Aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană

“Este dificil să gândeşti Europa, de când exista Europa... În primul rând, datorită dificultăţii de a gândi unicul în interiorul multiplului şi multiplul în interiorul complexului: unitas multilplex’’.

Ideea de Europa unită îşi are rădăcinile încă din antichitate, dar s-a materializat atunci când statele au ales să coopereze în loc să ducă războaie între ele. Dintre marii gânditori şi filosofi, care în scrierile şi faptele lor au vehiculat ideea de unificare a continentului European putem reaminti pe Abatele Saint- Pierre, Jean Jacques Rousseau, Contele de Saint-Simon, Victor Hugo, Contele Richard N. Coudenhove- Kalergi. În lucrările sale, aceştia au încercat să explice faptul că doar o cooperare strânsă între state ar putea duce la securitatea şi prosteriteatea Europei. Spre exemplu, în lucrarea lui Richard Coudenhove-Kalergi “Pan Europa”, care este considerată un manifest politic de unificare a Europei, se precizează faptul că “Europa priveşte înapoi, în loc să ţintească înainte. Aceasta perpetua orientare spre trecut este principal cauza a regresiei europene actuale şi a dezbinării sale. Tineretului european îi revine sarcina schimbării acestei stări de fapt. El este chemat ca, pe ruinele trecutului, să edifice o nouă Europă, o Europă organizată, în locul Europei anarhice’’. Aceasta chemare idealistă, la fel ca şi multe altele rămâneau la nivel de idei şi nu erau puse în practică de către europeni.

Abia după Primul Război Mondial ideea s-a transformat într-o mişcare politică care viza unificarea ţărilor europene. După al Doilea Război Mondial, acest concept de Europa Unită se converteşte dintr-o aspiraţie, în acţiuni concrete ale guvernelor.

Periaoada istorică în care a luat fiinţă Uniunea Europeană era destul de tensionată, marele economii sufereau pierderi importante, altele erau devastate. Cea de a doua conflagraţie mondială a cauzat daune materiale şi a dus la moartea a mai mult de 40 de milioane de oameni. Drept urmare, oamenii politici europeni şi-au propus să coopereze pentru a putea evita cauzele ce ar putea duce la un nou război. Se încerca promovarea uniunii economice şi politice europene. Statele din Europa făceau eforturi postbelice de reconstrucţie a economiei şi a valorilor sale. Pentru a înţelege mai bine mersul lucrurilor, este necesar să analizăm contextul în care s-a realizat unificarea continentului.

Frântă a fost afectată deoarece în mai puţin de un secol a luptat de trei ori împotriva Germaniei. Înlăturarea pericolului german astfel devine principalul obiectiv al francezilor.

Germania era ocupată de patru puteri aliate, care au împărţit-o în patru, un sector socialist în partea de Est şi alte trei sectoare capitaliste în partea de Vest. Guvernul condus de Konrad Adenauer a iniţiat alinierea Germaniei de Vest cu alianţa occidentală şi redobândirea respectului pentru naţiunea germană, chestiuni care se potriveau cu obiectivul de încadrare regională.

Marea Britanie era stabilă din punct de vedere politic şi mai prospera decât Franţa şi Germania, dar războiul provocase importante daune materiale şi dezorganizare economică. Guvernul laburist al lui Clement Atlee a lansat un program popular care viza naţionalizarea şi asigurarea bunăstării şi a iniţiat descompunerea imperiului britanic. Cu toate acestea, cooperarea cu Europa nu intra în obiectivele britanicilor.

Însă pentru toate statele, ameninţarea majoră privind pacea şi securitatea erau naţionalismul german. Aşadar pacea era posibilă numai dacă Germania ar fi fost restricţionată, iar puterea acestui focar de conflicte ar fi fost indreptate spre scopuri constructive. O cale de realizare a acestui obiectiv era oferirea şansei de reconstrucţie economică sub controlul unei organizaţii supranaţionale. Robert Schuman a propus plasarea de producţie a cărbunelui de care dispunea în cantităţi imense statul german sub o Înaltă Autoritate, în cadrul unei organizaţii deschise către participarea altor ţări ale Europei. La 18 aprilie 1951 s-au pus bazele Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

CECO a avut realizări modeste, dar solide. Statele din Europa au decis să relanseze ideile pro-europene, astfel în martie 1957, prin semnarea Tratatelor de la Roma, s-a înfiinţat Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. CEE avea o structură administrativă asemănătoare cu CECO şi cuprindea o Comisie alcătuită din nouă membri, un Consiliu de miniştri şi o Curte de Justiţie alcătuită din 7 membri. A fost create o nouă Adunare Parlamentară formată din 142 de membri- organism care în anul 1962 a fost denumit Parlamentul European.