Calitatea Vieții de Familie

Calitatea vieţii de familie

Introducere

Noţiunea de familie nu este un concept static. Definiţia familiei variază de la o epocă la alta şi dintr-un loc în altul. Familia, definită prin origine, este vazută ca legatura de sânge, locul în care te nasti, matricea primară în care se află individul, unde se formează el şi istoricul. Astfel descrisă, familia este parte a mediului social extins. Oriunde ar exista, familia este o parte a societăţii care include şi alte instituţii sociale.

Majoritatea cercetătorilor din domeniul familiei, dar şi actorii politici sau opinia publică în general, par să susţină ideea că în ultimele decenii familiile din societăţile contemporane au suportat transformări profunde. Se consideră ca schimbarile intervenite sunt atât de importante, încât însusi termenul de "familie" a devenit destul de ambiguu, tinzând să acopere astăzi realităţi diferite de cele ale generaţiilor precedente (Mihăilescu, 2000, p.17).

În acelasi timp, aceasta continua să reprezinte o instituţie fundamentală în societate, fapt pentru care în dezbaterile publice problema „declinului familiei” este privită cu tot mai multă îngrijorare. “Ni se spune mereu că familia se destramă, ori că familia e problema numărul unu. Dar când vorbesc despre familie, ei nu se referă la familie cu varietatea ei luxuriantă de forme posibile, ci la un anumit tip de familie: familia celui de - Al Doilea Val. De obicei se gândesc la un soţ susţinător al familiei, o soţie gospodină şi câţiva copii mici. Deşi există multe alte tipuri, această formă specifică, familia nucleară, a fost idealizată de civilizaţia celui de- Al Doilea Val, a ajuns predominantă şi s-a raspândit în toată lumea (...). Astăzi, când autorităţile ne îndeamnă să refacem familia, ele au în vedere familia nucleară a celui de-Al Doilea Val” (Toffler, 1983, p.281).

Imaginea curentă a familiei, preluată în discursul politic şi ştiinţific, este aceea a unei instituţii care conservă tradiţiile şi valorile naţionale. “Fiind o instituţie ce se transformă foarte lent şi anevoios, familia are o independenţă relativă faţă de contextul social - economic, având o mare capacitate de inerţie; schimbările ei nu se fac o dată cu schimbarea regimului politic ci urmăresc succesiunea civilizaţiilor” (Ghebrea, 2000, p.5).

Schimbări în sfera familiei

Schimbări la nivel demografic:

Fără a-şi diminua importanţa ca instituţie socială, familia nu mai reprezintă o instituţie conservatoare, ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societăţii, democratică şi deschisă. Familia este tot mai integrată în dinamica societăţii, tot mai mult condiţionată de schimbările economice şi sociale, influenţând, la rândul ei, evoluţia de ansamblu. Schimbările din ultimele decenii din societatea occidentală au născut ideea că ne aflăm în faţa unei noi civilizaţii, diferită de cea industrială şi denumită postindustrială, postmodernă, a doua modernitate sau modernitate reflexivă (Beck, 1995), modernitate târzie, înaltă, radicalizată (Giddens, 1990), modernitate lichidă (Bauman, 2000). Instituţiile care se dezvoltaseră încă din modernitate au continuat să preia tot mai mult din funcţiile care odinioară erau asigurate de familia tradiţională: educativă, economică, culturală, chiar şi cea de solidaritate.

Dezvoltarea sferei serviciilor a promovat activitatea femeilor în afara domiciliului şi a favorizat emanciparea femeii atât în plan social cât şi familial. Individualizarea, independenţa economică şi autonomia personală au determinat indivizii şi în special femeia să fie tot mai puţin dispuşi să se sacrifice pentru unitatea familiei. Femeile au continuat să se afirme şi să îşi dovedească competenţele pe piaţa muncii, să militeze pentru egalitatea între sexe şi să infirme „mitul superiorităţii capitalului intelectual al bărbaţilor” (Vlăsceanu, 2007: 189). Angajarea femeilor pe piaţa muncii a contribuit la o reevaluare a rolurilor de gen, dar şi la o colaborare economică din perspective egale între bărbaţi şi femei.Sub aspectul calităţii relaţiilor din familie a apărut o mutaţie considerată fundamentală: relaţia pură (Giddens, 2000), o relaţie care există prin ea însăşi, fără constrângeri exterioare. Tipul relaţiei pure nu se rezumă doar la relaţiile de dragoste, ci este valabil şi pentru celelalte: părinţi – copii, rude, prieteni. Apar strategiile alternative de creştere a copilului, în care calitatea relaţiei este pe primul plan, şi care se fundează pe sensibilitate şi înţelegere reciprocă, intimitatea înlocuind autoritatea părintească. Părinţii sunt mai degrabă „prietenii” copilului, ocrotitorii, confidenţii şi sfătuitorii lui. Prietenii devin la fel de importanţi ca rudele, un fel de „familie pe care ţi-o creezi”, o „familie la alegere” (Hardyment, 2000: 87). Pe lângă suportul afectiv şi emoţional, ei asigură legături cruciale cu lumea economică şi socială exterioară (Broderick, 1988: 298).

Teza individualizării a lui Beck (1995) a fost invocată în explicarea acestor evoluţii în sfera familiei şi a relaţiilor intime. În prima etapă, modernitatea a fost o forţă eliberatoare pentru o minoritate, a descătuşat indivizii de structurile tradiţionale, dar i-a încătuşat în alte structuri. De exemplu, în modernitatea simplă, femeile au fost integrate în sistemul familial, fiindu-le atribuite roluri care le îndepărtau de piaţa muncii. A doua modernitate – modernitatea reflexivă – este rezultatul unui proces general de destructurare, fără să fie urmat de un alt proces de reconstrucţie structurală. În planul biografiei personale, aceasta înseamnă că indivizii sunt conduşi doar de alegerile lor libere.