Corupția în Sistemul Politic

Secolul XX a reprezentat o perioadă interesantă de zbucium politic, istoria consemnând o diversitate a regimurilor, de la totalitare, către cele mai pure forme de democraţie. Însă democraţia a reuşit treptat să fie asimiliată drept singura opţiune capabilă să asigure drepturi şi libertăţi, oferind fundamentul necesar conceptului de cetăţean şi asigurând totodată mediul propice desfăşurări de politic economice viabile, care să confere un trai decent. Prin urmare ce este democraţia? Cu siguranţă că simpla menţionare a existenei puterii poporului ar fi insuficientă şi irelevantă, în condiţiile în care politicul actual surprinde extrem de vag ceea ce înseamnă capacitatea de a conduce a unei mari mase de indivizi. O definiţie interesantă este aceea construită de politologul Robert Dahl, potrivit căreia o democraţie trebuie în mod necesar să fie fundamentată pe alegeri libere şi să permită posibilitatea contestării puterii. O altă viziune oarecum complemetară susţine faptul că „democraţia politică modernă este un sistem de guvernare în care conducatorii sunt permanent răspunzatori pentru acţiunile lor in spaţiul public faţă de cetăţeni, care acţionează indirect, prin procesul de competiţie şi cooperare care are loc între reprezentanţii lor aleşi.”

Prin urmare, Uniunea Sovietică s-a destrămat la sfârşitul anului 1991, iar Boris Elţân a devenit primul preşedinte al Rusiei, şi în acelaşi timp, primul lider reformator ale cărui idei vor permite adoptarea unui sistem politic total opus celui anterior, promovat de către comunişti. Va apărea instituţia Parlamentului, prin organizarea de alegeri legislative libere în 1993, patru partide câştigând locuri în Camera Inferioară numită Dumă. Partidul Comunist nu a dispărut însă de pe scena politică - aşa cum s-a întâmplat de exemplu în România, după Revoluţie – ci s-a integrat paradoxal în sistemul nou inaugurat, încercând să revină la putere prin respectarea normelor democratice. De asemenea, foştii nomenclaturişti au prosperat şi pe parcursul tranziţiei, cumpărând la preţuri mici divizii industriale, sau chiar fabrici întregi, în urma privatizării acestora de către stat. Instituţile începeau să se consolideze, dar legislaţia nu era încă pusă la punct, mai ales în domeniul economic, unde existau dificultăţi în colectarea impozitelor, fapt ce a permis o dezvoltare fără precedent a companiilor acum privatizate, şi implicit creşterea profitului celor ce le aveau în proprietate. Principala consecinţă ce a decurs de aici a fost apariţia unei capacităţi de influenţare asupra guvernanţilor, ce se afla în directă proporţionalitate cu sporirea veniturilor preşedinţilor de companii, ale căror activităţi viza cu precădere sectorul energetic. Materializarea influenţei respective a permis pervertirea democraţiei prin instalarea corupţiei.

Corupţia a constituie un factor destabilizator al sistemului. Practic totul a ajuns să fie posibil, în lipsa puternicului control exercitat în timpul comunismului. Cele mai frecvente cazuri de corupţie au fost semnalate în adminstraţie, unde pentru a beneficia de multiplele autorizaţii necesare, oamenii de afaceri sunt nevoiţi să mituiască funcţionarii publici. Însă există ramificaţii ale acestora şi în alte domenii precum educaţie sau sănătate, rusul de rând ajungând să plătească pentru ceea ce i s-ar cuveni de drept, în urma impozitelor prelevate de către stat precum servicii medicale complete, sau educaţie superioară.