Imaginea de sine

Partea I: Punerea problemei

Suntem de părere că orice cercetare experimentală concretă porneşte de la un proces de observare, dublat de studiul bibliografic corespunzător. Importanţa pe care o are observaţia ca etapă a cercetării experimentale o subliniază şi Jean Piaget într-un interviu. El precizează că, pornind de la observaţie descoperim un fapt interesant; faptele naturale observate fac posibilă formularea unei ipoteze care va fi supusă verificării experimentale. Prin urmare realul reprezintă cel mai bogat fond de ipoteze latente în vederea efectuãrii unui numãr foarte mare de experimente.

Pornind de la observaţiile prilejuite de seminarul de psihologie socialã am dorit sã evidenţiem în acest studiu importanţa pe care o are imaginea fiecãruia despre sine în cadrul relaţiilor interumane. Am dori sã insistãm asupra efectelor pe care diferite evenimente - percepute pozitiv sau negativ de cãtre individ - o au asupra imaginii de sine.

Intenţionãm sã demonstrãm experimental cã imaginea de sine a adolescenţilor (avănd în vedere tocmai caracteristicile ei specifice pentru această vârstă) poate suferi modificãri mai mult sau mai puţin relevante ca urmare a succesului sau eşecului în anumite activitãţi.

Partea aIIa: Precizarea constructelor teoretice

A. Imaginea de sine

În această cercetare practică ne propunem să cercetăm experimental o problemă destul de complexă în centrul căreia se află un concept şi mai complex cum este acela de imagine de sine. Prin urmare o definire a conceptelor cu care vom lucra este absolut necesară. Vom insista în mod deosebit asupra acestui capitol de clarificări conceptuale deoarece nu putem trata problema care ne interesează fără să ne referim la o serie de componente integratoare ale vieţii psihice cum sunt Eul şi Personalitatea.

- imaginea de sine

Am putea să definim foarte pe scurt conceptul central al lucrării de faţă, imaginea de sine:

- imginea de sine se referã la felul în care fiecare se reprezintã pe sine şi este expresia concretizatã a modului în care “se vede” o persoanã oarecare.

Totuşi aceastã imagine este contaminatã de dorinţe ca şi de modul în care evalueazã ceilalţi persoana respectivã, precum şi de identitatea trãitã. Consideratã în mod subiectiv şi nu fizic (imaginea din oglindã), imaginea de sine se referã la reprezentarea şi evaluarea pe care individul şi le face despre el însuşi în diferite etape ale dezvoltãrii sale şi în diferite situaţii în care el se aflã. Pe scurt, imaginea de sine se leagã de geneza conştiinţei de sine.

După cum am văzut imaginea de sine integrează o serie de componente de ordin cognitiv, afectiv, motivaţional şi, la rândul ei, se integrează în personalitate. În aceste condiţii este absolut necesar să menţionăm aici câteva lucruri despre personalitate, Eu şi despre felul în care se integrează imaginea de sine în sistemul personalităţii omului.

- personalitatea

Nu ne propunem să definim pe larg personalitatea întrucât este un concept mult prea complex şi în lucrarea de faţă nu ne interesează toate laturile şi aspectele personalităţii ci numai cele legate de identitatea de sine. Personalitatea este tratată de marele personolog american G. W. Allport ca “ o unitate existentă <<acolo undeva>>, posedând o structură internă specifică ( ). Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.”

Modelul sintetic integrativ al personalităţii elaborat de M. Zlate propune o abordare analitică a personalităţii ce cuprinde personalitatea reală (PR), personalitatea autoevaluată (PA), personalitatea ideală (PI), personalitatea percepută (PP) şi personalitatea proiectată (PPro) şi personalitatea manifestată

Personalitatea autoevaluată nu este altceva decât imaginea de sine, ea cuprinzând “totalitatea reprezentărilor, ideilor, credinţelor individului despre propria sa personalitate ( ) este vorba de felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc îşi atribuie în raport cu ceilalţi.” Imaginea de sine este un integrator şi organizator al vieţii psihice a individului, cu rol major în alegerea valorilor şi scopurilor, ea este nucleul central al personalităţii, reper, constantă orientativă a ei, element definitoriu al statutului şi rolului social. Imaginea de sine, după a constatat şi M. Zlate, îşi trage seva atât din personalitatea reală cât şi din personalitatea ideală, din cea manifestată sau din cea proiectată. La construirea imaginii de sine contribuie personalitatea proiectată (aceasta cuprinde “ ansamblul gândurilor, sentimentelor, aprecierilor pe care crede un individ că le au, le nutresc, le fac ceilalţi asupra sa” ).