Îngrijirea pacientului cu ulcer duodenal

Argument

Starea de sănătate este rezultatul proceselor care-i permit organismului să se poată adapta la condițiile mediului natural și social. Cu ajutorul acestor procese, activitatea coordonată a organelor, aparatelor și sistemelor asigură funcționarea organismului ca un tot unitar și adaptarea la diversele solicitări normale sau patologice.

Bolile digestive sunt boli de largă raspândire în populație, ocupând un loc important în morbiditatea generală. Ponderea mare pe care o au aceste boli în patologia generală, potențialul mare invalidant al unora din ele, interacțiunile lor cu factorii de mediu și de alimentație, fac necesară cunoașterea lor în stadiile cât mai incipiente pentru tratarea și prevenirea complicațiilor lor.

Ulcerul duodenal este o boală benignă în sine și dispune de posibilități largi de tratament la ora actuală. În schimb complicațiile sale sunt de o gravitate deosebită punând adeseori în pericol viața bolnavului. Situația destul de alarmantă cu care ne confruntăm adesea în spital, este cea în care bolnavii se prezintă în faza de ulcer complicat (hemoragie, perforație), când este necesară intervenția chirurgicală. Este mult mai eficientă abordarea medicamentoasă a ulcerului duodenal decât să se ajungă la o operație, de multe ori invalidantă pentru bolnav, pentru că poate genera prin ea însăși probleme în continuare.

Activitatea noastră, a asistenților medicali, este știinta vieții și a morții, este o intậlnire dintre „o ỉncredere”și „o conștiință, cere vocație, dăruire, respect, sacrificii, empatie, profesionalism. Scopul final al pregătirii noastre este îmbunătățirea calității vieții pacienților noștri, evidentă fiind aplecarea spre latura umană a actului medical, principiul urmat fiind:”noi vindecăm oameni și nu boli. Motivul alegerii temei a fost faptul că în tratarea acestei boli asistentul medical joacă un rol important în refacerea și însănătoșirea pacientului, deoarece se ocupă de acesta pe parcursul internării lui, avându-l sub observație.

Capitolul I

Noțiuni de anatomie și fiziologie a stomacului

1.1. Anatomia stomacului și duodenului

Complexul de organe care asigură transformările fizice și chimice ale alimentelor, în scopul asimilăriilor ca și al eliminării rezidurilor, formează aparatul digestiv.

Aparatul digestiv este alcătuit din tubul digestiv și organele anexe ale acestuia. Tubul digestiv este format din următoarele segmente succesive: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subțire și intestinul gros. Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: ficatul și pancreasul, care își varsă produsele de secreție în prima porțiune a intestinului subțire.

Stomacul este un organ abdominal al tubului digestiv, situat între esofag și duoden. Este așezat în etajul superior al cavității abdominale, între diafragm, ficat, colon transvers și peretele abdominal, ocupând loja gastrică.

În stare de plenitudine, are forma unui cimpoi, iar examinat radiologic, în poziție verticală ia forma literei J. Convențional, stomacului i se descriu mai multe porțiuni:

- cardia

- fundul stomacului denumit și fornix

- corpul stomacului

- antrul piloric

- canalul piloric

Ca dimensiuni, în stare de umplere moderată stomacul are o lungime de 25 cm, lățime maximă între cele două curburi 12 cm, grosime măsurată între cei doi pereți 8 cm. Capacitatea mijlocie a stomacului este de 1300cm3. În anumite împrejurări, mai ales în stări patologice, capacitatea sa se poate modifica - un obstacol la nivelul cardiei va îngreuna pătrunderea alimentelor în stomac, ceea ce va duce la micșorarea capacității acestuia, iar un obstacol la nivelul regiunii pilorice va impiedica evacuarea chimului gastric în duoden și astfel va determina creșterea capacității gastrice.