Probleme majore sociale din Republica Moldova, reieșind din politicile sociale ale UE

Politica socială a UE este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat şi multiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează în acele sectoare de activitate ce afectează sau generează gradul de bunăstare individuală şi socială. Permanenta preocupare a comunităţii europene pentru aspectele de politică socială - începută cu Tratatul de Roma (1957)- a dus, în timp, la crearea unui „model social european”1. Unul din momentele cele mai importante ale evoluţiei acestui model se situează în jurul anului 2000, când se face trecerea de la o abordare bazată pe minimizarea consecinţelor sociale negative ale schimbării structurale, la o abordare ce are în vedere modernizarea sistemului social european şi investiţia în capitalul uman – altfel spus, se trece de la o abordare cantitativă (minimizarea consecinţelor) la una calitativă (investiţia în oameni).

Carta Socială reflectă preocuparea pentru dimensiunea socială a politicilor comunitare în contextul construcţiei pieţei unice europene şi a fost elaborată în urma unui proces de consultare a părţilor interesate (reprezentanţi ai angajatorilor, lucrătorilor, liber profesioniştilor, fermierilor, etc.). Important de menţionat este că, deşi în faza de proiect se prefigura o soluţie la nivel comunitar, documentul final accentuează rolul şi responsabilităţile SM în direcţia aplicării şi respectării drepturilor sociale fundamentale: libera circulaţie a muncitorilor, angajarea şi salarizarea, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă, protecţia socială, libertatea de asociere şi negocierea colectivă, formarea profesională, tratamentul egal al bărbaţilor şi femeilor, protecţia sănătăţii şi siguranţa la locul de muncă, protecţia copiilor, adolescenţilor, persoanelor în vârstă şi a persoanelor cu handicap, precum şi informarea, participarea şi consultarea lucrătorilor în probleme ce îi afectează direct. Carta a fost semnată în decembrie 1989 de către 11 state membre (SM), singura excepţie fiind Marea Britanie – care a semnat în 1998. Pasul important în programarea politicii sociale este reprezentat de Cartea Verde (Green Paper) -

documentul care a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar (1993), în vederea elaborării Cărţii Albe (White Paper) în 1994. Liniile de discuţie identificate prin Cartea Verde privesc:

- priorităţile commune tuturor SM în domeniile pieţei muncii, formării profesionale şi

protecţiei sociale;

- îmbunătăţirea situaţiei ocupării forţei de muncă;

- accelerarea progresului în crearea unui sistem de producţie bazat pe calitate;

- stimularea solidarităţii şi integrării sociale;

- lupta împotriva sărăciei şi excluderii sociale;

- piaţa unică şi libera circulaţie a persoanelor;

- promovarea egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei;

- sprijinirea dialogului social;

- coeziunea economică şi socială;

Conform procesului si punctelor esentiale ale Cartii Verzi, principala prioritate a fost stabilită ca fiind crearea de noi locuri de muncă, strâns corelată cu formarea unei forţe de muncă educate, încurajarea unor stardarde ridicate de muncă şi crearea unei pieţe europene a muncii – ce constituie priorităţile imediat următoare. Alături de acestea stau crearea de oportunităţi egale pentru femei şi bărbaţi, politica şi protecţia socială, sănătatea publică, parteneriatele sociale, cooperarea internaţională şi eficacitatea implementării legislaţiei europene.

Baza legală a politicii sociale a fost stabilită prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunităţii Europene, 1957, şi reînnoit), întărită prin Actul Unic European (1986/1987) şi consolidată prin Tratatul de la Maastricht (1992) şi Tratatul de la Amsterdam (Tratatul Uniunii Europene 1997). Tratatul de la Roma reflectă momentul de început al politicii sociale prin câteva articole referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi a libertăţii de stabilire a acestora, în contextual creării pieţei comune. Actul Unic European a completat această linie prin o serie de articole referitoare la sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, dialogul cu partenerii sociali şi coeziunea economică şi socială.

Articolul 2 al Tratatului UE, care continuă iniţiativele anterioare prin adăugarea de prevederi referitoare la combaterea discriminării (de gen, a discriminării rasiale, etnice, religioase, bazate pe disabilităţi, vârstă sau orientare sexuală). Astfel, Articolul 2 al Tratatului CE prevede - alături de o dezvoltare economică armonioasă, echilibrată şi durabilă – „ un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi al protecţiei sociale,

egalitatea între femei şi bărbaţi [...] creşterea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii...”, în timp ce Articolul 13 se referă la adoptarea de măsuri adecvate pentru „ combaterea discriminării bazate pe sex, origine etnică sau rasială, religie sau convingeri religioase, dizabilităţi, vârstă sau

orientare sexuală”.

Tratatului UE - stabilind obiectivele Uniunii Europene- preia aceste reglementări şi menţionează promovarea progresului economic şi social printr-un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, întărirea drepturilor şi intereselor indivizilor (prin introducerea cetăţeniei europene) şi libera circulaţie a persoanelor. Alături de aceste prevederi juridice stau o serie de directive şi reglementări privind Fondul Social European (FSE), condiţiile de muncă, ocuparea forţei de muncă şi şomajul, securitatea socială.

Principalii actori instituţionali implicaţi în procesul de decizie şi de implementare a politicii sociale sunt reprezentaţi de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) şi Comitetul Economic şi Social, sprijiniţi în activitatea lor de trei agenţii europene şi un număr egal de parteneri sociali.

Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea implementării politicilor sociale, prin Direcţia Generală(DG) Probleme Sociale şi Ocupare a Forţei de Muncă. Rolul său este de a iniţia si definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre. În activitatea sa, DG colaborează cu DG Mediu şi DG Dezvoltare Regională.

Parlamentul European este implicat în procesul decizional prin Comitetul pentru Ocupare şi probleme sociale, ale cărui responsabilităţi au în vedere diverse aspecte ce ţin de politica de ocupare a forţei de muncă şi de politica socială.

Consiliul UE este echivalentul unui consiliu de miniştri la nivel european şi se reuneşte de câteva ori pe an, în scopul coordonării politicilor sociale ale SM.

Comitetul Economic şi Social (CES) are rol consultativ în procesul de decizie şi emite opinii, la solicitarea Comisiei Europene, care au însă numai caracter informativ. CES constituie legătura cu societatea civilă, în cadrul său fiind reprezentate diverse organizaţii economice şi sociale de pe teritoriul SM.

Comitetul de Ocupare (a forţei de muncă) a fost înfiinţat în anul 2000 (înlocuind Comitetul pentru Ocupare şi Piaţa muncii), are rol consultativ şi este activ implicat în dezvoltarea Strategiei europene de angajare a forţei de muncă (European Employment Strategy), precum şi în promovarea coordonării între SM în privinţa politicilor ce ţin de ocuparea şi de piaţa forţei de muncă.

Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei, cu sediul la Viena, a fost înfiinţat în 1997 (începându-şi activitatea în 1998) şi sprijină procesul decizional prin furnizarea de date şi informaţii referitoare la situaţia rasismului, xenofobiei, islamofobiei şi anti-semitismului la nivel comunitar, precum şi elaborarea de studii şi strategii de acţiune în acest domeniu.

Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă a fost înfiinţată în 1975 şi are sediul la Dublin. Activitatea sa este orientată în două direcţii: (1) managementul cercetării şi (2) informare şi comunicare. De asemenea, Fundaţia sprijină procesul decisional prin furnizarea de date privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă la nivel european.

Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate la Locul de Muncă , cu sediul la Bilbao, a fost înfiinţată în 1996, în scopul de a colecta, disemina şi facilita schimbul de informatii şi bune practici în domeniu. Rolul său în procesul decizional constă în furnizarea de date privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă, pe baza cărora sunt fundamentate propunerile şi iniţiativele Comisiei Europene în această direcţie.