Maica Domnului Pururea Fecioară

Argument

Hristologia , soteriologia și mariologia alcătuiesc în Ortodoxie mănunchiul de dogme care formează nucleul tezaurului de învățătură al religiei creștine, alături de triadologie, deoarece Dumnezeu, în nemăsurata Sa dragoste și bunătate pentru omenirea căzută în păcat, a hotărât să trimită pe Fiul Său în lume, ca tot cel ce crede în El să nu piară și să aibă viață veșnică( Ioan 3,16). Maica Domnului, fiind vasul ales în care la plinirea vremii (Galateni 4,4) Mântuitorul s-a pogorât, pentru a răscumpăra păcatul protopărinților Adam și Eva.

În această lucrare doresc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să subliniez importanța Maicii Domnului în istoria mântuirii noastre. Ea, fiind, una din persoanele providențiale ale umanității, cu ajutorul căreia putem dobândi fericirea edenului pierdut.

Cred cu tărie că învățătura despre Maica Domnului ca Pururea Fecioară, începe să se contureze de la începutul creștinismului și va străbate numeroasele făgăduințe făcute de Dumnezeu prin profețiile despre venirea lui Mesia, statornicindu-se în deplinătatea și realizarea ei în chipul în care Sfânta Fecioară, zămislind în pântece de la Duhul Sfânt, ne naște, după trup, pe Dumnezeu Fiul, Mântuitorul tuturor.

Am ales să tratez în această lucrare problema denumirii de Pururea Fecioară, atribuită Maicii Domnului, deoarece, asemenea părinților din secolul al IV-lea, sunt convins că ea trebuie să se bucure de făgăduințele cu care Tatăl cel Ceresc a învrednicit-o la plinirea vremii(Galateni 4,4), aceea de-al naște pe Logosul Său și de a fi cinstita cum se cuvine.

După căderea în păcat a protopărinților noștri, Dumnezeu le anunță făgăduințele de mântuire, care vor veni numai printr-un urmaș care va zdrobi capul șarpelui(Facere 3, 15).

Biserica primară a exprimat clar, a mărturisit și a apărat cu toată tăria învățătura că Sfânta Fecioară Maria este Pururea Fecioară. Sinodul III Ecumenic (Efes 431) condamnă pe cei ce nu recunosc că Emanuel este Dumnezeu adevărat într-o persoană, ci ridicau la demnitatea de persoană și firea umană, iar pe Sfânta Fecioară ca Pururea fecioară.

În epoca patristică, pe lângă Sfinții Părinți din secolul de aur, cel care a sintetizat și a exprimat cât mai clar numirea de Pururea Fecioară , adresată Sfintei Maria este Sfântul Ioan Damaschinul care spune: Pururea-fecioara rămâne deci și după naștere fecioară, neapropiindu-se nicidecum de bărbat până la moarte , aceste cuvinte constituind una din cele mai clare descrieri referitoare la persoana Maicii Domnului.

Cu aceste cuvinte fiind încredințat, pornesc pe drumul desăvârșirii lucrării de față. Nădăjduiesc că demersul meu își va aduce aportul la întărirea credinței în Sfânta Fecioară Maria și la importanța solirii ei în istoria mântuirii. Cred cu tărie că tot creștinul va fi ajutat în urcușul spre fericirea veșnică, din lucrul mâinilor mele .

Dumnezeu să îmi ajute pentru rugăciunile Născătoarei Lui!

Introducere

Odată cu apariția disputei trinitare, s-a pus în discuție relația dintre Tatăl și Fiul ca Dumnezeu, iar după primele sinoade ecumenice a început, oarecum, controversa hristologică, ce dezbătea relația dintre Fiul lui Dumnezeu și omenire. Datorită acestui lucru, la începutul secolului al V-lea în Biserică a început să se vorbească despre întruparea Fiului lui Dumnezeu și despre Fecioara Maria; este dânsa Pururea Fecioară? Preacinstirea Fecioarei Maria era, într-un mod sau altul, acceptată și de Biserică, dar și de eretici. Despre pururea fecioria Maicii Domnului a început să se discute în preajma sinodului al II-lea ecumenic, în Răsărit, erezia antidicomarianiților este combătută de Sfântul Epifanie al Salaminei în cartea Panarion, iar în Apus, aceeași ideologie, reprezentată de un oarecare Helvidius din Roma, este combătută de Fericitul Ieronim în tratatul Împotriva lui Helvidius, despre pururea fecioria Maicii Domnului. Erezia antidicomarianiților, pe care o adoptă și Helvidius, propovăduia că Fecioara Maria nu a rămas fecioară și după naștere, dovadă fiind frații Domnului, cei pomeniți în Evanghelii. Sfântul Epifanie susține că sunt fiii lui Iosif, iar Fericitul Ieronim spune că sunt fiii lui Cleopa, dar, oricum ar fi, ei nu sunt fiii Maicii Domnului cu Iosif.

În sprijinul acestor Sfinți Părinți vine și Fericitul Augustin al Hipponei care o aseamănă pe Fecioara Maria cu mormântul în care a fost pus Iisus; după cum în acel mormânt nimeni în afară de Iisus nu a fost îngropat nici înainte de El, nici după El, tot așa și în pântecele Fecioarei nimeni nu a mai zămislit nici înainte de Mântuitorul, nici după El. Totuși această problemă a fost una locală și nu a necesitat un sinod ecumenic. Numirea de Pururea Fecioară, a necesitat o perioadă mai îndelungată pentru a fi aprobat și acceptat. Exponenții principali ai acestei controverse sunt Chiril, arhiepiscopul Alexandriei, care susține acest atribut mariologic și Nestorie, arhiepiscopul Constantinopolului, care neagă acest atribut, din cauza hristologiei dioprosopiste pe care o profesa. Cele două doctrine specifice școlilor catehetice din Alexandria și din Antiohia, împropriate de Chiril și Nestorie, s-au confruntat oficial la Efes, în anul 431, în cadrul Sinodului III ecumenic.

Interesat de polemica ivită pe seama atributului de Aeipartheni, al Maicii Domnului, am purces la studiu, iar roadele documentației s-au concretizat în lucrarea de față.