Etica și Afacerile

1. Precizari terminologice

Accentul pus în ultimii ani pe afaceri se datorează schimbărilor rapide în domeniul forţei de muncă, ca rezultat al apariţiei noilor tehnologii, internaţionalizării afacerilor, impactului diferiţilor factori economico-sociali şi politicii atât asupra sectorului privat cât şi a celui public. Termenul de etic provine din greaca veche (ethos-obişnuinţă, moravuri, caracter) şi poate fi utilizat intr-o dublă accepţiune:

a) o disciplină ştiintifică care are ca obiect de studiu normele de comportament ce reglementează relaţiile interumane;

b) ansamblul normelor ce reglementează comportamentul oamenilor in societate şi care sunt impuse prin forţa obiceiurilor şi a deprinderilor in societate.

Abordată în general, etica reprezintă un cod de comportament, de valori acceptate de societate ca juste, corecte, morale.

Desigur, raţionamentele şi judecăţile etice mature nu sunt totdeauna uşor de făcut. Faptele reale ale situaţiei nu sunt totdeauna limpezi, în această situaţie, principiile sau criteriile etice ce trebuie folosite nu întrunesc totdeauna acordul sau consensul, nici măcar al specialiştilor. De aici etica pare, pentru cei mai mulţi oameni de afaceri, să fie ceva subiectiv, amorf, rău definit şi, în consecinţă, nici folositor.

Această lipsă de încredere în etică este, desigur, un fapt nefericit, deoarece fără un acord comun asupra principiilor etice, etica rămâne a fiecăruia pentru el însuşi şi încrederea, care este baza tuturor afacerilor, este subminată.

Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.

Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi"

Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii.

Termenul de morală provine din latină (mos, mores) fiind utilizat fie in sens strict de desemnare a normelor comportamentului uman fie in sens larg,când se indentifica cu termenul de etic.

Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi societate (familie, grup, naţiune, societate), în funcţie de categoriile: bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe conştiinţă şi opinie publică.

Morala mai poate fi definită ca ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică), bazate pe distincţia între bine şi rău. Morala reprezintă "ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică. Morala este disciplina ştiinţifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate"

2. Etica afacerilor ca etica aplicată

Etica afacerilor este o disciplină nouă care oferă un teren deosebit de fertil pentru dezbateri publice, forumuri, articole, dizertaţii.

La unele şcoli de business, precum şi în programele de masterat, a fost introdusă etica, ca disciplină de studiu, fără să se urmărească neapărat formarea unor cetăţeni model, ci în intenţia mai degrabă de a-i avertiza pe studenţi asupra implicaţiilor sociale ale unor decizii de afaceri.

Conceptele centrale cu care operează etica afacerilor sunt destul de obişnuite: datorie, utilitate. Afacerile sunt un mediu care este perceput ca mai puţin nobil, eventual un mediu fără scrupule fiindcă este legat de profit. Viciile clasice, cum ar fi lăcomia sau avariţia, trec drept motivaţii cum nu se poate mai frecvente pentru intrarea în lumea afacerilor.