Concepția despre om și natura umană în cazul marelui pictor Salvador Dali

Scurtă biografie

Salvador Felipe Jacinto Dali s-a născut la 11 mai 1904, în Figueras, un mic oraş de provincie din Catalonia, în nord-estul Spaniei. Numele de familie, neobişnuit în Spania, îşi are originea în cuvântul catalan “adalil”, care la rândul sau îşi are rădăcinile în limba arabă, însemnând “conducător”. Tatăl său, pe nume tot Salvador, era notar (funcţionar public) şi ateu convins; mama sa însă, Felipa era o catolica devotata. Căsnicia acestora a fost, cu toate acestea, una armonioasa. Copilul a fost botezat cu numele de Salvador, nu doar după numele tatălui, ci şi după cel al primului copil al familiei, care a murit în august 1903, în urma unei gastroenterocolite. Tânărul Salvador ajunge să se identifice în mod morbid cu fratele său mort.

Viaţa lui Dali a fost umbrită de moartea fratelui sau, acesta văzându-se ca un simplu substitut al acestuia, după cum el mai târziu mărturisea: “De-a lungul întregii mele copilării şi tinereţi am trăit sub impresia că eram parte a fratelui meu mort. Adică, în corpul şi în sufletul meu, am păstrat cadavrul agasant al acestui frate mort, deoarece părinţii mei vorbeau mereu despre celălalt Salvador”.

De teamă ca acest al doilea copil să nu se îmbolnăvească şi să moară, Salvador a fost copilul favorit al familiei şi răsfăţat în mod constant. A fost înconjurat de atenţie feminină, ca un cocon de fluture, nu numai de către mama sa, Felipa Domenéch, ci, mai târziu, şi de către bunica sa, Maria Ana Ferrés şi mătuşa sa, Catalana.

Tânjea mereu după atenţie (atenţie pe care părinţii i-o acordau din plin) şi, într-una din, scrierile sale cu caracter autobiografic, artistul îşi aminteşte cum se considera ca fiind “o replica, o dublura, o absenta”. Singurul copil care mai rezulta din acest mariaj, este o fiică Ana Maria născută în 1908.

Conform mărturisirilor surorii sale Ana Maria, în cartea sa „Salvador Dali, văzut prin ochii surorii sale” îşi aminteşte cum mama sa îl atenţiona întotdeauna pe micul Dali sa poarte o eşarfa când ieşea afara, iar daca se îmbolnăvea ii plăcea că i se permitea sa rămână la pat, aceasta veghea noaptea în permanenta lângă patul său, pentru ca, atunci când se trezea brusc sau se speria în somn şi se vedea singur devenea foarte agitat.

Amintirile lui Dali, în mărturisirile sale, par să înceapă cu doua luni înainte de naşterea sa. Amitindu-şi de această perioada, el descrie “paradisul intrauterin” ca nişte “culori ale iadului, roşu, portocaliu, galben şi albăstrui, culorile flăcărilor, ale focului; deasupra lor era cald, linişte, moale, simetric şi lipicios”.

Lui Salvador îi făcea plăcere compania femeilor, în special a celor mai în vârstă, cum erau bunica şi Lucia. Acesta a avut foarte puţine contacte cu copiii de vârsta sa, adesea jucându-se singur. Se deghiza în rege şi se observa cu atenţie în oglindă: „Cu coroana mea, o pelerină aruncată pe umeri, iar în rest eram complet gol, îmi impingeam organele genitale printre coapse, ca să arăt cât de cât ca o fată. Încă de pe atunci admiram trei lucruri: slabicunea, varsta şi luxul”.

Tatal său, un gânditor anticatolic, decide să-l trimită pe fiul său la o scoală publică şi nu la una de duminică aşa cum s-ar fi cuvenit conform statutului lor social. După primul an Salvador eşuează în a obţine rezultatele cerute, tatăl său i-a permis transferul la o şcoală particulară catolică aparţinând ordinului francez „La Salle”. Acolo a participat la primele sale lecţii de pictură şi desen. Cam în aceeaşi perioadă acesta şi-a amenajat primul atelier într-o spălătorie veche şi nefolosită din podul casei părinteşti. Acest loc devine pentru acesta „sanctuarul” singurătăţii sale. De la fereastra atelierului - spălătorie îi spiona pe ceilalţi copii, în special pe şcolăriţele de la şcoala vecină. Abilitatea de a atrage atenţia celorlalţi şi, în consecinţă de a fi admirat îi provoca micului Salvador o bucurie nespusă. Totuşi prefera mai degrabă ca „anturajul” să păstreze distanţa.

Dali a fost fin punct de vedere comportamental un copil problemă, iar la şcoală nu s-a făcut remarcat. S-a dovedit însă talentat la desen, de la o vârstă fragedă acesta a manifestat un deosebit talent pentru desen, fiind încurajat în aceasta direcţie de către pictorul Pepito Pitchot, un prieten bun al tatălui său dar şi un cunoscut al lui Pablo Picasso.