SMURD Târgu Mureș

Introducere

“Medicina este ştiinţa supusă permanent schimbării. Pe măsura acumulării unor noi cunoştinţe provenite din cercetări provenite din cercetări experimentale sau din medicina clinica, sunt necesare modificări ale tratamentelor şi ale terapiei medicamentoase.”

“Medicina modernă fondată pe fapte, numită şi medicină faptică, este o achiziţie recentă din punct de vedere istoric şi locală din punct de vedere civilizaţional, căci este specifică lumii occidentale şi Europei răsăritene, în restul lumii şi azi aceasta fiind responsabilă de tratarea doar a unei minorităţi dintre pacienţi, care din varii motive apelează la medicina tradiţională a ţărilor sau culturii de care aparţin.”

În întreaga lume, starea de sănătate a persoanelor care se confruntă cu instabilitate socială, economica şi politică este precară.

În anul 2000, reprezentanţii a 189 de ţări s-au reunite la New York pentru a adopta Declaraţia Mileniului, privind principiile şi valorile ce urmeaza să fie abordate în secolul XXI, în cadrul relaţiilor internaţionale. Dintre cele şapte priorităţi sanitare mondiale ale mileniului actual, trei au în vedere dezvoltarea şi abolirea sărăciei, protejarea grupurilor vulnerabile, respectarea drepturilor omului.

Din acest motiv, este dezirabilă identificarea cât mai corectă a grupurilor la risc, a indivizilor care sunt cei mai predispuşi unor anumite condiţii defavorabile, pentru a utiliza direct şi în mod eficient resursele sanitare.

În ultimele 5 decenii, progresele realizate în domeniul medical au făcut ca starea de sănătate în lume să se îmbunătăţeasca considerabil. Cu toate acestea, starea de sănătate a categoriilor de populaţie afectate de sărăcie rămâne precara, iar a celor afectate de sărăcie extremă, cu atât mai mult. În paralel cu creşterea inegalităţilor sociale determinate de libertatea comerţului şi a investiţiilor se observă o creştere a inechităţilor în sănătate. În multe ţări ale lumii, există un mare decalaj între progresele înregistrate la nivelul stării de sănătate a paturilor sociale favorizate faţă de cele defavorizate.

Capitolul I

Sistemul de sănătate din România

După al Doilea Război Mondial, România a avut un sistem de sănătate de tip Semashko, finanţat de stat. Pricipalele lui carateristici erau: fondurile necesare desfaşurării tuturor activităţilor din sistem erau asigurate în totalitate de stat, statul era proprietarul absolut al tuturor resurselor materiale şi furniza serviciile de sănătate pentru toata populaţia. Acest sistem se baza pe principiile planificării centralizate, administrării rigide şi monopolul statului. Astfel sistemul de ingrijiri de sănătate creat de Ministerul Sănătaţii a fost unul integrat, centralizat, controlat de stat prin axe şi cu libertate limitata în opţiune, dar accesibil pentru toţi.

Procesul de reformă al sistemului de sănătate din România a inceput în 1990. Problemele sistemului de sănătate au fost diagnosticate în cadrul proiectului “O Românie Sănătoasă” proiect finanţat şi derulat de Banca Mondială (150 milioane USD) în 1992-1993. Acest studiu a făcut un număr de recomandări:

• Crearea unui fond naţional public de asigurări de sănătate independent, descentralizat şi care să se auto-administreze;

• Crearea unor fonduri alternative private de asigurări de sănătate;

• Descentralizarea serviciilor de sănătate;

• Mutarea accentului către serviciile primare de sănătate;

• Autonomia spitalelor în utilizarea resurselor;

• Crearea şi implementarea unui sistem de acreditare a furnizorilor de servicii de sănătate, atât pentru instituţii cât şi pentru personal.

În 1997, România a introdus un nou sistem de asigurări de sănătate prin Legea nr. 145/1997, bazat pe o versiune modificată a modelului Bismarck. În prezent, unele structuri din următoarele modele coexistă în cadrul sistemului sanitar român (ţinând cont în principal de modalitatea prin care sistemul este finanţat):

• modelul Semashko – bugetul asigurărilor sociale de stat (trezoreria statului);

• modelul Beveridge – principiul rolului de „ filtru” (avut de medicii de familie – aleşi, în mod liber, de catre pacienţi şi finanţat prin impozite);

• modelul Bismarck – sistemul de asigurări sociale de sănătate (bazat pe prime obligatorii de asigurare, dependente de venituri).- modelul României.

În prezent, starea de sănătate a populaţiei este determinată de accesul la sănătate, pe de o parte, şi de accesul la servicii de sănătate, pe de altă parte.