaza ca si o tendinta generala în practica mondiala a turismului.

Ca si un raspuns la aceasta tendinta, numeroase organizatii de turism, lucrative sau obstesti, din diverse tari europene, sunt preocupate de organizarea si institutionalizarea turismului în spatiul rural. În acest sens, în tarile cu un grad ridicat de urbanizare si industrializare au aparut multiple forme: sate de vacanta, vacante la ferme, sate-club, sate pentru tineret, statiuni rurale de odihna, precum si satul turistic, care detine un loc prioritar.

Primele „sate turistice” au aparut în Franta, înca din anul 1954, fiind considerata forma cea mai originala de turism din a doua jumatate a secolului nostru.

În tara noastra, primele actiuni turistice în mediul rural s-au realizat începând cu 1967-1968 pentru grupuri organizate de turisti aflate pe litoralul Marii Negre. Începând cu 1972, ca urmare a Ordinului Ministerului Turismului nr.297/1972, centrul de cercetari pentru promovarea turismului international a trecut la identificarea si selectarea unor localitati reprezentative pentru satul românesc pentru a fi lansate si promovate în turism.

În anul 1974 prin Decretul nr.225 s-a interzis cazarea turistilor straini în locuintele particularilor, facând astfel satele turistice nefunctionale pentru turismul international.

Dupa 1989, prin Hotarârea Guvernului nr.438/1990 s-a înfiintat Comisia Zonei Montane din România, în cadrul careia s-a creat primul compartiment de agroturism, astfel punându-se bazele organizatorice ale turismului rural din tara noastra.

Începând cu 1994 Ministerul Turismului, prin protocolul încheiat cu Federatia Româna pentru Dezvoltare Montana privind colaborarea în promovarea si dezvoltarea agroturismului si îmbunatatirea cadrului legislativ, dovedeste un interes deosebit pentru aceasta forma de turism.

CAPITOLUL 1

TEORII SI STRATEGII PRIVIND CAMPANIA DE PROMOVARE

1.1.REPERE ISTORICE

Publicitatea ne înconjoara. Ea este o afacere uriasa care implica foarte multi bani si foarte multi oameni. Nici nu este de mirare ca acest subiect da nastere unei mari varietati de opinii. Cei mai multi oameni implicati în publicitate se gândesc la acest domeniu ca la o conexiune între cei care au ceva de vânzare si cei care au ceva de cumparat. Cu alte cuvinte publicitatea ar putea fi considerata aerul unei afaceri. Alti oameni dezaproba publicitatea spunând ca aceasta nu este necesara atâta timp cât produsul se vinde singur. Cu alte cuvinte publicitatea este inevitabila.

Pentru a lamuri acest subiect este necesar sa facem o incursiune în timp privind notiunea de publicitate.

Am putea spune ca radacinile publicitatii merg mult în urma , pâna la anunturile verbale care vesteau luptele gladiatorilor în arenele Romei antice sau executiile publice în Evul Mediu.

Comunicarea cu scop persuasiv dateaza înca din Antichitate când în Egipt , Grecia sau Babilon au aparut inscriptii pe pereti ,tablite de argila , papirus sau pe alte suporturi ce contineau anunturi importante pentru colectivitate.

Odata cu aparitia tiparului la sfârsitul secolului al –XV-lea s-a trecut la o comunicare în masa. Publicitatea a cunoscut o evolutie spectaculoasa odata cu aparitia ziarelor, primul ziar care publicase o reclama fiind BOSTON NEWSLETTER în 1704.

Urmatorul mediu purtator de publicitate au fost revistele urmate de radio si televiziune, aceasta din urma devenind, începând cu anii ’60, principalul purtator de publicitate din Statele Unite ale Americii.