Comunicarea cu Copiii

1. Începuturile comunicării

Cum ştim, copiii ( foarte ) mici nu dispun de multe cuvinte. De aceea pentru a se dezvălui şi a ne spune ce vor sau ce le trebuie, ei produc multe limbaje. Aproape toate comportamentele lor sunt limbaje. J. Salome (2003) le-a grupat în :gestică, transpunere de fapt, ritualuri, somatizări şi simbolizări.

A. Gestica

Pentru J. Salome ( 2003), privirea este la copiii (foarte) mici un limbaj nonverbal de o importanţă extremă. Există şi un limbaj al zâmbetului. ,, Zâmbetul deschide porţile către receptare”, iar ,, printr-o privire rece, îngheţată, absentă, transmitem copilului multă violenţă, ostilitate.” Prin respiraţie transmitem şi ni se transmite ,, ceva din imensa pulsaţie a vieţii”. În relaţiile cu copiii, să facem gesturi care cheamă, care unesc, care duc mai departe şi care amplifică.

B. Transpunerea în fapt – fuga de acasă, bătăile, furtişagurile, distrugerile, agitaţia motrică, accidentele, comportamentele agresive. Recomandabil ar fi să ne oferim să ascultăm copilul, să-i oferim toată atenţia noastră, prezenţa bine- voitoare şi fermă a unui punct de sprijin, pentru a-i uşura o posibilă cofruntare, nemulţumire.

C. Ritualurile – reprezintă gesturi repetitive, comportamente. În timpul acestor ritualuri, copilul îşi exprimă întrebările. Întrebările copiilor pot să ascundă multe dintre întrebările şi căutările lor fundamentale.

D. Somatizările (sau limbajul suferinţelor fizice). Copiii încearcă să-şi spună conflictele, întrebările, lucrurile ascunse prin intermediul copilului. J. Salome (2003) consideră cinci posibile cauze ale somatizărilor:

• Conflicte interioare

• decalajul dintre sentimentele imaginate/fictive şi cele reale

• pierderile şi despărţirile

• situaţiile neîncheiate. Vom lăsa copiii să vorbească să ne spună ce au de spus, ce se întâmplă cu ei, iar dacă nu vor găsi cuvintele şi momentul potrivit pentru a ni se dezvălui atunci să fim foarte atenţi la somatizări, copilul încearcă să spună ceva semnificativ.

• mesajele relaţionale:- mesaje de confirmare, mesaje de respingere, mesaje de interdicţie, mesaje de decepţie, mesaje de fidelitate şi reparatorii.

E. Simbolizările includ jocurile, întrebările şi visele copiilor. ,,Copiii nu-şi doresc chiar atât de tare să răspundă la întrebări ci în primul rând să înţelegem ce se află în spatele întrebării, adevărata problemă care-i preocupă.” Rolul nostru al adulţilor este acela de a-l asculta pe copil si de a-i permite o cât mai mare libertate de a spune ce are de spus.

2. Comunicarea în grădiniţă

Educatoarea va căuta să asigure toate condiţiile pentru reuşita comunicării, respectiv atenţie, consideraţie si afecţiune. În grădiniţă, educatoarea este aceea care în fiecare moment reprezintă un exemplu, un model de însuşire a unei comunicări parteneriale. Potrivit viziunii lui H. Friederich (1997), o bună comunicare partenerială necesită din partea educatoarelor :

- să asculte cu atenţie şi răbdare părerile, sentimentele, trebuinţele şi problemele copiilor;

- să aibă capacităţi empatice, de a putea comunica afectiv cu ei;

- să-şi exprime direct sentimentele proprii, fără să acuze, să jignească sau să învinovăţeasca;

- să se prezinte clar şi , să fie înţeleasă de copii.