Psihologie Juridică

Introducere

Psihologia juridică impune o serie de exigenţe fără îndeplinirea cărora actul de justiţie rămâne un exerciţiu steril, tehnicist, lipsit de credibilitate şi forţă, erodat continuu de ineficienţă şi căzând în desuetudine. Ca ştiinţă şi practică, psihologia juridică se adresează tuturor categoriilor de specialişti care participă la înfăptuirea justiţiei şi ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflaţi sub incidenţa legii.

Din această perspectivă, psihologia juridică se defineşte drept „disciplină distinctă, cu un pronunţat caracter pragmatic, informativ-formativă şi de cultură profesională a magistratului în statul de drept, care are ca obiect studierea nuanţată şi aprofundată a fiinţei umane (persoana) implicată în drama judiciară, în scopul obţinerii cunoştinţelor şi evidenţierii legităţilor psihologice, apte să fundamenteze interpretarea corectă a conduitelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă .

Întrucât nu există fenomene de drept care să nu izvorască din raporturile psihologice interumane ce fundamentează fapte concrete, prezentul curs oferă studentului în drept (viitorului magistrat) cunoştinţele înţelegerii fiinţei umane din punct de vedere al subiectivului ei (intenţie, simulare, dol, culpă, act infracţional, mărturisire, bună-credinţă, disimulare, recepţie senzorială, memorare, recunoaştere, regret, responsabilitate, stare emoţională, vinovăţie, prevedere, provocare, consimţământ, act de voinţă, convingere intimă, discernământ, auto-control, legitimitate etc.), oglindit atât în conduitele delictuale, cât şi cu prilejul mărturiei, anchetei, prizonizării, victimizării, reeducării etc., traducându-i cele mai intime resorturi motivaţionale ale săvârşirii faptei incriminate de lege, cu scopul relevării în întregime a adevărului, al unei corecte încadrări juridice a faptei, al dozării pedepsei şi al soluţionării sub just temei a cauzei.

Ca disciplină formativ-aplicativă şi de cultură profesională a magistratului în statul de drept, psihologia juridică orientează studentul în formare către ideea şi spiritul etic-deontologic al desfăşurării procesului penal cu respectarea demnităţii, libertăţii de conştiinţă şi expresie, a integrităţii psiho-morale şi fizice, a liberului consimţământ, a dreptului la apărare şi protecţie a fiinţei umane implicată în drama judiciară. În fine, şi fără pretenţia de a fi exhaustiv, cursul de psihologie juridică avertizează asupra minusurilor general-umane şi de care nici magistratul nu este scutit, recomandându-i acestuia coordonatele psihologice care fundamentează o conduită autocontrolată, profesionistă şi imparţială în raport cu individul aflat sub incidenţa legii.

Victima ţi victimologia rămâne o captivantă incursiune criminologică câtă vreme nu oferă soluţii dintr-o perspectivă mai realistă, concretă a abordării cuplului penal victimă – aggressor, singura aptă să ofere practicienilor informaţii în câmpul reţinerii.

O serie de renunţări au fost dictate şi de acurateţea obiectului psihologiei judiciare, acesta neputând-şi permite acceptarea tratării, de exemplu, adelicvenţei juvenile, câtă vreme această realitate se revendică mai degrabă criminologiei sau sociopsihologiei devianţei.

Similar stau lucrurile şi în referirea la contribuţiile vizând măsurarea potenţialului delicvenţial care, mai degrabă, îşi găseşte locul pe terenul expertizei medico-legale psihiatrice sau în contextual unui curs de psihodiagnostic.

CAPITOLUL I

Consideraţii Introductive

1.1 SCURT ISTORIC

1.1.1. Analiza asupra evoluţiei şcolii româneşti de psihologie judiciară

Şcoala românească de psihologie judiciară îşi are începuturile în eforturile deosebit de serioase ale unor psihologi experimentalişti (Ştefănescu Goangă, Alexandru Roşca – Psihologia martorului şi problematica psihologică a detenţiei), toate acestea în lumina şi sub influenţa rezultatelor experimentale obţinute de unii cerecetători din Europa şi S.U.A. (Wundt – psihofiziologie experimentală; Eduard Claparede – capacitatea testimonială etc.)

Studiul actual al psihologiei judiciare

În dezvoltarea acestei discipline a existat regretabilă discontinuitate, factori politici exprimându-şi rezerva în raport cu domeniul psihologiei în general. Dată fiind această situaţie, în fiecare din domeniile de aplicare, ale psihologiei s-au realizat şi unele performanţe, dar, totodată, s-au soldat şi numeroase nerealizări. Cu privire la psihologia judiciară putem menţiona ca aspecte positive următoarele:

- dată fiind absoluta necessitate a cunoaşterii particularităţiilor psihice ale persoanelor implicate în activitatea judiciară, studiul dişciplinei s-a impus în cadrul catedrelor de criminalistică ale fostelor şcoli de miliţie şi ale facultăţilor de drept (tactica ascultării învinuitului şi inculpatului, a martorului, elemente psihologice ale anchetei judiciare etc.)