Portofoliu Psihopedagogie

1. Se poate vorbi despre acutizarea conflictului cu alte generații la vârsta adolescenței? Argumentați.

Omul conviețuiește într-o comunitate, alături de alți oameni și în acest scop el este indiscutabil legat și afectat de relațiile ce se stabilesc deopotrivă cu el.

Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea ca este spațiul în care viețuim, ea trebuie să exprime dorința noastra de a progresa și de a urca pe scara umanității. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului și a gândirii umane sunt adolescenții de azi, oamenii de mâine.

Adolescentul este copilul – adult ce cauta senzații și emoții puternice. El încearcă să depășească limitele pe care adulții le impun, adeseori tocmai din dorința de a nu se supune lor, căci ideea e sa trăiești cât mai diferit și mai presus de ceilalți.

Tânărul adolescent simte însă și dorința de a se retage în sine. Aceste momente sunt mai intense decât escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emoții ce-l încercă, momente de răscruce în continuarea modului de a gândi și de a acționa.

Relațiile cu cei din jur sunt în mare parte rezultate ale educației însușite în copilărie și nu depind foarte mult, așa cum se crede, de calitatea de adolescnent. Este drept ca tinerii sunt impulsivi și usor influențabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferenția binele de rău și de a se corecta atunci când au greșit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educații orale insuflate de familie.

Părinții se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare și refuza să-i asculte, și ceea ce este cel mai important, să-i înțeleagă. Frica de a comunica cu cei cărora le datorează viața poate fi în egala măsură atribuită și tinerilor.

Adolescența este o perioadă dificilă, atât pentru copii cât și pentru părinți.Dupa ce trece de 14 ani are loc resimțirea de catre adolescenți a forțelor proprii. Unele realizări stimulează impulsuri de tatonare a gradelor de permisivitate a conduitei nonconformiste. În acest sens, unii tineri organizează scenarii comice în mod deliberat, demonstrații de solidaritate pe probleme minore pentru a sâcâi unii profesori.

Toate acestea sunt generate de necesităti discrete de a provoca adulții și de a manifesta propria lor independență.

La un moment dat, școala și familia devin o rutină.

De la 12 ani se observă o creștere a neatenției și o stare de opozabilitate față de solicitările mărunte ale familiei. Tânărul bombăne, oftează, are un aer de lehamite fața de ceea ce i s-a cerut sa facă.

Alteori se face că nu a auzit, apoi treptat manifestă refuzuri, proteste și chiar obrăznicii ce duc la crearea unei atmosfere tensionate.

De la 14-15 ani, părinții pun adesea în discuție în termeni acuzativi tânărul pentru purtările lui necuviincioase, și-i cere să fie rezonabil, deoarece acum este mare, nu mai e copil.

Următoarea etapă, 18 -19 ani, se caracterizează printr-o reținere a adulților de a-i provoca în vreun fel și prin crearea unei distanțe psihice față de adolescent. Este o fază de noi analize și autoanalize, comparații de conduita și reacții, în care tinerii încep să vadă excesele pe care le-au avut, fapt ce provoacă o mare depresie.

Urmează în continuare o apropiere mai mare de familie, dar în condițiile de persoană marcată de eșecul aroganțelor expresive. Părinții sunt mai feriiciți și fac avansuri de restabilire a unei atmosfere mai intime.

Ultima etapă este cea în care relațiile de cooperare devin tot mai strânse. Acesta este perioada de formare a unei identități, presărata de dorința de independență, fapt ce duce la îndepărtarea de părinți.

Adolescența este o perioadă de formare și transformare esențială în viața tânărului.

Acutizarea conflictului cu alte generații la vârsta adolescenței este teoretic influențată de caracterul fiecărei persoane, dar practic este destul de greoaie.