NATO după Războiul Rece

Ȋn această lucrare ȋmi propun sa abordez problematica formǎrii alianţelor din perspectivǎ realistǎ, aplicȃnd aceste teorii asupra cazului Alianţei Nord Atlantice..Tot ȋn acesastă lucrare voi demonstra faptul cǎ dupa Rǎzboiul rece NATO s-a transformat dintr-o alianţǎ militarǎ defensivǎ intr-o comunitate de securitate, acest lucru fiind cumva sugerat de teoriile constructiviste.

Domeniul Realaţiilor Internaţionale este un domeniu de cercetare relativ nou dar în acelaşi timp şi foarte complex. Principalul actor asupra căruia îşi îndreaptă atenţia este statul . Conceptul de stat este definit ca fiind autoritatea centrală în interiorul unor frontiere bine definite, având controlul asupra violenţei legitime şi dispunând de suveranitate în relaţiile cu alte state. Pentru a îndeplini această calitate statele trebuie să dispună de mai multe mecanisme care să dovedească faptul că există controlul asupra violenţei legitime, simpla existenţǎ a unui drapel şi a unui imn nu demonstrează că ar fi un stat.

Pe de altǎ parte sistemul internaţional alcătuit din state nu putem spune că deţine controlul asupra acestora, el nu dispune de o autoritate căreia să i se supună statele, de aici rezultând titulatura sistemului internaţional despre care se ştie că este anarhic. Ce înseamnă acest lucru?

Implicaţiile anarhiei

Despre anarhie putem afirma faptul că este opusul ordinii, dar nu echivalentul haosului. Hedley Bull spunea că este reprezentată de modul de activitate care susţine obiectivele sociale elementare ale societăţii, cum ar fi menţinerea securităţii membrilor ei faţă de violenta de orice fel, asigurarea respectării acordurilor şi protejarea drepturilor de ,,proprietate” . Ȋn starea de anarhie, actorii sistemului internaţional trebuie să se bazeze pe propriile capabilitǎţi şi structuri, modul prin care se realizează acest lucru este autoajutorarea Starea de anarhie, chiar dacă presupune un risc major de faliment este o situaţie în care costurile organizaţionale sunt destul de scăzute. Spre deosebire de aceasta, într-o ordine ierarhică riscurile sunt micşorate sau în cazul cel mai fericit chiar evitate. Ȋn acelaşi timp costurile menţinerii unei astfel de ordini sunt mult mai ridicate iar mijloacele de control devin obiect de dispută. Partea mai puţin bună este aceea cǎ într-o ordine ierarhică libertatea este limitată, ceea ce înseamnă că dacă se vrea un grad mai mare de libertate trebuie acceptată odată cu aceasta şi insecuritatea. Dar se pune următoarea problemǎ: dacă există această stare de anarhie de ce totuşi sistemul internaţional nu este dominat de un haos total? Putem spune că starea de anarhie nu este echivalentă cu haosul ci starea de anarhie survine din faptul că nu există o autoritate superioară statului, în acelaşi timp acestǎ ,,dezordine” este neutralizatǎ de dorinţa fiecărui stat de a exista pe care Keneth Waltz în lucrarea Teoria politicii internaţionale o numeşte autoajutorare. Mai exact el spune că: ,,Sistemul internaţional este bazat pe ,,autoajutorare” cea ce înseamnă că statele ca actori ai sistemului internaţional au ca singur mijloc pentru a-şi asigura securitatea autoajutorarea, fiecare depunând efort dar nu pentru urmărirea binelui propriu ci mai degrabă având scopul de a se proteja faţă de alţii . De aici putem înţelege că este mai bine sǎ trăieşti într-o, ,,ordine” anarhica decât să nu exişti; bineȋnţeles cǎ acest lucru este cȃt se poate de evident.. Principiul după care se acţionează este autoajutorarea, dar puse în fata posibilităţii de a coopera în vederea câştigului reciproc, statele care se simt nesigure se întreabă nu dacă, atât unii cât şi ceilalţi vor ,,castiga” ci care va câştiga mai mult, punându-se problema asigurării propriei securităţi.

După sfârşitul primului Război Mondial, îngrijoraţi de distrugerile rezultate, numărul mare de vieţi pierdute, problemele politice, teoreticieni din diferite domenii au încercat să găsească cauze pentru acest dezastru şi totodată să încerce să evite o nouă catastrofă. Dar acest lucru s-a demonstrat a fi un eşec dacă ne amintim faptul că acesta nu a fost singurul, în 1939 izbucnind al doilea Război Mondial, război care a avut aceiaşi actori dar poate cu rezultate mult mai grave.