Chipul preotului ortodox reflectat în opera teologică și pastorală a Sfinților Trei Ierarhi

In fiecare parohie, - spune scriitorul francez A. de Lamartine - este un om care este al tuturor; este chemat ca martor, ca sfatuitor ori ca reprezentat in toate actele cele mai solemne ale vietii, care ia pe om de la sanul mamei sale si nu-l lasa decat la mormant, care binecuvinteaza ori sfinteste leaganul, nunta, patul mortii si sicriul; un om pe care copilasii se obisnuiesc a-l iubi, a-l venera si a se teme fireste de el; pe care chiar necunoscutii il numesc parinte; la picioarele caruia crestinii merg si depun marturisirile lor cele mai intime; un om care prin starea lui este mangaietorul tuturor nenorocirilor sufletelor si ale trupurilor; mijlocitor obligat intre bogatie si saracie, care vede pe cel sarac si pe cel bogat batand la usa sa, rand pe rand; cel bogat pentru a-I lasa milostenia in ascuns, cel sarac pentru a o primi fara a se rusina, care nefiind de nici o treapta sociala, tine deopotriva la toate clasele: la clasele de jos prin modestia si simplitatea vietii; la clasele inalte prin educatia, stiinta si inaltimea sentimentelor, ce inspira si recomanda o religie a iubirii de oameni; un om, in fine, care stie toate, care are dreptul de a spune toate si al carui cuvant cade de sus asupra inteligentelor si asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiesti. Acest om este preotul>>1.

Acest portret magistral, zugravit in imagini asa de vii si conturat intr-o forma atat de maiastra si de expresiva ne ilustreaza in modul cel mai graitor si mai convingator posibil atat chipul ideal al preotului sacerdot cat si dimensiunea, greutatea si importanta preotiei crestine, inaltimea si bogatia ei de inteles, de continut si de datorii.

Sublima, sfanta, infricosata si plina de raspunderi este aceasta inalta misiune a preotiei pentru ca este slujirea lui Hristos, puterea si izvorul preotiei harice. Mantuitorul nostru Iisus Hristos Cel ce a instituit Taina Preotiei dupa Sfanta Sa Inviere, a randuit ca Apostolii si urmasii acestora in succesiune apostolica (episcopii si preotii sfintiti prin hirotonie) sa continue in biserica lucrarea Sa mantuitoare: sa propovaduiasca cuvantul adevarului Sfintei Sale Evanghelii si sa indrepteze sufletele oamenilor la lumina cunostintei de Dumnezeu; sa curateasca poporul prin <<baia nasterii celei de a doua si innoirea Duhului>>, sa-L reprezinte pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in chipul sfintei jertfe si sa-L ofere credinciosilor sai hrana euharistica spre omorarea pacatului si arvunirea vietii celei nestricacioase; sa aprinda in sufletele pastoritilor sai caldura iubirii de Dumnezeu si flacara luminii harului celui mantuitor care mistuie si curateste intinaciunea pacatelor si alunga navalirea patimilor celor potrivnice, pentru ca izbaviti de toata inselaciunea si rautatea sa-I infatiseze sfant si fara prihana inaintea Dreptului Judecator.

Asa cum spune si Sfantul Grigorie Teologul in tratatul sau <<Despre fuga>>, <<preotia urmareste sa intraripeze sufletul, sa-l smulga din lume, sa-l dea lui Dumnezeu, sa-l faca sa pazeasca chipul lui Dumnezeu, daca nu l-a pierdut; daca e in primejdie sa-l piarda, sa-i arate calea ca sa si-l pastreze; iar daca si l-a stricat, sa-l aduca din nou la starea cea dintai. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfant, Hristos in inimile oamenilor. Si in sfarsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca Dumnezeu si partas fericirii celei de sus pe cel ce apartine cetei de sus, pe om>>2.

Toate aceste eforturi sustinute de regenerare a vietii spirituale, ar fi zadarnice si neputincioase, daca preotul nu ar fi intarit in slujba sa de harul dumnezeiesc, pentru ca toate celelalte indeletniciri si sarcini ale omului sunt sustinute si intarite de puterile firesti ale acestuia, in timp ce preotia este ajutata de cele supranaturale, pentru ca se savarseste cu lucrarea si puterea lui Dumnezeu, cu acea <<putere cereasca pe care nici arhanghelii si nici ingerii nu o au>>3.

Sarcina fiecarui om o poarta el insusi, insa sarcina preotiei o poarta fiecare preot in parte. Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce a fagaduit ca <<va fi cu noi pana la sfarisitul veacurilor>> (Matei 28, 20). Acest fapt inalta misiunea preotiei mai presus de orice demnitate si slujire omeneasca, fiindca preotul nu lucreaza si nu administreaza cele sfinte numai cu puterea si capacitatea sa de om, ci cu cuvantul, cu inima si cu puterea lui Hristos, cu acea putere dumnezeiasca cu care Mantuitorul a incredintat pe Sfintii Apostoli ca <<vor calca peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului>> (Luca 10, 19).

Aceasta putere harica cu care Dumnezeu a investit pe alesii Sai, are drept scop sa mijloceasca revarsarea asupra noastra a darurilor dumnezeiesti necesare mantuirii si sfintirii sufletelor noastre, caci prin lucrarea preotiei, Mantuitorul a lasat in sarcina preotilor grija mantuirii sufletului omenesc, rascumparat cu pretul scumpului Sau Sange. In aceasta arta a zidirii sufletesti a credinciosilor, consta toata greutatea si sublimul preotiei crestine caci, <<Oricat de anevoioasa si de grea ar parea medicina - spune Sfantul Grigorie Teologul - totusi nu-i atat de grea ca preotia, unde trebuie sa observi si sa vindeci purtarile oamenilor, patimile lor, viata lor, vointa lor si altele asemenea din om; unde trebuie sa izgonesti din perechea asta a noastra, din suflet si trup, tot ce este animalic si salbatic si sa pui in loc si sa statornicesti, tot ce este bland si placut lui Dumnezeu>>4.

Acesta ii facea pe Sfintii Parinti sa se sfiasca in fata unei asemenea mari vrednicii iar in anumite situatii aproape ca nu cutezau sa o primeasca. Chiar Sfintii Trei Ierarhi s-au temut de ea, socotindu-se nevrednici de aceasta chemare, desi erau curati ca ingerii. S-au temut gandindu-se la maretia ei si la responsabilitatea lor ca pastori de suflete, pentru ca imbratisand-o sa faca din aceasta nobila misiune cea mai vie si mai sfanta lucrare a vietii lor, ramanand peste veacuri adevarate modele de teologi si chipuri desavarsite ale adevaratului pastor de suflete pe care l-au ilustrat cu inegalabila maiestrie in operele lor nemuritoare despre preotie si l-au intruchipat in trairea, nevointa si faptele lor pilduitoare.