Alternativele Europei

Europa se confrunta, actualmente, cu dificultati majore, precum un grav declin demografic, dublat de patrunderea pe continent a unor alte nationalitati, o grava criza de lideri, cresterea saraciei si discrepantelor intre clasele sociale, teama fata de viitor apatic, cinica, politica si scaderea nivelului profesional comparativ cu China, America sau Japonia.

Faţa Europei este pe cale sa se schimbe cu consecinţe extrem de dure pentru cetateni si chiar pentru viitorul proiectului european. Aceasta « revoluţie tacuta » - cum o numea chiar Barroso - trece printr-un activism juridico-institutional fara precedent: proliferarea regulilor in materie bugetara si salariala, ridicarea pragului de exigenta al acestor reguli, inasprirea sancţiunilor si un mai mare automatism de punere in practica a lor, obligaţia de înscriere a acestor reguli la nivele fundamentale ale legislaţiei europene sau naţionale (tratate, constitutii). Se întăreşte de asemenea puterea Comisiei, a Consiliului European si Consiliului ECOFIN. Parlamentul european - dupa cum a recunoscut insusi noul preşedinte- fiind in cel mai bun caz redus la simpla camera de înregistrare de decizii ale şefilor statelor. Tratatul asupra « stabilitatii, coordonării si guvernării » ieşit de ia Consiliul european in 30 ianuarie 2012, radicalizeaza rigorismul bugetar, in timp ce in contextul unei crize comparabile cu cea din 1930, dublata de o criza a mediului inedita, s-ar justifica dimpotrivă pastrarea locurilor de munca si a investiţiilor publice. Comisia europeana va avea dreptul sa constranga statele in exercitarea unor prerogative atat de esenţiale in viata democratica cum ar fi bugetul, daca ea estimeaza ca politicile adoptate nu sunt conforme cu viziunea sa si cea a Consiliului ECOFIN.

Adoptând acest tratat, conducătorii europeni sunt in afara realitatii. Summit-uriie europene (întâlnirile la varf) care se multiplica au eşuat in totalitate in atingerea obiectivelor propuse, cum ar fi "restabilirea încrederii in pieţe" si rezolvarea crizei din zona euro. O a doua criza bancara se anunţa in Europa; politicile de austeritate duse in acelaşi timp in toate tarile sunt pe cale sa cunduca la o recesiune generalizata, iar situatia sociala se deteriorează puternic in majoritatea tarilor europene, începând desigur cu cele de la periferia zonei euro. In Grecia, datoria publica, şomajul, numărul de sinucideri, cresc cu o viteza alarmanta. Cetatenii sunt indreptatiti sa se întrebe daca nu cumva aceste pretinse obiective nu mascheaza o alta strategie : sa se profite de oportunitatea crizei, cu riscul de a o agrava, pentru a bascula intr-un cu totul alt regim care ars farsi prin modelul neoliberal cu preţul drepturilor noastre sociale si democratice (« never waste a good crisis »).

Aceste evoluţii constituiwe cea mai grava incalcare a democraţiei pe care la suferit Europa de la sfarsitul celui de-al doilea război mondial. Cetatenii sunt supusi unor politici punitive in timp ce fiecare stie ca aceasta criza rezulta in principal din lacomia bancherilor, a pieţelor financiare, a complicităţii sau relaxarii responsabililor politici care erau indrituiti sa controleze, si din 2 decenii de competitivitate care au impovarat salariile si fiscalitatea. Acest neoliberalism punitiv (care pedepseste) pune democraţia de doua ori in pericol: prin derive directe de autoritate (cand Jean-Claude Trichet, inca guvernator al BCE, trimite o scrisoare autoritatîlor italiene pentru accelerarea tăierilor bugetare si sugerând in acelaşi timp sa coboare negocierea colectiva de la nivelul de ramura către cel de întreprindere, sau cand guverne de tehnocrati preiau puterea in Grecia sau în Italia);dar incurajand de asemenea nationalismele xenofobe, mişcările politice anti-europene si anti-democratice (in Franţa, in Ungaria, in Finlanda, etc.).

Spunem toti « ajunge ! ». Nu acceptam aceste politici. Ele dispreţuiesc democraţia au plonjat inca de pe acum Europa intr-o criza economica deosebit de grava.

Aceste politici reinvie demonii xenofobiei pe care crearea Europei ii eradicase in principiu. Vrem sa amelioram modelul social- european si sa aparam popoarele, nu băncile, marile întreprinderi, sau pe principalii lor acţionari. Aceasta situatie cere alte politici, ceea ce presupone sa revedem institutiile si Tratatele : nu in sensul duritatii neo-liberalismuiui punitiv, ci din contra pentru a recuceri democraţia. Alternative exista. Ceea ce lipseste astazi, este un raport de forte care sa concretizeze aceste alternative si sa imagineze procesele politice viabile pentru a repune proiectul european pec alea democraţiei si progresului social. Intalnirea la varf alternativa la care facem apel va fi o prima etapa in vederea atingerii acestor obiective.