Aplicarea Decalogului în Contextul Noului Testament

1. Introducere:

Pentru început voi spune că modul prin care Dumnezeu dă aceste porunci este unul miraculos. La porunca lui Dumnezeu Moise se suie în muntele Sinai unde primeşte aceste porunci de la Dumnezeu scrise pe două table de piatră. Scriptura ne mărturiseşte că aceste table „erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table” (Ieşirea 32, 16). Cu alte cuvinte, Însuşi Dumnezeu scrisese aceste porunci pe cele două pietre, pentru a se sublinia faptul că aceste porunci au origine divină, nefiind create de om. Deşi iniţial, din pricina idolatriei poporului, Moise va sfărâma prima pereche de table ale Legii, Dumnezeu îi va porunci să se mai suie încă o dată în munte pentru a primi din nou tablele Legii, tot aşa scrise , cu puterea lui Dumnezeu, pe piatră. Interesant este faptul că pentru a arăta importanţa conlucrării omului cu Dumnezeu la desăvârşirea spirituală. Dumnezeu îi cere lui Moise ca să pregătească aceste table ale Legii, prin cioplirea pietrei ca materie primă.

Voi prezenta în cele ce urmează textul celor zece porunci, precum şi câte o mică explicare a fiecăreia , pentru o mai bună înţelegere a importanţei lor pentru viaţa morală a credinciosului.

Primele 4 porunci au în vedere relaţia omului cu Dumnezeu, iar următoarele 6 au în vedere relaţia dintre oameni.

2. Talcuirea decalogului :

Cu toate ca decalogul este temelia intregii moralitati el isi arata intreaga sa valoare atunci cand cele porunci ale sale sunt explicate in spiritul invataturii evanghelice. Inainte de a trece la prezentarea trebuie sa remarcam ca impartirea celor zece porunci primite pe “Cele doua table ale Legii, table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu” nu este aceeasi in toate bisericile crestine. Astfel la romano-catolici pe tabla intai se gasesc trei porunci si pe a doua sapte, la protestanti cinci porunci pe fiecare tabla, iar la ortodocsi pe prima tabla sunt patru porunci iar pe a doua sase porunci .

Porunca I: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, cel ce te-am scos din pamantul Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine”

Porunca aceasta arata poporului evreu pentru prima oara intr-o perioada dominata de politeism (existenta mai multor zei) si idolatrie existenta unui singur Dumnezeu care trebuie recunoscut si cinstit. In acest prim articol ni se arata ca nu este vorba de monoteism in sensul strict al cuvantului, existenta altor zei nefiind negata. In cantecul de victorie inaltat dupa trecerea marii Moise exclama: “Cine este asemenea tie intre dumnezei” (iesirea 15:11). Dar Dumnezeu cere fidelitate absoluta deoarece Iahve este un Dumnezeu gelos (iesirea 20:5). Lupta impotriva falsilor zei incepe imediat dupa iesirea din desert cu Baal (zeul canaan-nenilor) si continua pana astazi .

Porunca a II-a: “Sa nu-ti faci chip cioplit, nici toata asemanarea din cate sunt in ceruri sus si din cate sunt pe pamant jos si din cate sunt in ape, sub pamant. Sa nu te inchini acelora si sa nu le slujesti lor”

Semnificatia acestei porunci nu este usor de sesizat. Nu este vorba de o interzicere a cultului idolilor. Se stia ca imaginile familiare cultelor pagane nu erau dacat un receptacol al divinitatii. Idea subdiacenta implica interdictia de a-l reprezenta pe Iahve printr-un obiect cultual. Asa dupa cum nu avea nume Iahve nu trebuia sa aibe nici chip lasandu-se vazut doar de privilegiati, direct; pentru restul oamenilor doar prin actele sale. Prin aceasta Iahve devine unic, deoarece celelalte zeitati se identificau prin diferite forme (un anumit animal, o statuie etc.). Sa nu te inchini acelora, nici sa slujesti lor, presupune repudierea tuturor celorlalti dumnezei si domni, pentru a nu recunoaste altul decat pentru unicul Dumnezeu si Domn .

Porunca a III-a: “Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert, ca nu va ierta Domnul pe cel ce va lua numele Lui in desert”

Datorita cinstirii lui Dumnezeu care rezulta din poruncile anterioare, aceasta se refera nu numai la Dumnezeu in sine ci deopotriva si la numele lui Dumnezeu, care e sfant aceasta porunca interzice rostirea numelui lui Dumnezeu fara cinstea cuvenita, hulirea lui (luarea in deradere), injuratura sau blestemul.