Finanțarea serviciilor sociale din bugetele locale

Capitolul I Aspecte generale cu privire la serviciile sociale

1.1 Definiţia sistemului de asistenţă socială

Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii, măsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Sistemul naţional de asistenţă socială intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale şi se compune din sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale.

Asistenţa socială, prin măsurile şi acţiunile specifice, are drept scop dezvoltarea capacităţilor individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala.

1.2 Valori şi principii ale sistemului de asistenţă sociale

Funcţionalitatea sistemului social românesc are la baza o serie de principii şi valori care sunt prezentate în noua legea a asistenţei sociale dupa cum urmează:

- solidaritatea socială potrivit căreia întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile;

- subsidiaritatea;

- universalitatea, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile prevăzute de lege;

- respectarea demnităţii umane;

- abordarea individuală;

- parteneriatul potrivit caruia institutiile publice si private, organizatiile nonguvernamentale si lacasurile de cult conlucreaza pentru asigurarea serviciilor sociale;

- participarea beneficiarilor, potrivit căreia beneficiarii participă la formularea şi implementarea politicilor cu impact direct asupra lor

- transparenţa;

- nediscriminarea;

- eficacitatea, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi obţinerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul proiectat;

- eficienţa, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are la bază respectarea celui mai bun raport cost-beneficiu;

- respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul de a face propriile alegeri;

- activizarea, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială au ca obiectiv final încurajarea ocupării, în scopul integrării/reintegrării sociale şi creşterii calităţii vieţii persoanei, şi întărirea nucleului familial;

- caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenţă socială, potrivit căruia pentru aceeaşi nevoie sau situaţie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelaşi tip;

- proximitatea potrivit careia serviciile se organizeaza cat mai aproape de cetatean;

- complementaritatea si abordarea integrată, potrivit cărora, pentru asigurarea întregului potenţial de funcţionare socială a persoanei trebuie corelate toate nevoile beneficiarului;

- concurenţa si competitivitatea intre furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi;

- egalitatea de sanse;

- confidenţialitatea;

- echitatea;

- focalizarea, potrivit căreia beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale se adresează celor mai vulnerabile categorii de persoane;

- dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii.