Psihologia personalitătii

CAPITOLUL I. BAZELE PSIHOLOGIEI PERSONALITATII

1.1. Obiectul psihologiei personalitatii. Definirea conceptului de persoana, trasatura de personalitate, individualitate.

Problema personalitatii ocupa azi un loc central atat in cercetarile teoretice cat si aplicative. Cu toate acestea, in afara de ,,inteligenta", nici un alt concept al psihologiei nu este atat de complex si nedeterminat ca cel de ,,personalitate".

Dafinoiu (2002) specifica urmatoarele:"Conceptul de persoana desemneaza individual uman concret. Personalitatea, dimpotriva, este o constructie teoretica elaborata de psihologie in scopul intelegerii si explicarii- la nivelul teoriei stiintifice- a modalitatii de fiintare si functionare ce caracterizeaza persoana ca organism psihofiziologic".

Comportamentul este determinat de trasaturile de personalitate sau de situatie?

Unul dintre obiectivele principale ale cunoasterii si evaluarii personalitatii este realizarea de predictii privind comportamentul persoanei intr-o anumita situatie.

De ce indivizii nu reactioneaza la fel in aceeasi situatie?

Pentru a explica acest fenomen unii psihologi iau drept unitate de analiza trasatura de personalitate:

! - fiecare trasatuta se raporteaza la o anumita ,,componenta" a personalitatii;

- fiecare componenta fiind independenta de celelalte contureaza o anumita fateta a individului (de ex: anxietate, sociabilitate, perseverenta).

Adeptii acestei orientari (Allport, Eysenck, Cattell, etc.) considera ca, desi faptele de conduita ale unei persoane prezinta o anumita variabilitate situationala, pe termen lung, se observa un cadrul relativ stabil, unitar, de asteptare si interpretare.

Adoptand ideea ca personalitatea este un sistem dinamic hipercomplex, trebuie sa admitem o serie de conventii de ordin operational - logic si anume:

delimitarea ei porneste de la un anumit nivel de abstractizare; organizarea ierarhica, plurinivelara; realizarea unei comunicari bilaterale cu mediul si

efectuarea unor sarcini specifice de reglare; caracterul emergent si independenta relativa fata de elementele componente; imbinarea analizei structurale cu analiza concret - istorica; analiza structurii interne pe baza metodei blocurilor functionale complementare, si nu prin reductie la elementele substantiale, energetice sau informationale.

Personalitatea este o dimensiune supraordonata, cu functie integrativ - adaptativa a omului, care presupune existenta celorlalte dimensiuni - biologica si fiziologica, dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectiva a continutului acestora.

,,Prima nastere a personalitatii" se leaga de momentul cristalizarii ,,constiintei de sine", care presupune si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte, prin comparare cu altii; aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si restrictii care se aplica altuia.Intreaga evolutie a personalitatii se desfasoara pe fondul interactiunii contradictorii dintre ,,constiinta obiectiva"si ,,autoconstiinta".

Intr-o acceptiune mai vasta modelul personalitatii include:

1) apartenenta la specia umana;

2) manifestarea biologica ceea ce o prezinta ca pe o entitate caracterizata de anumite calitati fizico - somatice;

3) unicitatea psihica: singurul exponent al lumii vii dotat cu ratiune si vointa:

4) dependenta sociala - tendinta de identificare cu un anumit cadru cultural, preluare si perpetuare a valorilor lui;

5) creativitatea: implicarea in influentarea si transformarea ambiantei naturale si sociale;

6) congruenta - adaptarea la schimbare.

Alt aspect al abordarii personalitatii scoate in evidenta fortele umane, propunand in calitate de model principiul mobilizarii in care se includ in calitate de componente:

1) energia - forta psihica de baza;

2) instinctul - mobilurile genetice si pulsiunile inconstiente;

3) raspunsul reflex conditional la actiunea stimulilor din ambianta;

4) intiparirea - capacitatea ereditara (sub forma de reflexe innascute) de reactionare sensibila;

5) achizitia - invatarea, dezvoltarea pe parcursul vietii;

6) motivatia - stimularea interna;

7) socializarea - adaptarea la mediul social;

8) identificarea - realizarea ,,Eu-lui";

9) inteligenta - interiorizarea mintala, rezolvarea de probleme, crearea de modele de viata.

10) homeostaza - echilibrul psihofiziologic.

1.2. Conceptul de personalitate in perspectiva multidisciplinara

Vorbind despre personalitate, discutam in termeni majori despre OM; in personalitate este implicata atat existenta umana in ceea ce are substantial si spiritual, cat si intreg ansamblul de valori acumulate istoric, insusite de om, realizate in prezent si proiectate in viitor.

Personalitatea umana reprezinta unul dintre cele mai complexe fenomene din univers; este o realitate extrem de complexa (deoarece integreaza o varietate de componente diferite ca structura, functionalitate si finalitate - biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice) si dinamica (desi dispune de trasaturi relativ stabile, cunoaste o evolutie in timp, atat in plan filogenetic, cat si in plan ontogenetic). Ca urmare a acestui fapt, personalitatea nu poate fi cercetata de o singura stiinta, ci necesita o abordare multidisciplinara.

Printre stiintele care cerceteaza personalitatea mentionam:

- pedagogia - se preocupa de legile formarii personalitatii;

- medicina - este centrata pe echilibrul dintre starea de sanatate si boala;

- psihologia - studiaza sistematic legile vietii psihice si structurile personalitatii.