Drepturile omului și mecanismele europene de protecție a drepturilor omului

CAPITOLUL 1

CONSIDERATII GENERALE

SECTIUNEA 1.1. Definirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, evolutia si importanta acestora

Drepturile omului, in acceptiunea comunitatii internationale contemporane sunt:

• Inalienabile, in sensul ca nimeni nu le poate pierde;

• Indivizibile si interdependente, in sensul ca nu pot fi abordate separat unele de altele;

• Universale, in sensul ca se aplica in mod egal pentru toate persoanele, fara nicio discriminare de rasa, culoare, sex, limba, religie etc.

Din Antichitate si pana azi comunitatea interna a statelor deopotriva cu cea internationala s-au preocupat pentru respectarea demnitatii umane si respectarea libertatilor inerente calitatii de fiinta umana.

Daca in Imperiul Roman era larg raspandita expresia de „jus gentium” ( dreptul gintilor), prin care se intelegea norme de drept ce reglementau relatiile dintre state, relatiile dintre cetatenii romani si cei straini (peregrini), precum si relatiile dintre cetatenii peregrini, in 1789 Jeremy Bentham utilizeaza pentru prima oara notiunea de drept international, referindu-se la norme legale ce reglementeaza, intr-o acceptiune mai restransa, relatiile dintre state.

In 2000 i.Hr. in Babilonia a aparut primul cod de drept scris : Codul lui Hammurabi, ce are ca idee principala protectia drepturilor innascute ale oamenilor. Expresia „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” a ramas marturie peste vremuri pentru preocuparile dintotdeauna ale oamenilor pentru respectarea propriilor drepturi capatate prin nastere.

Imperiul Roman si Grecia Antica au jucat un rol deosebit de important in constituirea societatii internationale, datorita marilor ganditori ai vremii care in lumina dezvoltarii relatiilor socio – economice si a relatiilor dintre stat, biserica si om, au inceput sa inteleaga faptul ca omul este propriul stapan al destinului sau.

Unii autori considera ca originea societatii internationale actuale se regaseste in timpul caderii Imperiului Roman de Apus, intrucat urmare a caderii acestui Imperiu, au luat fiinta Imperiul Bizantin, Imperiul Islamic si Europa Occidentala.

Insa primele teorii pertinente cu privire la drepturile omului au inceput sa apara pe la sfarsitul sec. XVII – „Bill of Rights” 1689. Incepand cu secolul XVIII drepturile fundamentale ale omului sunt din ce in ce mai bine intelese, astfel ca teoriile privind aceste drepturi devin mai coerente. Trebuie mentionata aici ideologia franceza de dupa Revolutia Franceza din 1789, revolutie prin care a fost abolit feudalismul si s-a instituit regula egalitatii juridice ce sta la baza libertatii individului. Astfel la 26 august 1789 a fost publicata Declaratia Drepturilor omului si cetateanului, in care idealurile revolutionare sunt rezumate prin expresia „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

Exemplul revolutionarilor francezi a fost preluat si aplicat si de alte tari europene: Olanda in 1798, Suedia in 1809, Spania in 1812 etc. In Romania drepturile cetatenesti au fost institutionalizate prin Constitutia din 1866.

Evolutia preocuparilor omului pentru drepturile si libertatile fundamentale ale sale este vazuta de doctrina dreptului internationala ca fiind structurata in patru etape, numite „generatii” de drepturi.

O prima generatie de drepturi cuprinde drepturile civile si politice, drepturi ce privesc integritatea fizica si morala a indivizilor, precum si participarea acestora la viata sociala: dreptul la viata, dreptul la libera asociere, dreptul la judecata dreapta, libertatea de exprimare, dreptul la vot, dreptul la asociere libera, etc.

O a doua generatie de drepturi cuprinde drepturile sociale, economice si culturale, drepturi ce au ca si concept existential egalitatea si care privesc participarea deplina a indivizilor la viata sociala, precum si standardele de viata ale acestora : dreptul la educatie, dreptul la intemeierea unei familii, dreptul la sanatate, dreptul la munca, dreptul de proprietate s.a.

A treia generatie de drepturi este recent promovata si priveste drepturi ce urmeaza a fi recunoscute: drepturile „colective”( ) ale societatii sau ale persoanelor: dreptul la dezvoltare, dreptul la pace, dreptul la un mediu sanatos, dreptul la asistenta umanitara.

Unii autori sunt de parere ca, in contextul evenimentelor actuale, se contureaza din ce in ce mai persistent, o a patra generatie de drepturi ale omului, generatie ce consacra un complex de drepturi conceput sa protejeze generatiile viitoare. Ele se refera la dreptul generatiilor viitoare de a mosteni patrimoniul genetic, cultural si natural la parametrii calitativi care sa le permita dezvoltarea. Din aceasta a patra generatie se reliefeaza drepturi, precum : dreptul de protectie a genomului uman, interzicerea clonarii umane etc.

In intreaga comunitate internationala, cele doua razboaie mondiale din secolul XX au provocat ca si reactie o preocupare mult mai intensa pentru protectia drepturilor si libertatilor omului. In acest sens un rol important la avut, dupa primul razboi mondial, protectia drepturilor minoritatilor, obiect al dezbaterilor din cadrul Conferintei de Pace de la Paris. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, urmare a atrocitatilor comise de regimul nazist, comunitatea internationala a creat un ansamblu de reglementari cu caracter universal si/sau regional, menit sa impuna si sa garanteze respectarea drepturilor si libertatilor omului.

In Europa, preocuparile pentru constituirea unui sistem de protectie internationala a drepturilor si libertatilor omului, precum si de impunere a principiului cooperari interstatale in acest domeniu, au avut ca rezultat infiintarea Consiliului Europei.

CAPITOLUL 2

CONSILIUL EUROPEI

SECTIUNEA 2.1. Rolul si obiectivele Consiliului Europei

In 5.05.1949 reprezentantii Belgiei, Frantei, Luxembourgului, Danemarcei, Marii Britanii, Olandei, Italiei, Norvegiei si Suediei au semnat la Londra, Statutul Consiliului Europei, organizatie, cu sediul la Strasbourg, ce are ca obiectiv apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, ca premiza pentru unitate. Art. 1 din Statut prevede ca scop principal „o mai mare unitate intre statele membre”.

Promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale, ca unul dintre obiectivele principale ale Consiliului Europei se realizeaza pe urmatoarele directii :

- monitorizarea efectiva a modului de protejare a drepturilor si libertatilor fundamentale;

- identificarea de noi amenintari la adresa drepturilor si demnitatii omului;

- dezvoltarea constiintei publice cu privire la drepturile omului;

- promovarea educatiei si a pregatirii profesionale privind drepturile omului ( )

Preocuparile Consiliului Europei au ca domenii predominante : cel militar, economic, social si cultural.

Romania a devenit cel de-al 32 – lea stat membru al Consiliului Europei in 1993 la 23 septembrie, ratificand cel mai important document emis de catre CE si anume, Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si Protocoalele acesteia.