Avortul - procrearea și începutul vieții

În privinţa omului, acesta se cuvenea ca întâi să fie creat; creat, trebuia să crească; crescut fiind, trebuia să devină adult; adult, să se înmulţească; înmulţindu-se, să se întărească; întărit, să fie slăvit şi slăvit să vadă pe Dumnezeul Său. (Irineu)

ÎNVĂŢĂTURA BIBLICĂ REFERITOARE LA NAŞTEREA COPIILOR

Relaţia sexuală plăcută lui Dumnezeu este aceea care are loc în contextul unei uniri conjugale monogame, heterosexuale şi binecuvântate: conjugală (a se îmbina, a se uni) pentru că fiecare cuplu reprezintă o nouă creaţie, Dumnezeu făcând din două persoane un singur trup (Genesa 2:24); monogamă pentru că Dumnezeu este unul gelos, sfânt şi cere fidelitate fiecărui partener (1Corinteni 7:2,3; Matei 5:28); heterosexuală pentru că Dumnezeu i-a făcut bărbat şi femeie cu scopul de a procrea; binecuvântată prin creştere şi înmulţire (Genesa 1:28). Astfel, se poate afirma că scopurile cu care Dumnezeu a instituit căsătoria sunt:

a) întregire: unitatea, dragostea, părtăşia (Genesa 2:18-25; Matei 19:3-6)

b) procrearea (Genesa 1:28)

c) demonstrarea iubirii: relaţia de căsătorie este dată de-a lungul Bibliei ca un exemplu cu privire la relaţia pe care El o doreşte cu oamenii (Efeseni 5:22-23).

Dar, egoismul uman a făcut ca planul lui Dumnezeu să eşueze. Omul zilelor noastre nu mai zice ca odinioară „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu!” (Genesa 33:56).

Iubirea adevărată, de la Dumnezeu, este afirmată numai în condiţia de libertate (libertatea cuplului este dată de respectarea poruncilor divine, de înţelegerea şi cunoaşterea Bibliei, de înţelegere rostului familiei pe acest pământ).

Din perspectiva cerului copiii.

a) Sunt consideraţi a fi un mijloc de împlinire a scopului familiei, şi anume, înmulţirea oamenilor pe pământ pentru cer.

În conformitate cu Genesa 1:28, înmulţirea oamenilor constituie un destin fixat de Dumnezeu. Aşadar, unirea bărbatului cu o femeie nu este un scop pentru ei înşişi, pentru binele, realizarea, plăcerea sau comoditatea lor, ci are în vedere copiii care urmează să vină în mijlocul familiei. Fiecare cuplu trebuie să aibă o privire teistă şi nu o privire egoistă, subordonându-se scopurilor divine. O căsătorie în care copiii nu sunt doriţi este una imperfectă. Viaţa omenească vine de la Dumnezeu iar răspunderea de a da viaţă altora prin procreare îi revine omului. Refuzând responsabilitatea naşterii, omul respinge pe Dumnezeu, alterând propria sa umanitate, împotrivindu-se desăvârşirii morale proprii.

b) Sunt consideraţi o binecuvântare divină (Genesa 1:28), pentru că acest scop al creşterii şi înmulţirii oamenilor trebuie privit ca fiind o binecuvântare: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: << Creşte-ţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l!>>”.

Prin naşterea copiilor familia participă la creaţie. Creaţia este un act exclusiv al lui Dumnezeu, dar El cheamă omul să participe la acest act. Prin naşterea de copii, actul creării început în grădina Edenului este continuat. Crearea omului se continuă prin om.