Scoala Geopolitică Românească

Introducere

Deceniile interbelice au constituit pentru statul român o perioadă fructuoasă pentru dezvoltarea geopoliticii, teorie interdisciplinară care se defineste ca o punte de legătură între caracteristicile geografice de ordin fizic sau uman ale unei zone si statutul politic, ideologic si economic al locului respectiv.

Scoala geopolitică românească s-a născut, astfel, sub semnul a două probleme semnificative, care amenintau de altfel integritatea României Mari, mai precis alăturarea ofensivei revizionismului maghiar pontentialei amenintări din partea Uniunii Sovietice. Cea din urmă venea ca o consecintă a pierderii Basarabiei de către puterea rusească, în timp ce Tratatul de la Trianon care stabilea apartenenta Transilvaniei a declansat ofensiva revizionismului maghiar.

Având în vedere atitudinea agresivă a marilor puteri, este de înteles caracterul defensiv al geopoliticii românesti, ce avea ca scop conservarea valorilor nationale, a teritoriului si a poporului român, defininindu-se precis diferentierea de scolile consacrate de geopolitică cum ar fi cea germană sau italiană.

În acest sens, afirmatia lui Gheorghe I. Brătianu este una care exprimă fără echivoc tocmai natura studiului geopolitic, stabilindu-i coordonatele pentru viitorii cercetători: “Noi trăim aici la o răspântie de drumuri, la o răspântie de culturi şi, din nefericire, la o răspântie de năvăliri şi imperialisme. Noi nu putem fi despărţiţi de întregul complex geografic care, cum veţi vedea, ne mărgineşte şi ne hotărăşte destinul, între cele două elemente care îl stăpânesc, muntele şi marea. Ceea ce aş vrea să apară lămurit este că pentru a ne înţelege trecutul, trebuie să înţelegem mai întâi întregul complex geografic, istoric, geopolitic, din care acesta face parte”. Scoala românească de geopolitică nu este, deci, o institutie statică, fără însemnătate socială, ci, din contră, este vitală în dezvoltarea statală a României, supunând analizei acele aspecte esentiale ale destinului unei natiuni.

Reprezentanti ai scolii românesti de geopolitică

Simion Mehedinti(1868-1962)

Ca punct de referintă în constituirea scolii românesti de geopolitică este Simion Mehedinti care dezvoltă o serie de lucrări pe tema statului national si a geopoliticii natiunii, fiind influentat de părintele geopoliticii, Friederich Ratzel, si a sa teză numită „Politische Geographie”. Dintre lucrările sale cele mai semnificative putem pomeni „Chestia orientală din punct de vedere geografic si etnografic” (1914), reluată ulterior sub titlul „România în marginea continentului. O problemă de Geopolitică românească si europeană” si completată mai târziu cu detalii de ordin politic ce vizau evolutia Europei de la mijlocul secolului al XIX-lea Această ultimă variantă revizuită poartă numele de „Fruntaria României spre Răsărit” si sustine o teorie referitoare la granitele României în raport cu dezoltarea sa.

Studiul promovează ideea cum că , începând din Antichitate , frontiera estică a teritoriului dacic se suprapune limitei de Est a Europei, poporul român trăind „asediat până în secolul al XIX-lea” de greci, romani, barbari, slavi, gepizi, goti, maghiari, tătari si turci, rezistând încercuirii asiatice pentru a „se ivi iarăsi pe hartă”, la 1918, ca „o Românie rotundă ca Dacia antică”. Simion Mehedinti continuă acest discurs mentionând că, luând Dunărea si Carpatii ca instrumente de orientare neclintite pe axa temporală, este evident faptul că „marginea de răsărit a României, cuprinsă între patrulaterul Cernăuti, Hotin, Reni si Cetatea Albă” are o importantă deosebită din punct de vedere geopolitic.

Pentru S. Mehedinti, statul român are o pozitie cheie în „chestia orientală”, întinsă de la Constantinopol până la Konigsberg, asupra sa exercitându-se presiuni din partea otomanilor, a rusilor - „un stat urias, mai primejdios pentru continentul nostru decât toate invaziile nomazilor de odinioară si chiar decât împărătia Sultanilor”, care „ în latura politică va pregăti nu numai Europei, ci lumii întregi, un regim faraonic, neasemănat mai apăsător decât al vechilor faraoni egipteni”- si a germanilor - „al treilea, mai tare decât toti [ ] destinat să tină piept colosului moscovit”.