Aspecte ale temperamentului și a neurozei - studiu asupra relațiilor dintre ele

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării. Despre temperament s-au realizat o mulţime de cercetări, dar important este că calitatea temperamentului caracterizează componenta dinamică a personalităţii, ceea ce îi conferă o stabilitate sporită faţă de celelelalte calităţi psihice ale indivdului. Componentele principale ale temperamentului sunt următoarele: activitate psihică generală, activitatea motorie, emoţionalitatea. La rîndul său , temperamentul înfluenţează alte caracteristici psihice, cum sunt rapiditatea şi stabilitatea proceselor psihice, ritmul activităţii şi a comportamentului, intensitatea proceselor psihice.

Proprietăţile au un caracter potenţial, ceea ce le permite să se manifeste activ sau să afle într-o stare latentă în dependenţă de anumite condiţii. Aceasta, de altfel, se referă în egală măsură şi la alte proprietăţi psihice. Condiţiile sociale în care se manifestă temperamentul individului sunt prioritare, în sensul că indivizii de temperamente total diferite pot avea în condţii diferite un comportament asemănător. Atunci însă, cînd condiţiile sunt aceleasi, comportamentul lor devine diferit.

Dintre studiile publicate care retin atenţia privitor la problema abordată, menţionăm urmatoarele: din perspectivele tipologiei temperamentelor- Hippocrate, Pavlov, Jung, Eysenk, Galenus si Kretchmer(pag.6; 7; 21; 22). Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentului nul mai pronuntat care va fi reluată şi precizată de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si răsunetul (,,Din perspective pedagogica a predarii invatarii”- M.Freyer, Michel Minder, I. Cerghit, I Neacsu, E. Rafaila s.a (pag.27; 8; 16; 17).

Calităţile temperamentului, ca şi calităţile sistemului nervos, nu rămîn absolut neschimbate. Calitătile temperamentului nu se manifestă plenar nici imediat dupa naştere si nici la o anume vîrstă. Ele se dezvolta într-o anumită succesiune, conditionată atit de legile specifice ale maturarii activităţii nervoase superioare, cît şi de legităţile specifice ale maturarii fiecăruia din tipurile sistemului nervos. Cauza apariţiei unor particularităţi individuale ale comportamentului trebuie căutată în calitatea proceselor nervoase de exciţatie şi inhibiţie şi a diferitor combinări ale acestora, de aici şi problema cercetării noastre.

În acest context au fost formulate obiectul, scopul, şi obiectivele studiului conceptual metodologic şi organizatoric al proiectului de cercetare, valoarea teoretică, precum şi etapele de desfăşurare.

Gradul de cercetare a problemei

Primele teorii asupra temperamentului, confundau temperamentul cu constituţia fizică. În antichitatea greacă, medicul Hippocrat (460-370 ) a stabilit patru tipuri de comportament după modul cum predomină cele patru humori ale corpului: sangvinic (sînge), flegmatic (flegma ce e secretată de creier), melancolic (fierea neagră) şi coleric (fiere galbenă).

În sec. al XIX-lea fiziologul rus I.P.Pavlov are ca baza a temperamentului fiziologia Sistemului Nervos Central, si anume: energia, mobilitatea, echilibrul proceselor nervoase. Prin energia proceselor nervoase se înţelege capacitatea de lucru a celulelor nervoase. Mobilitatea înseamnă rapiditatea cu care se schimbă un proces nervos, putînd fi înlocuit cu alt proces nervos, iar echilibrul se referă la raportul dintre cele două procese nervoase fundamentale, excitaţia şi inhibiţia.

Metodologia cercetării

Obiectul cercetării:

Îl constituie influenţa tipului de temperament asupra nivelului de nervozitate la studenti între vîrsta de 18 -22 ani

Scopul cercetării:

Constă în determinarea influenţei tipului de temperament asupra nivelului de nervozitate la studenţi între vîrsta de 18 -22 ani

Obiectivele cercetării: