Miracolul Asiatic

Miracolul Asiatic

1. Introducere

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, regiunea Asia Pacific a fost în măsură să surprindă şi să entuziasmeze lumea, ratele sale de creştere, uneori de-a dreptul extraordinare, indicând posibilitatea unui rețetar, a unui model ce ar putea fi imitat şi aplicat şi altor regiuni şi ţări în curs de dezvoltare. Aşa numitul “model asiatic” a apărut ca o nesperată soluţie ce ar fi putut rezolva problema inegalităţilor în cadrul economiei mondiale. Concluzia lui Kuznets (1971) conform căreia diferenţele de dezvoltare rămân relativ constante de-a lungul timpului a apărut în acest context desuetă. Mult mai plauzibilă părea a fi ipoteza rămânerii în urmă şi a convergenţei conform căreia, datorită posibilităţilor ţărilor din eşalonul doi şi trei de a beneficia de tehnologiile din ţările avansate, decalajele în dezvoltare tind să dispară iar economiile converg spre ceea ce el numea frontiera tehnologică. Împrumutul de tehnologie poate determina depăşirea rapidă a anumitor etape ale dezvoltării pe care statele actualmente avansate le-au parcurs. Însă posibilitatea asimilării, a imitaţiei tehnologice, poate fi destul de limitată în condiţiile în care nu există anumiţi factori endogeni care să o favorizeze, fiind inutil importul de tehnologie într-o ţară în care nu ar exista forţa de muncă specializată în folosirea ei, după cum ar fi imposibilă procurarea tehnologiei dacă nu ar exista resursele necesare.

Astfel Thailanda, Indonezia, Filipine şi Malaysia au cunoscut acum câteva decenii o creştere economică spectaculoasă, supranumită "miracolul asiatic", care astăzi pare să se fi diluat. Aceste patru state au primit titlul generic de "Tigrii asiatici". La începutul anilor '70, ele au fost denumite "noi ţări exportatoare", iar rata spectaculoasă a creşterii economice a dus la apariţia unei noi sintagme: "miracolul asiatic" (în timp, termenul de tigru a început să fie aplicat oricărei ţări cu o creştere economică spectaculoasă datorată unei strategii de comerţ axată pe exporturi - în Europa, Irlanda este cunoscută ca Tigrul Celtic iar Estonia ca Tigrul Baltic, în timp ce Chile este cunoscut ca Tigrul Latino-american). Alături de cei patru "tigri", pe scena economică mondială şi-au făcut apariţia şi cei patru "dragoni", respectiv noile ţări industrializate ale Asiei: Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, China, căreia i s-a adăugat Hong Kong. "Tigrii" şi "dragonii" şi-au bazat modelul de reuşită economică pe investiţiile masive făcute în primul rând de Japonia, apoi de ţările din ceea ce a fost numită "Triada": SUA, Canada şi Europa Occidentală. Economiile acestor ţări au alimentat, o perioadă îndelungată, cererea mondială de materie primă (petrol), urmată de cea de echipamente electronice.

Tabel 1. Cresterea economică a Asiei de Sud-Est

2004 2005 2006 2007

Indonezia 5.1 5.6 5.5 6.2

Malaezia 7.2 5.2 5.5 5.5

Thailanda 6.2 4.5 4.5 4.6

China 10.1 10.2 10.4 9.6

Vietnam 7.8 8.4 8.0 7.5

Korea 4.7 4.0 5.1 4.5

Japonia 2.3 2.6 2.9 2.4

Criza asiatică din 1997, urmată de fluctuaţia capitalurilor străine, a afectat masiv capacitatea de redresare a "tigrilor", astfel că astăzi aceştia par să fie "o rasă de feline pe cale de dispariţie".Căderea, în luna iulie a anului 1997, a monedei naţionale thailandeze, bahtul, a constituit "piatra" ce a provocat valurile masive ale unei profunde perioade de crize economice. De la ţările Asiei de Sud-Est, aceasta s-a propagat până în Argentina, Brazilia şi India. În mai puţin de trei săptămâni, monedele unor ţări s-au depreciat spectaculos (spre exemplu, cea a Taiwanului s-a depreciat cu 45% faţă de dolarul american). Situaţia financiară a băncilor şi a întreprinderilor locale s-a deteriorat rapid, astfel că multe dintre ele au fost declarate insolvabile (56 dintre ele numai în Thailanda). Specialiştii s-au referit ulterior la "o criză neprevăzută", dat fiind că un raport al Băncii Mondiale estima, în mai 1997, că Asia de Sud-Est se bucură de o creştere economică sănătoasă şi puternică (9% în ultimii 10 ani).

Declanşarea dificilei perioade a arătat că între ţările din regiune există, de fapt, disparităţi economice şi politice. La nivel macroeconomic, Thailanda şi Indonezia au avut de suferit din cauza datoriilor externe, în timp ce Malaysia a beneficiat de investiţii străine pe termen lung, dar s-a confruntat cu o creştere a datoriei interne. Incoerenţa politică şi incapacitatea de a înfrunta criza au dus, în Indonezia, la căderea regimului Suharto, iar arhipelagul filipinez s-a ales cu "răni" economice profunde, ale căror urme se văd şi azi.