Educația - tradiționalism și modernitate

Cap I. Educaţia în România

În conformitate cu Legea educației, sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) este organismul Guvernului României care coordonează sistemul de învățământ din România, stabilește obiectivele sistemului de învățamânt în ansamblul său, precum și obiectivele educaționale pe niveluri și profiluri de învățământ.În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației consultă, după caz, societățile științifice naționale ale cadrelor didactice, federațiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, ca parteneri sociali, și organizațiile studențești și de elevi, recunoscute pe plan național. Ministerul Educației decide anual prin ordin al ministrului structura anului preuniversitar din România.

Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. În 2004, aproximativ 4,4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre aceștia, 650.000 în grădiniță, 3,11 milioane (14% din populație) în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități). În anul 2009, în România existau 3,3 milioane de elevi, față de 4,8 milioane în anul 1990. În anul 1990, numărul profesorilor din mediul preuniversitar era de aproape 260.000, în 2001 depășea 275.000, iar în 2007 era mai mic de 250.000. În august 2010, în România existau 4.700 de școli generale.

În afară de sistemul oficial de școlarizare, la care s-a adăugat recent și sistemul privat echivalent, mai există și un sistem de meditații, semi-legal și informal.

Cap II. Sistemul naţional de învăţământ

Procesul instructiv – educativ poate fi definit ca un ansamblu de activităţi educative şi de experienţe de învăţare prin care trece subiectul învăţării pe întreaga durată a traseului profesional. Se ştie că omul nu este şi nu poate fi produsul unei singure instituţii de învăţământ. El se formează, în timp, sub influenţa familiei, a şcolii şi a mediului social. Acestea trebuie să-şi coreleze şi să-şi potenţeze eforturile şi acţiunile, orientându-se constant, prin forme şi metode de educaţie specifice, pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare.

Sistemul de învăţământ contemporan din România se caracterizează prin deschidere si dinamism faţă de nou, dezvoltându-se şi acţionând în concordanţă cu cerinţele economico-sociale cu progresul ştiinţifico-tehnic şi cultural, cu aspiraţiile poporului ştiintifico-tehnic şi cultural, cu aspiraţiile poporului român, în condiţiile societăţii civile şi a statului de drept, democratic.

Reforma învăţământului se înscrie în actualul context politic şi economico-social ca o tactică folosită de societate în cadrul strategiei naţionale globale care vizează ca obiectiv remodelarea comportamentului pedagogic în perspectiva amplificării randamentului în prestaţia efectuată. Educatorul este agentul uman care mediază decisiv orice schimbare / inovare în cadrul învăţământului.

Învăţământul este organizat pe niveluri, asigurând coerenţa şi continuitatea instruirii şi educaţiei, în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale. Sistemul naţional de învăţământ are următoarea structură:

a) învăţământ preşcolar: grupele mică, mijlocie, mare şi de pregătire

pentru şcoală;

b) învăţământ primar: clasele I–IV;

c) învăţământ secundar:

• învăţământ gimnazial: clasele V–VIII;

• învăţământ profesional;

• învăţământ liceal: clasele IX–XII (XIII);

d) învăţământ postliceal

e) învăţământ superior:

• învăţământ universitar;

• învăţământ postuniversitar;

f) educaţie permanentă.

Școală primară este obligatorie pentru toți copiii de opt ani, de la vârsta de șapte ani până la zece ani fiind cunoscută sub numele de "învățământ primar", în timp ce de la vârsta de unsprezece ani și până la paisprezece ani este cunoscut sub numele de "educație gimnazială". Cele mai multe școli elementare fac parte din sistemul public școlar. Educația elementară privată are o cotă de piață de 0,5%, în conformitate cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS).