Structura Organizatorică a Firmei

Structura unei organizaţii este considerată cadrul sau scheletul acesteia.

Structura organizatorică a unei firme reprezintă modul de a alocare a personalului angajat, în ansamblul compartimentelor de muncă constituite în funcţie de natura activităţilor ce le sunt atribuite şi grupate pe seama legăturilor ce se stabilesc între ele în două planuri: în plan vertical, pe diferite nivele ierarhice, în raport cu gradul de subordonare şi în plan orizontal, pe acelaşi nivel ierarhic, în raport cu funcţiunea deservită.

Un alt exemplu al definirii structurii organizatorice ni-l dă O.Nicolescu, spunând că, “structura organizatorică reprezintă ansamblul persoanelor si subdiviziunilor astfel constituite încât să asigure realizarea obiectivelor previzionate". 2

Procesul de apariţie, consolidare şi de perfecţionare a structurii organizatorice a fost strâns legat de evoluţia în decursul timpului a agenţilor economici şi a economiei naţionale. Un rol important, în acest proces, l-a avut, concentrarea şi centralizarea capitalului care a condus la formarea unor unităţi economice mijlocii şi mari, (complexe sau specializate) ceea ce a determinat amplificarea întregului sistem de relaţii organizatorice care se stabileau între componenţii acestora. Aceste relaţii au determinat o puternică accentuare a fenomenului de interdependenţă dintre posturi, funcţii şi compartimente. S-a simţit nevoia ca sarcinile, drepturile, obligaţiile fiecărui post să fie precizate într-un act organizatoric care să permită managerului să dirijeze şi să controleze activitatea subordonaţilor săi, fenomen care a determinat apariţia unor principii, norme de funcţionare etc., valabile pentru toate unităţile economice dintr-o ramură sau subramură a economiei naţionale.

Deşi unitară, formată, deci din elemente strâns legate între ele, totuşi structura organizatorică prezintă, mai ales, pentru adâncirea studiului ei, două mari părţi: structura organizatorică de management (funcţională) şi structura organizatorică de producţie (operaţională). 1

1. Nicolescu O. (coord.), Sistemul organizatoric al firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003

2. Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economică, Bucureşti, 1995, pag. 206.

Structura managerială sau funcţională

Structura managerială poate fi definită ca ansamblul managerilor de nivel superior şi al subdiviziunilor organizatorice prin ale căror decizii şi acţiuni se asigură condiţiile manageriale, economice, tehnice şi de personal necesare desfăşurării compartimentelor de producţie.

Structura de producţie sau operaţională

Structura de producţie este alcătuită din totalitatea subdiviziunilor organizatorice ale firmei, în cadrul cărora se desfăşoară activităţi operaţionale, în principal, de producţie.

Între cele două tipuri de organizare există o legătură de dependenţă şi se influenţează reciproc. Rolul hotărâtor îl are structura organizatorică operaţională care jalonează în linii generale sistemul de management şi modul de alcătuire a structurii manageriale. La rândul său structura managerială are un rol activ în simplificarea şi adaptarea structurii operaţionale.

Din perspectivă managerială scopurile structurii organizaţionale sunt:

- clarifică compartimentele si sarcinile posturilor, precum si responsabilii acestora;

- clarifică ierarhia organizatională;

- clarifică canalele de comunicare;

- permite managerilor să aloce resurse pentru obiectivele definite prin plan.

-

Structura unei organizatii prezintă trei caracteristici principale:

- specializarea - arată gradul de divizare si omogenitate a muncii în compartimente;

- coordonarea - se referă la modul de asigurare a cooperării între compartimente si indivizi;

- formalizarea - marchează gradul de precizie în definirea functiilor si relatiilor.

O structură organizatională optimă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să reflecte obiectivele si planul de actiune;

- să oglindească autoritatea în măsură să administreze întreprinderea;

- să evidentieze cadrul de desfăsurare al activitătilor;

- să fie alcătuită din persoane foarte bine pregătite.

Principalele componente ale structurii organizatorice, care se regăsesc în orice organizatie indiferent dacă are sau nu caracter industrial, sunt: postul, funcţia, ponderea ierarhică (aria de control), compartimentul, nivelul ierarhic şi relaţiile organizatorice.

În opinia altor autori, componentele sunt: postul, compartimentul, aria de control şi delegarea de autoritate.

Elemente de bază ale unei structuri organizatorice

Compartimentul reprezintă o componentă de bază a structurii organizatorice, constituită ca subdiviziune a acesteia din urmă, fiind individualizată şi înglobând totalitatea persoanelor care, prin sarcinile care le sunt atribuite desfăşoară activităţi ce converg către aceleaşi obiective organizaţionale, derivate din obiectivele generale ale firmei. Pot fi de trei tipuri: funcţionale, operative şi auxiliare.

Nivelurile ierarhice reprezintă poziţia pe care se situează toate funcţiile şi compartimentele care au acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea întreprinderii.Ansamblul liniilor iererhice stabilite între diferite compartimente amplasate pe niveluri ierarhice formează piramida ierarhică.

Forma piramidei ierarhice depinde de urmatoarele elemente:

1. Mărimea întreprinderii: piramida având o formă aplatizată într-o întreprindere cu număr redus de personal şi de niveluri ierarhice.