Curtea Europeană a Drepturilor Omului

INTRODUCERE

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie unul dintre pilierii esenţiali ai societăţilor democratice. Democraţia nu există decât dacă practică recu¬noaşterea, aplicarea şi respectarea drepturilor omului. Drepturile şi libertăţile funda¬mentale reprezintă patrimoniul juridic comun al umanităţii, pentru că ele se referă la valori universal recunoscute în relaţiile internaţionale.

Ideea că individul, ca fiinţă umană, are drepturi imanente, deci intrinseci acestei calităţi, are origini îndepărtate. Sunt autori care consideră că grija pentru protecţia drepturilor omului îşi are originea în instituţiile Greciei antice. S-a susţinut că istoria drepturilor omului se confundă chiar cu istoria omenirii, că a fost determinată de întreaga evoluţie a gândirii şi aplicării ei practice. Potrivit altor opinii, originile drepturilor omului nu pot fi situate în timp decât dacă se are în vedere condiţia fundamentală a lor, respectiv apariţia ideilor de libertate şi egalitate. Aspiraţiile profunde pentru libertate şi egalitate şi-au găsit exprimarea în formulările realizate de marile spirite care au intuit că binele fiecăruia nu se poate materializa decât în forma binelui social, adică respectarea binelui altuia

Antichitatea a fost marcată de viziuni filosofice care au avut în centrul preocupării lor omul. Protagoras , Aristotel , Platon , filosofii stoici Zenon sau Seneca au dat expresie, în formule diferite, viziunii referitoare la om ca fiinţă socială, înzestrată cu prerogative drepturi şi libertăţi individuale. La rândul său, Roma în perioada antică recunoştea drepturile cetăţenilor romani de a participa la viaţa publică pe aceeaşi linie cu cei din Grecia antică.

În evoluţia societăţii umane, Creştinismul a determinat o revoluţie profundă în gândire şi în comportamentul oamenilor, a schimbat fundamental societatea omenească. Viziunea creştină a înălţat dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni la rangul de reper central: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi Fiinţa umană, concepută după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, este situată în centrul mesajului creştin. Sub inspiraţie evanghelică a fost afirmată unitatea speciei umane, egalitatea de inspira ţie divină a oamenilor Toate valorile şi normele fundamentale, demnitatea şi libertatea inalienabile omului se regăsesc în preceptele de bază ale Creştinismului: „Credinţa, nădejdea, dragostea. Dar mai mare dintre acestea este dragostea." Toţi oamenii astfel sunt egali în faţa lui Dumnezeu.

Un reper important 1-a constituit edictarea în Anglia, în 1215, a documentului „Magna Carta Libertatum", care schiţează o serie de elemente ale unei protecţii juridice a persoanei umane.

Ultima parte a secolului al XVIII-lea a fost marcată de două evenimente care au avut o influenţă determinantă asupra evoluţiei ulterioare a drepturilor omului. Este vorba despre rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord împotriva Marii Britanii din 1776 şi Revoluţia Franceză din 1789

Ca urmare a acestor evoluţii, individului i se recunosc drepturi inerente persoanei sale, independent de condiţia sa socială, drepturi inalienabile şi sacre, opozabile în orice împrejurare societăţii şi puterii, în acelaşi timp, este consacrată primordialitatea legii. Orice conflict în impunerea drepturilor trebuie soluţionat printr-o aplicare independentă şi imparţială a legii, conform unor proceduri prestabilite. Impactul acestor evoluţii istorice s-a reflectat în conţinutul Constituţiilor adoptate, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima parte a secolului al XlX-lea. Astfel, după Constituţiile americană şi franceză, au fost adoptate Constituţii care au proclamat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului în Olanda (1798), Suedia (1809), Spania (1812), Belgia (1831), Sardinia (1848) etc.

Un domeniu în care secolul al XIX-lea a marcat un progres în codificarea internaţională a normelor de protecţie a drepturilor omului 1-a constituit dreptul umanitar şi protecţia victimelor războaielor.