State cu regim prezidențial în lume

1. Apariția și dezvoltarea regimului prezidențial

Dezvoltat, în forma sa clasică, în Statele Unite ale Americii, regimul prezidenţial

prezintă o arhitectură radical diferită de cea actuală din spaţiul romanesc. Din punct de

vedere al structurii sale, sistemul prezidenţial implică cateva opţiuni constituţionale

precise:

- alegerea directă a şefului de stat;

- constituirea unui puteri executive monocefale, in cadrul căreia preşedintele Republicii nu

este flancat de prim-ministru;

- separaţia strictă a puterilor in stat, cu imposibilitatea dizolvăriii camerelor de către şeful

de stat;

- dezvoltarea unei puteri judecătoreşti independente, capabile să exercite atribuţii de control

constituţional;

- absenţa unui guvern, in sens european al termenului, acesta din urmă fiind inlocuit de un

cabinet ce reuneşte secretari desemnaţi de şeful de stat, cu acordul camerei superioare;

- inexistenţa unui mecanism similar votului de neincredere (moţiunii de cenzură) din

sistemele parlamentare şi semiprezidenţiale.

Dincolo de această schemă generală, regimul american este unul care pune accent,

prin intermediul mecanismului guvernării, pe transparenţă şi răspundere, la nivelul fiecărei

ramuri a guvernămantului.

2. Peisajul politic american și european

Analiza pe marginea acestei opţiuni constituţionale poate lua in consideraţie cateva dintre avantajele asociate regimului american :

- natura monocefală a puterii executive (cu preşedinte/vicepreşedinte) duce la creşterea

responsabilizării politice.Publicul şi media exercită o supraveghere directă a titularului

puterii executive.

- graţie structuriii sale, aceasta deţine mecanismele prin intermediul cărora poate face faţă

perioadelor de coabitare (un preşedinte ce se confruntă cu un Congres dominat de partidul

advers). Imposibilitatea dizolvării, dar şi prerogativa veto-ului obligă la compromis şi la

politică bipartizană;

- calendarul electoral este unul care facilitează mobilizarea democratică.

Din doi in doi ani, cetăţeanul american este chemat să se pronunţe asupra modalităţii in

care naţiunea este guvernată;

- sistemul constituţional la nivelul şefului de stat este corelat cu o organizare atentă a

selecţiei candidaţilor. Prin alegerile primare prezidenţiale, electoratul devine primul filtru

care intervine in recrutarea personalului politic. Capacitatea partidelor de a

impune, unilateral şi arbitar, candidaţi este practic inlăturată.

Opţiunea prezidenţială este criticabilă din perspectiva unor elemente care ţin de peisajul

politic romanesc şi european:

- regimul american nu este imbrăţişat, in toate articulaţiile sale, de nicio naţiune europeană

cu excepţia Ciprului;

- regimul american prezintă, in spaţii democratizate incomplet, riscul semnificativ al

derivei autoritare. Acolo unde echilibrul politic nu poate fi atins prin separaţia puterilor, iar

cenzura puterii judecătoreşti este absentă, consecinţele sunt dramatice.

Efectul secundar al opţiunii prezidenţiale poate fi legitimarea unei personalizări a puterii,

cu subminarea democraţiei constituţionale;

- opţiunea prezidenţială ar reprezenta o ruptură cu o tradiţie constituţională romanească de

un secol şi jumătate;

- riscul apariţiei unor blocaje politice, intre Preşedinte şi Congres, in situaţia in care

majoritatea din Congres reprezintă un partid politic opus Preşedintelui. „Guvernarea

divizată” („divided government”) poate genera complicaţii pe care regimul prezidenţial

le administrează cu dificultate.

Această analiză are darul de a releva complexitatea opţiunii constituţionale, in cazul

romanesc. Ceea ce se impune este evitarea unei duble capcane: pe de o parte, prezentarea

simplificatoare a regimului prezidenţial ca fiind unul definit de un preşedinte omnipotent,

pe de altă parte, exagerarea riscurilor ce decurg din asumarea unei asemenea organizări

constituţionale.