Turismul Montan

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, si în Franţa, în special. Acest termen a fost ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de cǎlǎtorie de agrement.

Turismul a fost, în timp, obiectul a numeroase studii, mulţi autori încercând să-l definească. În 1905, R. Guyer-Freuler arăta că „turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cresterea necesităţii de refacere a sănătăţii si schimbarea mediului de viaţă, pe nasterea si dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii”. Profesorul elveţian W. Hunziker a elaborat în 1940 o definiţie a turismului, acceptată pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii si fenomene care rezultă din deplasarea si sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul si deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă si o activitate lucrativă oarecare”. Dicţionarul Enciclopedic Român propune următoarea definiţie a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitǎţilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice, etc.

Prin turism se întelege astfel, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îsi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni si locuri, monumente si muzee, pentru a-si îmbogăţi cunostinţele generale, pentru a se distra si a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, si în condiţiile protecţiei si conservǎrii resurselor turistice, în special, si a mediului înconjurǎtor, în general.

Pe plan internaţional turismul a devenit o afacere de miliarde de dolari, cu multe economii naţionale care depind de el. În ţările dezvoltate creste anual mai rapid decât cresterile medii ale economiei. Aportul la PIB al veniturilor din turism ajunge la (sau chiar depǎseste) 30%. Termenul „turism” este folosit uneori ca peiorativ, implicând cunoasterea superficială a culturilor si minunilor naturii pe care le viziteazǎ turistii.

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice; turismul montan si de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cura climaterică si practicarea sporturilor de iarna; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însusirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal si minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură si a altor realizări ale activităţii umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag numerosi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere pe plan naţional si internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne si internaţionale, până la manifestări sportive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safari), practicat de ţările occidentale, în general pe teritoriul Africii, al Americi Latine, în teritoriile artice si antartice. Este o forma de turism “distractiv”, a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos si inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.

Tipurile de turism de diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea si, prin acesta, atracţia asupra turistilor autohtoni si străini.

Turismul montan

Asocierea dintre turism si munte este deja una familiarǎ. Muntele fiind astǎzi una din principalele destinaţii de vacanţǎ, dar reprezintǎ chiar mai mult decât atât: muntele este un simbol al spiritualitǎţii multor popoare, fiind în mǎsurǎ sǎ satisfacǎ nevoi socio-culturale complexe. Muntele a fost întotdeauna o adevǎratǎ mǎreţie a naturii. De aceea, oamenii au încercat, de-a lungul timpului sǎ cucereascǎ muntele sub diferite forme – între care practicarea schiului pare sǎ se fi impus.

Odată cu dezvoltarea turismului din ultimele decenii si transformarea lui într-o miscare de masă, muntele s-a impus mai mult în atenţia investitorilor si promotorilor acestei forme de turism, tocmai datorită numeroaselor condiţii pe care le oferă pentru desfăsurarea unei activităţi economice cu rezultate benefice. Efectele dezvoltării turismului montan în plan economic si social, desi uneori greu de cuantificat, sunt apreciate ca fiind foarte importante. Se estimează astfel ca arealele turistice din Munţii Alpi, Anzi, Stîncosi si Himalaya asigură, prin activitatea de turism peste 90% din veniturile regionale. De asemenea, în numeroase zone montane, turismul constituie una din principalele ocupaţii ale locuitorilor, multe comunităţi depinzând de activitatea turisticǎ ( ca de exemplu, în Alpi sau Himalaya).