Integrare și Restructurare Economică în Balcani

INTRODUCERE

Această lucrare are ca subiect economiile şi societăţile în tranziţie. Termenul de tranziţie va fi folosit în două contexte. Pe de o parte, pentru a înţelege transformarea structurală a economiilor şi societăţilor post-comuniste din Sud-Estul Europei şi, pe de alta, pentru a înţelege schimbările evolutive adoptate de economia grecească în încercările sale de a răspunde raţional integrării economice depline în Uniunea Europeană (UE). În primul caz, avem de-a face cu o discontinuitate fundamentală şi în al doilea cu o adaptare remarcabilă. În ambele cazuri procesul de tranziţie pare a fi invitabil. Nevoia de a înţelege această tranziţie impune o examinare a serioaselor provocări externe şi interne înfruntate de economiile avute în vedere.

Principalul meu argument este că extinderea curentă şi viitoarea integrare şi restructurare economică a ţărilor din Balcani poate fi numai semnificativ plănuită continuu, şi eu propun chiar implementată, în contextul Pieţei Europene. Este evident că aceste economii regionale nu se pot debarasa de această afirmaţie simplă: natura şi caracterul restructurării lor economice şi integrarea economică va fi determinată de o raţionalitate economică şi logic produsă în afara graniţelor geografice ale Peninsulei Balcanice. În esenţă, Piaţa Europeană este singurul spaţiu economic în cadrul căruia aceste economii pot atinge limitele de potenţial ale creşterii şi dezvoltării lor. Relaţia dintre statele balcanice şi UE va determina ritmul şi succesul viitoarei creşteri şi dezvoltări ale regiunii. Această creştere şi dezvoltare a regiunii va depinde mai mult de nevoile UE decât de nevoile şi obiectivele naţionale ale statelor balcanice. Se pare că toate statele balcanice, datorită atributelor lor geografice, structurii şi mărimii producţiei, sunt condamnate să devină periferia superputerilor economice ale Europei.

Trebuie menţionat de la început că Grecia şi vecinii ei balcanici au urmat o traiectorie diferită pentru a ajunge la prezenta situaţie dificilă. În ciuda diferenţelor dintre ele, istoria a adunat aceste ţări laolaltă din nou, impunându-le o relaţie simbiotică care era absentă înainte de anul 1989. Această nouă realitate este împărtăşită spre reconsiderare fiecărui şi tuturor statelor balcanice şi este afectată de perspectivele unei viitoare colaborări atât la nivel regional cât şi continental. Ceea ce nu se poate nega este prezenţa atotputernică a „umbrei” Uniunii Europene peste întreaga Peninsulă Balcanică, o unitate care se află în proces de redefinire şi restructurare.

Diferenţele clare dintre Grecia şi vecinii ei nordici trebuie, de asemenea, identificate. Mai întâi, Grecia, fiind un membru al lumii „occidentale”, s-a dezvoltat în concordanţă cu principiile pieţii şi idealurilor democratice. Dimpotrivă, celelalte state balcanice se aventurează chiar acum în călătoria prin apele agitate şi provocatoare ale pieţei şi prin nisipurile mişcătoare ale democraţiei. În al doilea rând, Grecia a fost un membru cu drepturi depline a UE din 1981. A beneficiat de programele de ajutor financiar ale Comunităţii (n.n. Europene) şi a luat măsuri graduale în toate domeniile pentru a se conforma regulilor şi reglementărilor UE. Procesul nu a avut întotdeauna succes şi atât Bruxelles-ul cât şi Atena înţeleg că mai trebuie făcute multe pentru a pregăti Grecia pentru integrarea economică deplină alături de celelalte state membre. Statele balcanice post-comuniste se pregătesc şi îşi precizează poziţia pentru integrarea în Uniunea Europeană. Toate aceste state au încheiat acorduri comerciale formale cu UE; unele au făcut chiar cereri pentru a deveni membre. În al treilea rând, Grecia şi vecinii ei balcanici se găsesc în prezent la diferite nivele de dezvoltare economică. Diferenţele se manifestă prin prisma nivelului dezvoltării economice, structurii producţiei, veniturilor pe cap de locuitor şi puterii de cumpărare. Aceste diferenţe economice se reflectă în Tabelul 1. Toate ţările balcanice au un venit pe cap de locuitor mai mic cu 35% decât venitul pe cap de locuitor înregistrat în Grecia, cu excepţia Sloveniei care are un venit pe cap de locuitor în jur de 85% din cifra înregistrată în Grecia.

Această lucrare va scoate iniţial în evidenţă situaţia economică dificilă de după 1989 şi nivelul de integrare a Balcanilor şi apoi, rând pe rând, va avea în vedere perspectivele viitoare cu care se vor confrunta în mod colectiv aceste ţări în corelaţie cu schimbările întreprinse în interiorul Uniunii Europene.

DOUĂ OBSERVAŢII ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PROCESUL DE TRANZIŢIE

Prăbuşirea blocului socialist în 1989 şi apariţia unor noi state-naţiuni din Balcani până în vastele întinderi ale fostei Uniuni Sovietice marchează începutul unui dificil şi amplu proces de dizolvare şi reconstrucţie. Acest eveniment dezastruos a ridicat multe semne serioase de întrebare privind toate aspectele ale procesului de tranziţie. În orice caz, esenţa problemei gravitează în jurul a două chestiuni: economică şi politică. De fapt, se poate demonstra că ceea ce se întâmplă în statele balcanice foste comuniste şi în noile ţări care au apărut începând cu 1989 este unic pe plan istoric.

Tranziţia economică întâlnită în aceste ţări este o reorganizare fundamentală a sferei economice. De această dată, noutatea este că acele schimbări în relaţiile de proprietate şi în structura producţiei, consumului şi distribuţiei sunt formulate în cadrul premisei pieţei. Speranţa şi convingerea este că piaţa va face sistemul mai eficient şi mai raţional. În orice caz, această convingere ignoră un adevăr simplu. Pe plan istoric, piaţa din Vest s-a dezvoltat din interior. Creşterea ei a rezultat în urma unei sporiri graduale a producţiei. S-a făcut apel la mecanismul pieţei pentru a aplana dezechilibrul ieşit la iveală în domeniul mărfurilor, financiar şi al alimentelor atunci când acestea s-au extins pentru a satisface nevoi diversificate şi sporite. Piaţa din Est este planificat să funcţioneze într-o manieră diferită de cum a funcţionat înainte. Cu alte cuvinte, să se transforme economiile complexe şi forte dezvoltate bazate pe planificare centralizată în structuri economice de tip occidental. Aceasta, dacă nu chiar altceva, ridică probleme în ceea ce priveşte capacitatea pieţei de a duce la bun sfârşit proiectul.

Complexitatea acestei tranziţii economice este complicată şi mai mult. Pentru prima dată în istorie, un proiect de asemenea însemnătate caută legitimitate în conştiinţa oamenilor graţie procesului democratic. De asemenea, este original pe plan istoric. O tranziţie economică este efectuată cu ajutorul unei tentative de a instala o politică democratică viabilă. În trecut, o ordine politică democratică a fost bine negociată pe plan istoric după ce relaţiile economice fuseseră stabilite. În Occident, sistemul a fost mai întâi capitalist iar mult mai târziu democratic. În Est, economia şi politica s-au realizat singure printr-o cale simultană de transformare istorică radicală.

Apreciind schimbările actuale din regiune din ultimii şapte ani şi reflectând aspra lor, se poate spune că a fost depăşit un punct critic. Faptul cu cea mai mare importanţă este că declinul prelungit în ceea ce priveşte producţia totală a încetinit şi în multe cazuri şi-a schimbat sensul (Vezi Tabelele 2 şi 3). Un avertisment ar trebui adăugat aici. Multiplicitatea diferenţelor structurale şi instituţionale dintre aceste ţări, datorate în general istoriei diferite , dimensiunii economiilor lor şi circumstanţelor geopolitice afectează ritmul procesului de tranziţie şi preîntâmpină estimările cuprinzătoare economice şi politice pe termen lung. Se pare că logica tranziţiei este adânc înrădăcinată şi ferm stabilită. Jocul pieţei şi democraţiei este singura opţiune viabilă pentru toate ţările Est-europene.