Gestionarea resurselor umane în Ministerul Apărării

INTRODUCERE

În contextul direcţionării eforturilor euro – atlantice în Sud – Estul Europei, în spaţiul Mării Negre, precum şi în alte zone de interes pentru Uniunea Europeană şi Alianţa Nord – Atlantică, rolul militar al României va spori considerabil. Prin capacitatea sa militară, prin poziţia geografică şi gradul ridicat de implicare, ţara noastră poate constitui un factor important al securităţii şi stabilităţii în aceste spaţii strategice.

Pentru a apăra interesele naţionale ale României şi cele asumate prin tratate şi înţelegeri internaţionale, este de aşteptat ca armata să participe, şi în viitor, la diferite misiuni externe. Unităţile armatei pot fi dislocate la distanţe mari, adesea în mod rapid şi neaşteptat, pentru perioade nedeterminate de timp, în condiţii variate de teren şi climă, aflându – se în contact cu medii diverse de civilizaţie şi de cultură.

Participarea la acţiunile întrunite, multinaţionale, va reprezenta garanţia ca personalul

armatei să – şi îndeplinească în mod corespunzător misiunile împreună cu aliaţii şi în colaborare cu reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale ori guvernamentale. Totodată, personalul armatei va fi nevoit să acţioneze, în viitorul apropiat, într – un câmp de luptă modern, complex, pe deplin informatizat şi să exploateze o tehnică din ce în ce mai avansată. Toate acestea impun ca unităţile

armatei să fie optim încadrate, cu personalul bine pregătit, motivat şi susţinut.

Pe de altă parte, evoluţiile din domeniul economico – social vor influenţa în mod

diferit organismul militar. Pe termen scurt, numărul scăzut al locurilor de muncă din economie şi menţinerea unei rate ridicate a şomajului pe piaţa forţei de muncă, concomitent cu micşorarea cifrelor de şcolarizare în instituţiile militare de învăţământ, urmare a procesului de reducere generală a efectivelor, nu afectează necesităţile curente de personal ale armatei. Pe termen mediu, însă, renunţarea la serviciul militar obligatoriu, corelată cu o virtuală creştere economică şi cu o migraţiune a forţei de muncă tinere în străinătate ar putea ridica probleme serioase procesului de recrutare şi selecţie a personalului.

Managementul resurselor umane constituie astăzi unul din domeniile cele mai fascinante şi cu o încărcătură intelectuală, emoţională şi socială dintre cele mai ridicate ale activităţii umane.

Importanţa acestui domeniu, atât ca teren, generos în investigaţii teoretice, cât şi ca expresie pragmatică a talentului şi capacităţilor pe care conducerea unei structuri organizatorice militare le presupune, a crescut treptat în ultimul timp. în această idee, este semnificativă remarca unui specialist în domeniul managementului resurselor umane, care sublinia faptul că, dintre toate funcţiunile unei organizaţii, cea de personal este probabil aceea care a cunoscut evoluţia cea mai spectaculoasă şi cea mai permanentă în cursul acestor ultimi ani. Evoluţia va continua şi în viitor şi se va referi, atât la conţinut, cât şi la profilul oamenilor care o exercită.

Importanţa domeniului gestiunii resurselor umane în Armata României a crescut în ultimul timp, fiind condiţionată, în primul rând, de interesele actuale şi de perspectivă ale organizaţiei militare pentru dezvoltarea acestor resurse în diferite orizonturi de timp şi în al doilea rând, de necesitatea compatibilităţii acestuia cu cel al armatelor ţărilor membre N.A.T.O.

Resursele umane sunt primordiale în activitatea organizaţiei pentru atingerea obiectivelor sale şi, în consecinţă, este logic să se acorde o atenţie deosebită gestiunii lor. Pentru rezolvarea într-o manieră echitabilă a problemelor ce le implică gestionarea resurselor umane într-o structură militară, un rol foarte important îl joacă conducătorul acesteia. El trebuie să fie receptiv la problemele personalului, să dovedească unitatea între vorbe şi fapte, să aibă calităţi acţionale (competenţă şi iniţiativă), să aibă curajul de a-şi asuma riscul, să ţină seama de deciziile luate, iar acestea să fie în concordanţă cu politica şi strategia organizaţiei.

Totodată, pentru a-şi îndeplini responsabilităţile ce-i revin, conducătorul oricărei structuri militare trebuie să stabilească cu şeful compartimentului de resurse umane, principiile şi orientările care stau la baza activităţii, precizând clar relaţiile cu celelalte componente ale organizaţiei. Acesta trebuie să definească precis relaţiile de lucru dintre subordonaţi şi specialiştii compartimentului de resurse umane, astfel încât să existe relaţii de colaborare şi armonie. De asemenea, conducătorul organizaţiei militare va avea în vedere calităţile necesare personalului din compartimentul de resurse umane, deoarece oricât de bun ar fi managementul practicat de acesta, eficienţa activităţii este asigurată şi de competenţa personalului din subordine.

Pe lângă comandant, un rol la fel de important într-o structură militară îl au subordonaţii, de aici rezultând importanţa evaluării corecte a potenţialului uman. A evalua potenţialul uman al unui colectiv de muncă înseamnă a cunoaşte cu mijloace ştiinţifice pe fiecare om în parte, a-i aprecia obiectiv competenţa. Posibilitatea evaluării profesionale dă subordonatului încredere în propriile forţe şi creează posibilitatea autoanalizei în faţa semnelor de întrebare ridicate, constituind în acelaşi timp şi un factor psihologic mobilizator, motivaţional pentru muncă, generator al unei atitudini pozitive faţă de aceasta.

Intensificarea colaborării dintre comandant şi membrii compartimentului de personal implică în componenţă şi funcţionalitatea acestui compartiment. Intre acestea menţionăm:

-încadrarea compartimentului cu personal calificat, corespunzător naturii multidisciplinare a activităţilor de personal. Experienţa ultimilor ani reclamă sporirea numărului de ofiţeri, subofiţeri, salariaţi civili care au cunoştinţe de sociologie, psihologie, juridice;

-concentrarea muncii membrilor compartimentului de personal asupra principalelor activităţii şi atribuţii în urma diferitelor controale efectuate în comandamente şi unităţi a rezultat că selecţia, evaluarea, perfecţionarea cadrelor ocupă încă o pondere redusă în ansamblul preocupărilor acestui compartiment, în timp ce întocmirea şi ţinerea la zi a numeroase situaţii informaţionale sunt precumpănitoare;

-în structura şi modul de realizare a sarcinilor, orientarea previzională trebuie să deţină o pondere sporită;

-sporirea potenţialului compartimentului de personal implică, pe lângă schimbări de componenţă, orientare şi stil de muncă şi dotarea sa cu mijloace tehnice si informaţionale adecvate.

1.ROLUL ŞI PARTICULARITĂŢIILE RESURSEI UMANE ÎN CADRUL ORGANIZAŢIEI MILITARE

Societatea modernă se prezintă, după cum se poate constata, ca o reţea de organizaţii care apar, se dezvoltă sau dispar. In aceste condiţii, oamenii reprezintă o resursă comună şi totodată, o resursă cheie, o resursă vitală, de azi şi de mâine, a tuturor organizaţiilor, care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competitional al acestora. Fără prezenţa efectivă a oamenilor este imposibil ca organizaţiile să-şi atingă obiectivele.

Esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor în cadrul organizaţiei.

Resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiţii ale unei organizaţii, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp.