Comunicarea în organizația publică

CAPITOLUL I

COMUNICAREA ÎN ORGANIZAŢIE PUBLICĂ

Comunicarea cîştigă din ce în ce mai mult statutul de unealtă managerială foarte valoroasă şi chiar indispensabilă împreună cu obligaţiile pe care le presupune acest statut. În ultima vreme directorii de comunicare nu mai sînt consideraţi doar “canale de informaţie”, ci sunt mai degrabă consilieri strategici ai managementului de vîrf Împreună cu managementul financiar şi managementul de producţie, comunicarea trebuie să contribuie la realizarea misiunii organizaţiei. Rolul comunicării în acest process poate fi redat pe scurt prin expresia “îndeplinirea în manieră profesionistă a funcţiilor de fereastră şi oglindă” ( Van Riel, 1994). Expresia “funcţia de fereastră” se referă la elaborarea şi executarea politicilor de comunicare, care să aibă ca rezultat un mesaj capabil să redea toate faţetele organizaţiei într-o manieră coerentă şi atrăgătoare.

Comunicarea în cadrul organizaţiei poate fi privită ca un cadru de bază în care specialiştii în comunicare – care lucrează conform unui cadru stabilit de comun acord – pot să integreze propriile contribuţii de comunicare. Filozofia de bază a cadrului de comunicare realizat în acest fel rezidă în faptul că aceasta conduce de fapt politicile de comunicare organizationala din interiorul triunghiului “strategia organizatiei – identitatea organizatieii – imaginea organizatiei”.

Obiective

- Cunoaşterea tipurilor de comunicare organizaţionala

- Cunoaşterea factorilor care influenţeaza procesul de comunicare

- Familiarizarea cu un nou concept, acela de comunicare instituţională şi a obiectivelor acesteia.

- Insuşirea caracteristicilor comunicării verbale şi ale comunicării nonverbale

Cuvinte cheie

Construcţia socială a realităţii, comunicare organizaţională, canal de comunicare, comunicare ascendentă, comunicare descendentă, comunicare orizontală, comunicare corporative, comunicare verbală, comunicare nonverbală.

Fenomenologia ştiinţelor sociale a făcut demonstraţia construcţiei sociale a realităţii, şi anume a afirmat că faptul uman necesită de la nivelul banal şi cotidian al relaţiilor, al schimburilor cu semenii noştri o construcţie. Toate realităţile în care noi ne ducem viaţa cotidiană sunt rezultatul unei activităţi colective de construcţie, desfăşurate prin schimburi şi care se sprijină pe reguli comune de raţionament ale membrilor grupului nostru cultural.

Constructivismul este emblematic pentru Şcoala de la Palo Alto, care susţine că noi construim lumea atunci când credem că o percepem şi că ceea ce noi numim realitate este o interpretare construită prin comunicare.

Conceptul de reprezentare studiat de psihologie acoperă mai multe nivele de analiză a fenomenelor sociale

La nivelul de suprafaţă, extern, o reprezentare este asemenea unei imagini picturale, este ceea ce e dat să fie văzut, ceea ce e restituit simbolic, deci care poartă pecetea subiectului şi a activităţii sale.

La un alt nivel, reprezentarea este o formă de cunoştinţă practică, un fel de modelare şi de integrare personală sau socială a informaţiilor deţinute de un subiect. Această cunoştinţă serveşte în esenţă la adaptarea concretă, practică a subiectului la mediul său.

La nivelul intern, reprezentările sociale sunt un sistem de reprezentare care determină relaţiile noastre cu lumea şi cu alţii, care orientează şi organizează conduitele şi comunicările sociale. Ele funcţionează ca un sistem cognitiv de interpretare şi de acţiune asupra lumii. La un alt nivel, tot intern, reprezentarea socială este un fel de bază a cunoştinţelor elaborate social şi care participă la construcţia realităţii comune unui ansamblu social.

Relaţia umană este o construcţie pură, o chestiune de opinie pe care, în cel mai bun caz, partenerii şi-o împart mai mult sau mai puţin. Lumea este o lume a interacţiunii, individul fiind definit în relaţie şi prin relaţie. În orice comunicare, spune Watzlawick, partenerii se oferă reciproc în definirea relaţiile lor, sau, pentru a spune lucrurilor pe nume, fiecare caută să determine natura relaţiei care îl uneşte cu altul Pe de altă parte, orice prezenţă a altuia, orice atitudine faţă de alt rol este o influenţă.

Noţiunea de influenţă este intim legată de noţiunea de interacţiune şi de sistem de interacţiune. Fiecare comportament faţă de o persoană, orice ar fi ea, este până la urmă o comunicare a modului în care se face văzută relaţia sa cu acea persoană şi, în consecinţă, influenţa asupra ei