Bugetele Locale

Administraţia se regăseşte pretutindeni în toată complexitatea vieţii sociale, constituind una dintre cele mai utile activităţi umane.

Legea de organizare administrativă din 1864 precizează că unităţile administrativ-teritoriale sunt comunele şi judeţele, comunele fiind împărţite în comune urbane şi comune rurale. Un moment crucial pentru evoluţia administraţiei publice locale îl constituie apariţia Legii pentru înfiinţarea consiliilor judeţene precum şi a Legii comunale care statuează, pentru prima oară în istoria Ţărilor Române, judeţul şi comuna ca persoane juridice. Adoptarea constituţiei din 1866 constituie un moment important şi este punctul de plecare al instituţionalizării structurilor moderne ale administraţiei publice locale în România.

Constituţia din 1923 proclamă aceleaşi principii pentru organizarea administraţiei locale ca şi Constituţia de la 1866, însă acestea sunt mai clar exprimate şi mai bine precizate. În spiritul Constituţiei din 1923, apar reglementări suplimentare pentru administraţia publică locală, respectiv Legile din 1925, 1929, 1936, care consolidează judeţul ca unitate teritorială de bază a colectivităţilor locale, dotată cu personalitate juridică, şi în acelaşi timp, ca zonă teritorială pentru serviciile descentralizate ale unor ministere.

Constituţia din 1938 poartă amprenta perioadei istorice pe care o traversa ţara noastră şi consecinţele ei asupra administraţiei publice locale stau sub semnul limitării autonomiei locale. Astfel, potrivit Legii din 1938 ,,comuna este administrată de consiliul comunal şi de primar”, consiliul comunal fiind format din membri aleşi şi membri de drept, având mai mult un rol consultativ.

Mai târziu, constituţia din 1965 şi celelalte reglementări ce decurgeau din aceasta prevedeau că organele locale ale puterii de stat, consiliile populare, erau alese prin vot universal, iar organele locale ale administraţiei de stat, comitete sau birouri executive ale Consiliilor populare alese de acestea erau răspunzătoare în faţa comitetelor sau birourilor executive superioare şi a Consiliului de Miniştri.

După revoluţia din decembrie 1989 a urmat o scurtă perioadă când organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat erau în relaţie directă cu Consiliile Frontului Salvării Naţionale care numeau primarii şi se subordonau Guvernului. Apariţia legii 61/1991 privind administraţia publică locală - pe baza căreia s-au organizat primele alegeri libere, din februarie 1992, după aproximativ un secol - a permis colectivităţilor locale din România să-şi constituie autorităţi administrative proprii, pe principiul autonomiei locale şi al descentralizării.

INTRODUCEREFinanţele publice ale României reprezintă un sistem complex de relaţii economice, prin intermediul cărora se asigură formarea şi repartizarea fondurilor publice de resurse financiare în scopul dezvoltării economice-sociale a ţării, precum şi satisfacerea tuturor nevoilor populaţiei.

Impactul finanţelor publice asupra României este determinat nu numai de proporţiile redistribuirii produsului intern brut pe care o generează, dar şi de modul cum se realizează acest proces.

Impozitele, taxele, contribuţiile şi împrumuturile de stat, alocaţiile, subvenţiile şi transferurile bugetare constituie nu numai metode de prelevare şi repartizare ale resurselor financiare publice, dar şi instrumente cu ajutorul cărora organele de decizie caută să orienteze dezvoltarea economică şi socială a ţării în direcţia dorită de acestea.

Organele financiare, cadrele de conducere şi specialiştii din instituţiile publice, din regiile autonome, din societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, ca şi din celelalte unităţi care participă la procesul de colectare, repartizare şi utilizare a resurselor financiar-publice sunt chemate să îndeplinească u rol activ în fundamentarea deciziilor autorităţilor publice în raţionalizarea opţiunilor bugetare, în creşterea eficienţei cu care sunt folosite resursele materiale umane şi valutare de care dispun.

Măsurile de politică fiscală, bugetară, monetară şi valutară, luate de autorităţile publice ale unui stat, produc adesea efecte nu numai pe plan intern, naţional dar şi asupra relaţiilor acestuia cu celelalte state favorizând sau frânând, după caz, schimburile comerciale, cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică