Măsurile alternative privațiunii de libertate

INTRODUCERE

Infracțiunea ca fenomen juridic reprezintă o faptă imputabilă omului, care atrage după sine necesitatea aplicării unei pedepse celui ce se face vinovat de comiterea acesteia. Deoarece săvîrșirea ei atentează la valorile supreme ale omenirii, precum viața, sănătatea, libertatea, integritatea etc. e și firesc ca făptuitorul să poarte răspundere pentru fapta antisocială comisă. Un stereotip format de-a lungul anilor constă în aplicarea pe larg a pedepselor privative de libertate, indiferent de gravitatea celor comise. Istoria și practica, însă a demonstrat că izolarea totală de sociatate nu întotdeauna a atins scopul pedepsei aplicate, deaceea consider că fiecare stat trebuie să promoveze o politică penală din care ar reieși că măsurile alternative nu au scopul de a atenua represiunea penală, dar utilizarea mai adecvată a alternativelor permite o mai mare concentrare a formelor de reprimare a celor mai grave infracțiuni și a celor mai periculoși infractori.

Actualitatea temei investigate. În condițiile stabilirii statului de drept în Republica Moldova și umanizării legislației față de știința dreptului penal și dreptului execuțional-penal sînt înaintate un șir de probleme de ordin teoretic și practic. Realizarea lor înseamnă asigurarea reală a executării tuturor tipurilor de pedepse prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova. Existența fenomenului infracționalității face ca statul să reacționeze la el prin politica sa penală.

Modalitățile de reacție penală pot fi diferite. Acestea pot duce la mărirea numărului de condamnări, creșterea recidivei etc. sau, dimpotrivă, să contribuie la menținerea calităților omenești ale persoanei, deși infractor.

La aplicarea pedepselor privative de libertate se bazează pe ideea că individul se va reține de la săvîrșirea infracțiunii din frica de a fi privat de propria libertate, ceea ce în practică nu prea funcționează. Plus la toate, acest fel de pedepse infuențează mai mult negativ atît asupra persoanelor care au comis fapta infracțională, cît și asupra societății în ansamblu, fiindcă pentru condamnați închisorile apar ca adevărate „școli ale infracționalității”, iar sistemul de reabilitare, care este dezvoltat insuficient nu contribuie la reabilitarea adecvată în societate a vinovatului după ispășirea de către acesta a pedepsei penale.

Unele state au început să caute, în jurul anilor ’70, ai secolului XX, unele căi de rezolvare a problemei în cauză, aplicînd pe larg măsurile alternative privațiunii de libertate. Un pas pozitiv în această direcție a fost elaborarea și adoptarea unor acte îndreptate spre implemenatrea acestei practici în lumea întreagă, concretizat prin recomandarea făcută în anul 1981de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei țărilor membre și anume “de a înlocui pedepsele privative de libertate pe termen scurt cu alte măsuri mai eficiente”.

În 1985 la Congresul al VII-lea al ONU privind prevenirea infracționalității și tratamentul infractorilor, ce și-a desfășurat lucrările la Milan, țările membre au primit Rezoluția nr. 16, care atenționa asupra reducerii numărului deținuților, da preferință măsurilor alternative de pedeapsă și rein-tegrării sociale a infractorilor. În 1986 Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Rezoluția cu denumirea „Unele măsuri alternative detenției”. În această Rezoluție Comitetul de Miniștri la fel recomanda guvernelor statelor membre să includă diferite pedepse alternative și să examineze posibilitatea includerii lor în Codul penal. S-a propus, de asemenea, reexaminarea programelor de resocializare a persoanelor care au comis infracțiuni.

Cît privește politica penală a statului nostru, atunci s-a observat că în ultimii ani Republica Moldova și-a modificat direcția în cea a liberalizării pedepselor, ceea ce duce la micșorarea numărului de condamnați, care își ispășesc pedeapsa în închisori. La fel de important este și aceea că măsurile alternative privațiunii de libertate se aplică tot mai frecvent pe teritoriul țării noastre, dovada faptului fiind datele statistice ale Departamentului de Executare al Republicii Moldova.

Cu toate că la etapa actuală alternativele privațiunii de libertate sînt aplicate tot mai frecvent în practica judiciară, totuși întru eficientizarea acestora e nevoie de o serie de modificări legislative, însă totuși conchidem că ele cîștigă încrederea în fața organelor abilitate cu funcții de aplicare și executare a acestora, ceea ce este plauzibil.

Scopul și obiectivele tezei. În prezenta teza voi încerca să mă expun referitor la oportunitatea aplicării cît mai pe larg posibil a măsurilor alternative privațiunii de libertate, formulînd recomandări și propuneri îndreptate spre formarea unor concepții, care ar fundamenta rezolvarea problemei aplicării măsurilor alternative privațiunii de libertate, în condiții actuale.

Pentru a aduce la îndeplinire cele enumerate mai sus, mi-am propus realizarea următoarelor sarcini:

1. Definirea conceptului, caracterizarea istoricului, precum și evoluția instituției măsurilor alternative privațiunii de libertate, atît în RM, cît și la nivel internațional;

2. Sistematizarea standardelor internaționale referitoare la măsurilor alternative privațiunii de libertate, redînd tezele de bază oportune pentru legislația națională;

3. Analiza problemelor, care apar în procesul implimentării în practică a măsurilor alternative privațiunii de libertate;