Proprietatea privată și libertatea - între liberalism și marxism

Problema proprietăţii private a fost întens dezbătută de diferiţii gânditori de-a lungul timpului. În lucrarea de faţă am ales doua puncte de vedere foarte diferite în ceea ce priveşte existenţa proprietăţi privată şi avatajele sau dezavantajele aduse de aceasta şi anume liberalismul şi marxismul.

Pentru liberali proprietatea privată este o premisă a libertăţii individuale şi un mijloc de exercitare a acesteia în timp ce în viziunea marxistă tocmai existenţa proprietăţi private este cea care îngrădeşte liberatea individuală prin inegalităţile de clasă.

În cele ce urmează voi pune faţă în faţă ideile liberalismului şi cele ale marxismului pentru a putea face o comparaţie între cele două puncte de vedere.

Vom putea concluziona astfel la finalul acestor pagini care dintre cele două căi este de preferat si care sunt argumentele care stau în spatele acestei concluzii.

Marii teoreticieni liberari au încercat să gasească un fundament local pentru atatşamentul acestora faţă de libertatea individuală. Astfel el îşi considerau cerinţele liberale ca fiind ale întregii umanităţi deci justificarea acestei ideologii să fi valabilă tuturor şi nu numai celor care trăiau în societăţi individualiste.(Jhon Gray , pp72)

Jhon Gray distnge trei ramuri separate de justificare a principiilor liberale.

Primul dintre acestea este “doctrina drepturilor naturale”. Teoria enunţată prima dată de Jhon Locke şi studiată mai târziu de Robert Nozick, susţine ca fiinţele umane au un drept morqal fundamental de a cere libertate în raport cu ceilalţi, cu societatea dar şi cu statul. Ei pot avea pretenţii la a li se face dreptate doar în virtutea faptului că sunt fiinţe umane.(Jhon Gray , pp72)

În viziunea kantiană nu se vorbeşte despre natura şi bunăstarea umană ci mai mult despre faptul că oamenii sunt posesori de drepturi fundamentale la libertate şi dreptate se datorează faptului că ei sunt scopuri în sine şi nu mijloace utilizate pentru atingerea unui scop. Gray este de acord cu Kant, afirmând cî societatea liberală este singura acceptabilă pentru agenţii autonomi raţionali care sunt scopuri în sine.

Mill vede viziunea ca fiind “o condiţie a succesului activităţii prin care oamenii îşi exprimă caracterele lor specifice” (Jhon Gray , pp80). Libertatea este o dimensiune a autonomiei şi o condiţie a individualităţii, deci şi o condiţie esenţială a fericirii. Pentru Mill un loc important în fericirea oamenilor îl are activitatea şi liberatea de a alege. (Jhon Gray , pp80).

Gray doreşte să scoată în evidenţă diferenţa dintre libertatea pozitivă şi liberatea negativă negativă. Avesta susţine că diferenţa dintre cele două constă în distincţia dintre neinterferenţă şi independeţa dar şi în dreptul de a participa la luarea de decizii, care este colectivă. (Jhon Gray , pp85).

Libertatea pozitivă presupune posibilitatea autorealizării. Acest lucru presupune că dacă pentru autorealizare sunt necesare anumite resurse sau capacităţi, posedarea acestora este considerată parte a libertăţii. Astfel liberalii revizionişti moderni au susţinut existenţa statului asistenţial. Statul asistenţial este o instituţie care are drept scop sporirea gradului de libertate şi de a oferi indivizilor resursele necesare pentru a se bucura de această libertate. Acest tipd e instituţie poate reprezenta posibilitatea de a acţiona astfel încât să obţii bebeficiile cât mai mari, asa cum este mai bine prentru individul respectiv. (Jhon Gray , pp86).

Pentru Benjamin Constant, existau două feluri de libertate, cea a popoarelor antice şi cea a naţiunilor moderne. Acest tip de libertate este cea sub care oamenii se pot bucura de guvernări reprezentative, în opinia autorului, singura care adăposteşte liberatea şi liniştea de care anticii nu se puteau bucura.( Constant, 1819, pp2)

Pentru omul modern libertatea este echivalentă cu “dreptul de a nu se supune decât în faţa legii, de a nu fi arestat, nici închis, nici omorât, nici maltratat în vre-un fel din voinţa arbitrară unuia sau mai multor indivizi. Înseamnă dreptul se a-şi exprima părerea, de a-şi alege ocupaţia şi de a o practica, de a dispune de proprietate, abuzând chiar de ea, de a se duce şi de a veni fară sa ceara voie şi fără sa dea socoteală despre motivele şi căile alese, de a se aduna cu alţi indivizi, fie pentru a discuta despre propriile interese, fie pentru a practica un cult pe care el şi asociaţii lui îl preferă, fie pur şi simplu pentru a umple ceasurile într-un mod adecvat înclinaţiilor şi fanteziei sale. Înseamnă în sfarsit, dreptul de a interveni în administrarea guvernării, fie prin numirea functionarilor, a tuturor sau numai a unora dintre ei, fie prin reprezentări, petiţii, cereri, pe care autoritatea este, mai mult sau mai puţin, obligată să le ia în considerare.” ( Constant, 1819, pp4-5). În fine, pentru autor liberatatea modernă se referă la dreptul şi posibilitatea de a te bucura de liniştea personală.