Asistența socială a persoanelor deviante - devianță școlară

I. Introducere

Devianţa este un fenomen social de o mare complexitate, prezent în orice tip de comunitate umană, îndeplinind o serie de funcţii sociale dar provocând, în acelasi timp, si serioase disfuncţionalităţi la nivelul tuturor structurilor comunităţii respective. Unul dintre mediile în care amplificarea comportamentelor deviante, scăparea lor de sub control ce poate genera modificări importante în structura personalităţii tinerilor este mediul educaţional. Şcoala reprezintă nu numai o instituţie menită să îl pregătească pe tânăr pentru viaţa socială, să îi transmită cunostinţele necesare pentru aceasta si să îl ajute să asimileze principalele modele de acţiune socială. Abaterea de la normele de conduită şcolară îi îndepărtează pe tineri de scopurile organizaţiei şcolare si, prin aceasta, intră în categoria celor acuzaţi, mai mult sau mai puţin, de devianţă şcolară.

Educaţia este percepută ca o functie vitală a societăţii, iar şcoala drept principala instituţie prin care societatea işi perpetuează existenţa. Astfel, şcoala este un “factor cheie “ al dezvoltării. Orice problemă cu care se confruntă sistemul de învăţamânt trebuie analizată, dezbătută şi trebuie căutate soluţii pentru o eventuală ameliorare.

Creşterea numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, de comportamente delicvente sau nesănătoase, de tulburări emoţionale in randul elevilor, reprezintă indicatori ai faptului că şcoala trebuie să facă mult mai mult in această direcţie.

În prezent, devianţa comportamentală a cunoscut o extindere îngrijorătoare, a crescut considerabil numărul copiilor devianţi şi cu risc pronunţat de devianţă. Fiind un caz particular al comportamentului deviant, devianţa şcolară este analizată în literatura de specialitate prin prisma unor alte concepte, cum ar fi: abandonul şcolar, absenteismul şcolar, violenţa şcolară sau chiar delicvenţa juvenilă. Aceste concepte devin fenomene ce au căpătat o largă răspândire în mediul şcolar îndeosebi în ultimele două decenii (si reprezintă abateri, mai mult sau mai puţin grave, de la normele de conduită şcolară). Prin conţinutul, dar mai ales prin consecinţele lor, aceste fenomene au afectat în mod serios calitatea învăţământului în acele instituţii şcolare în care ele au scăpat de sub control.

Dacă o bună perioadă de timp devianţa era tratată ca o componentă ce ţinea exclusiv de buna educaţie, astăzi ea a devenit o problemă socialăbmajoră cu care se confruntă societăţile contemporane. Ca problem socială, ea nu mai este privită doar prin prisma eşecului educaţie, ci ca o problemă strans legată de modul in care funcţionează societatea in ansamblul ei, incluzand aici familia, şcoala, mecanismele de socializare, de control, sancţionare şi reabilitare socială, cultura societăţii, percepţia inechităţii sociale, sărăcia relativă, lipsa de resurse, privarea de şanse, marginalizarea, anomia socială.

II.1. Devianţa şcolară – conţinut şi semnificaţie

Noţiunea de devianţă desemnează, în înţelesul său cel mai general, noncormitatea cu normele sociale. O asemenea noncormitate vizează atât actele de încălcare flagrantă a legilor şi regulilor de convieţuire socială sau acţiunile care tind să le schimbe şi să le înlocuiască cu altele, cât şi tipurile de comportamente care se abat de la conduita permisibilă social, “medie” sau “normală”. (P. Banciu, S.M. Rădulescu, M. Voicu, 1985, p. 78)

Devianţa este definită în orice dicţionar de specialitate ca fiind un tip de conduită care iese din normele admise de o societate dată (Dicţionar de psihiatrie, 1998, p. 185) sau o formă de comportament caracterizat printr-o distanţare semnificativă de la normele sociale stabilite pentru statutul social respectiv (Dicţionar de psihologie socială, 1981, p. 79).

Devianţa este reprezentată de orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular. Definit ca un tip de comportament, care se opune celui convenţional sau conformist, devianţa cuprinde nu numai încălcările legii (infracţiunile ori delictele), ci orice „deviere" de la regulile de convieţuire şi imperativele de ordine ale unei forme de viaţă.(Dictionar de sociologie, 1993, p.165)