Cultura organizațională în administrația publică din România - studiu de caz comparativ

Consider ca, in contextual integrarii europene si a tranzitiei spre o economie cu adevarat capitalista, studierea culturii organizationale in administratia publica din Romania (care e “motorul sistemului social”) e un studiu binevenit. Globalizarea duce la reconsiderarea unor concepte bine definite pana in prezent, printre care si cel de cultura, de identitate culturala. Asadar, in ultimul timp asistam la anumite fenomene ale transculturalitatii, in speranta ca daca anumite practici, norme, procedee au dat rezultate bune intr-o parte vor da rezultatele scontate si altundeva. S-a constatat, nu de putine ori ca impunerea unui sablon, fara o cercetare anterioara si fara o pregatire in avans duce chiar la inrautatirea situatiei.

In acesta lucrare voi incerca sa arat caracteristicile culturii nationale si organizationale din Romania, in comparatie cu alte culturi si studii efectuate.

Istoric

Ascensiunea Japoniei dupa al doilea razboi mondial ca una din cele mai puternice forte economice a dus la studierea impactului culturii asupra managementului si a performantei implicit. La momentul respectiv, Japonia, in conditiile lipsei de resurse naturale si a unei suprapopulatii, a atins cea mai mare rata de crestere economica, cel mai redus nivel al somajului si a dus la crearea unui climat de munca stimulativ. Aceste rezultate au atras interesul multor specialisti americani si vest-europeni. Concluzia la care au ajuns acestia a fost ca un factor determinant al functionalitatii si performantelor e cultura japoneza. Asadar, conceptul de cultura organizationala sau cultura firmei („corporate culture”) a facut cariera rapida (1980) in Statele Unite si Europa Occidentala, ajungand ca in prezent scoala managementului cultural sa fie declarata „nucleul teoretic in stiinta managementului”. Cultura organizationala vizeaza mai multe arii disciplinare precum antropologia, sociologia, psihologia, implicand o abordare interdesciplinara.

Definire cultura

Din punct de vedere etimologic „cultura” provine din latinescul cultura si insemna „cultivarea solului”.

Cultura are doua intelesuri :

• cultura primara prin care se intelege civilizatia si/sau rafinament al mintii (prin arta, educatie, literatura);

• cultura secundara explicata prin antropologia sociala, ”un termen pentru acele tipare de gandire, simtire si actiune (elemente curente din viata – salutul, mancatul, ascunderea sau nu a sentimentelor, mentinerea unei anumite distante fata de altii, dragostea, mentinerea igienei corporale), un fenomen colectiv pentru ca este acceptat de majoritatea oamenilor ce traiesc sau au trait intr-un mediu social unde a fost invatata.”

Hofstede, unul din cei mai citati cercetatori in cultura organizationala, atrage atentia ca trebuie facuta deosebirea intre natura umana (care e mostenita – toate fiintele umane au capacitatea de a simti frica, mania, dragostea, bucuria, tristetea, nevoia de asociere, etc.) si cultura (care se invata si e exprimarea si modul de exprimare a naturii umane).

In viziunea lui Hofstede, cultura este programarea mentala colectiva ce ii distinge pe membri unui grup de oameni de altul.

Diferentele culturale se materializeaza prin patru concepte:

• simbolurile – cuvinte, gesturi, ilustratii, obiecte ce prezinta un aspect particular ce e recunoscut numai de aceia ce sunt implicati intr-o anumita cultura (limba, jargonul, imbracamintea, coafuri, steaguri, etc.);

• eroii – persoane vii sau decedate, reale sau imaginare ce poseda caracteristici pretuite mult intr-o cultura si care servesc ca modele de comportament;

• ritualurile – activitati colective considerate esentiale din punct de vedere social (modalitati de saluturi, ceremonii);

• Valorile – esenta culturii si tendinte cuprinzatoare ce se refera la a prefera anumite situatii altora; valorile au doua parti – una pozitiva si una negativa.

Tot Hofstede identifica mai multe niveluri de cultura:

• nivelul national – corespunzator tarii persoanei implicate si reprezinta trasaturile comune alor anumite societati (acestea sunt atribuite cetatenilor; un exemplu ar fi expresiile „comportare tipic americana, tipic germana”);

• nivelul regional/etnic/religios/afiliere lingvistica;

• nivel de gen (masculin sau feminin);

• nivel de generatie (bunici, parinti, copii);

• nivel de clasa sociala (oportunitatile educationale sau ocupatia unor persoane);

• nivel de organizatie (pentru o categorie de salariati).