Structura organelor locale din administrația publică

INTRODUCERE:

După cum vă puteți da seama și din titlu, în această lucrare voi încerca să tratez cât mai concis un subiect foarte dezbătut în ultimii ani, întrucât știința administrației este o disciplină nouă și se dorește a fi aprofundată mult mai mult pentru a se găsi o structură cât mai eficientă pe baza unor legi bine elaborate cu privire la modul de organizare al administrațiilor publice.

Deși acest subiect pare oarecum simplu când vorbim de realizarea unei structuri vom vedea că elaborarea structurii unei administrații publice este un proces destul de complex, cu multe principii, metode, reglementări, caracteristici, condiționări în scopul rezolvării problemelor ce se ridică la nivelul unei comunități mai mici, cum ar fi administrația locală, sau mai mari cum ar fi administrația de stat.

Așadar în primul capitol am definit noțiunea de administrație publică la modul cel mai general, locul acesteia între puterile existente la nivelul unui stat, cât și caracteristicile specifice acesteia, privită ca și o activitate cu unele trăsături.

Iar în cea de-a doua parte a primului capitol am descris tipurile de structuri întâlnite într-o organizație, ca mai apoi să vorbesc de structura internă și structura sistemului administrativ, cât și criteriile după care se ghidează un sistem: criteriul funcțional și criteriul teritorial. În urma acestor noțiuni, dar și a principiilor care o fundamentează am structurat o schiță a modelului de organizare a administrație publice din România.

În cel de al doilea capitol, pe baza criteriilor de organizare am tratat sistemul de organizare al administrației publice locale, și am identificat organele locale din punctul de vedere al normelor fundamentale , dar și al celor organice prevăzute în Constituția României și în baza legi nr. 215 din 23 aprilie 2001 (republicată), legii nr. 286 din 6 iulie 2001. În acest cadru, vom vedea că normele legii organice identifică și definesc cu claritate care sunt autoritățile administrației publice locale, precum și caracterul specific fiecăreia dintre aceste autorități, stabilind astfel că consiliile locale sunt ,,autoritățile deliberative”, iar ,primarii sunt ”autoritățile executive”.

Așadar vom vedea și că cele doua autorități, consiliul local și primarul, sunt autorități ale administrației publice locale și funcționează ca „autorități administrative autonome” care rezolvă treburile publice din comune și orașe, ,,în condițiile prevăzute de lege'”, ambele acționând în interdependență, în vederea realizării scopului pentru care au fost investite cu aceste competențe (art.21).Afirmațiile de mai sus sunt susținute de norma constituțională instituită în aliniatul 1 al art. 121, care nu distinge reguli aplicabile diferențiate acestor doua autorități ale administrației publice locale .Putem, astfel, aprecia că legea fundamentală a dorit acest lucru pentru ca legea organică să intervină și să creeze cadrul organizării și funcționarii acestui sistem.

Cu alte cuvinte voi încerca să mă rezum doar la aspectele cele mai importante din modul de organizare a administrației publice pentru a se putea reține mai ușor noțiunile esențiale când vom aborda acest subiect, deși acest subiect este destul de vast și complex.

I. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ -NOȚIUNI GENERALE

1. Definirea noțiunii de administrație publică și locul acesteia între puterile publice:

Administrația publică este forma fundamentală de manifestare a puterii executive, cu o largă sferă de cuprindere, care se realizează prin activitatea organelor centrale și locale ale administrației publice, cât și prin activitatea altor subiecți special învestiți în activitatea care se realizează în temeiul și în executarea legii. Iar scopul acesteia este să urmărească în mod dezinteresat satisfacerea interesului public, a utilității publice, a binelui comun, în mod regulat și continuu.

Se mai susține că administrația publică reprezintă o activitate executivă pusă sub semnul comenzii sau al delegării de atribuții, care dobândește atributele administrației publice atunci când își realizează obiectivele folosindu-se de puterea publică

La nivelul unui stat pentru realizarea obiectivele propuse , puterea publică exercitată prin intermediul aparatului de stat, respectiv autoritățile /organele publice se regăsește împărțită în trei mari categorii:

- Puterea legislativă, exercitată de către Parlament care este chemat să adopte legile prin intermediul celor două Camere ale sale - Senat și Camera Deputaților

- Puterea judecătorească (justiția), deținută de către Instanțele Judecătorești, Consiliul Superior al Magistraturii ce vor soluționa cazurile de încălcare a legilor,

- Puterea executivă, este exercitată de administrați publică prin organele executive îndreptățite să aplice legile.

Cele trei puteri se găsesc în echilibru, nici una dintre ele nu o domină pe cealaltă, ci acționează autonom și colaborează asigurând buna funcționare a statului, în ansamblul său.

2. Caracteristicile administrației publice:

Administrația publică, abordată ca o activitate, are anumite trăsături, concretizate în unele caracteristici care îi dau o anumită personalitate:

În primul rând administrația publică este subordonată legilor, adică are obligația să respecte dispozițiile Constituției și supremația acesteia, subordonându-se totodată legii care îi stabilește obiectivele, însă are autonomie organizatorică și funcțională, inițiativă și competență decizională.

De asemenea administrația publică este:

a) Administrația este structurată vertical și orizontal - adică este împărțită în departamente, direcții, servicii, oficii și birouri, regii sau agenții ori societăți comerciale și divizată în plan orizontal în administrația publică centrală de specialitate (ministerele și celelalte organe de specialitate, autorități administrative autonome) și administrația publică locală (consiliile locale, primarii, consiliile județene, precum și prefectul și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe centrale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale);

b) Administrația este ierarhizată, ordonată și controlată; adică este ierarhizată în sensul că, organele situate la niveluri superioare exercită autoritatea asupra organelor situate la niveluri inferioare. În cazul ierarhiei se exercită puterile de control și puterile disciplinare, în mod special, asupra funcționarilor numiți , cât si asupra actelor emise de autoritățile inferioare;

c) Administrația este formalizată, scrisă și birocratică - acționând conform procedurilor administrative, pe baza documentelor și faptelor, deciziile sale sunt consemnate în scris, ele putând fi astfel invocate și utilizate; acționează întotdeauna prin intermediul personalului competent aflat în interiorul sediilor unde sunt instalate autoritățile și serviciile;

d) Administrația este continuă, permanentă și tehnică - acționează cu reprezentanți aleși de cetățeni sau numiți de autoritatea ierarhică, cu personal auxiliar, temporari și funcționari publici permanenți. Atribuțiile și sarcinile sale impun competență și specializare, personalul său fiind alcătuit din cele mai diverse profesii (juriști, economiști, ingineri, medici etc.) și din personal administrativ;

e) Administrația este remunerată, civilă, laică și egalitară - personalul din administrația publică este remunerat din bugetul public (de stat sau cel local). Nevoile publice, altele decât cele militare, sunt rezolvate prin administrația civilă. Personalul folosit în administrația publică este laic și el nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase; administrația furnizează servicii, în mod egal, tuturor cetățenilor români, fără a face distincții (de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială);

f) Administrația este supusă presiunilor politice, ca urmare a tentației partidelor la putere de a supune administrația publică propriilor interese, ceea ce face ca politica să penetreze în administrație, în acest sens funcționarii publici sunt expuși presiunilor aleșilor sau sunt atrași de preocupări electorale, fapt pentru care fie trec de la un partid.