Instruirea programată

Instruirea programată şi maşinile electronice de instruire constituie una din direcţiile , formele şi strategiile de modernizare şi retehnologizare ale învăţământului în pas cu cele mai noi cuceriri şi exigenţe ale ştiinţei şi tehnicii contemporane, îndeosebi ale ciberneticii, informaticii, electronicii. Conceperea procesului de învăţământ ca proces cibernetic a determinat dezvoltarea unor direcţii pedagogice noi, aşa cum sunt instruirea programată şi asistată de calculator (Ioan Bontaş, 1995).

Instruirea programată prefigurează o soluţie nouă actualei probleme a creşterii eficienţei învăţării umane (ca modalitate efectivă de organizare a învăţării ea datează din anul 1950 impunându-se în urma cercetărilor şi inovaţiilor promovate de psihologul B. F. Skinner). Instruirea programată face noi progrese pe măsură ce cibernetic a pătruns tot mai adânc în cercetarea fenomenului instructiv,

Principiul participării active şi independente este un principiu aplicat şi cunoscut în învăţământ, dar în condiţiile instruirii programate el se valorifică mai eficient prin modul în care este structurată programa cu care se lucrează. Principiul determină pe fiecare elev sau student să recepteze şi să înţeleagă materia parcursă şi să participe la darea de răspunsuri la ăntrebări şi la rezolvarea de exerciţii în cadrul fiecărei teme studiate, altfel nu se poate continua studiul.

Principiul paşilor mici presupune fracţionarea cu rigurozitate a materiei de învăţat într-o serie de mici unităţi elementare, simple, uşor de asimilat, logic şi organic înlănţuite.