Lectură

1. Noţiuni generale

Lectura, ca mijloc de instrucţie şi educaţie, are o importanţă deosebită în pregătirea tinerilor studenţi în alegerea profesiunii şi perfecţionarea acesteia.

Lectura reprezintă un fenomen, deopotrivă social şi psihologic, atingând categorii diverse ale populaţiei, cu niveluri diferite de posibilităţi şi pregătire profesională şi totuşi lectura este în primul rând un proces de comunicare.

Termenul de lectură provine de la latinescul lectura = citire şi înseamnă descifrarea sistemului de semne scrise care constituie un text şi înţelegerea ansamblului de elemente comunicate în acest fel. Pornind de la acest înţeles, general acceptat, cuvântul a căpătat şi sensul de interpretarea unui text literar.

Dicţionarul Explicativ Român (DEX) explică acţiunea verbului „a citi” în perspectiva finalităţii sale: „a parcurge un text pentru a lua cunoştinţă de cele scrise”.

Poulet afirmă că: „lectura e un act atît de complex încît e legat de toate posibilităţile, aptitudinile, tendinţelor individului. Motivaţiile ei pot fi distinse în funcţie de clase sociale, vîrstă, evenimentele existenţei, starea fizică etc.”. Paul Cornea extinde domeniul de cercetat prin adăugarea a noi elemente : „ea se adaptează scopului urmărit (vreau să studiez, să mă amuz, să culeg informaţii, să-mi aţâţ fantezia, să-mi intensific viaţa interioară, să-mi calmez aprehensiunile etc.), în egală măsură naturii textului (poezie, manual filosofic, roman poliţist, magazin literar etc.), dar nu mai puţin circumstanţelor (bună sau rea dispoziţie, stare de vigilenţă ori de oboseală, ambianţă zgomotoasă ori solitară etc.)”

Lectura poate fi studiată din două perspective diferite: explicarea şi comprehensiunea. Pe de o parte e vizată o abordare obiectivă a fenomenelor cognitive (percepţia, memoria), prin proceduri metodice verificabile (observaţie, experiment), iar pe de alta, o interogaţie a subiectivităţii, menită să pună în evidenţă şi să conceptualizaze ceea ce ni se întâmplă când facem experienţa citirii unui text. Există o complementaritate între aceste abordări.

Prin lectură se înţelege „ansamblul activităţilor perceptive şi cognitive vizând identificarea şi comprehesiunea mesajelor transmise scriptic”

Capacitatea de a crea mai multe puncte de vedere cu privire la scriere, de a judeca şi înţelege în mai multe feluri provine din caracterul multifuncţional al lecturii, din diversitatea nivelurilor şi mesajelor cuprinse. Unele teorii susţin că nu există lectură ci doar relectura, întrucât sensurile găsite în procesul decodării textului nu sunt întâmplătoare, ci guvernate de preconcepţii, informaţii anterioare, nivel cultural.

Oricare ar fi modalitatea şi mijlocul de transmitere, lectura este comunicarea de la autor la cititor, ea reprezentând, simultan şi succesiv, toate elementele comunicării deoarece lectura este comunicatul, comunicarea. Lectura dă naştere unui informat: cititul care la rândul său, este cel care crează lectura. Aşadar, lectura este un act de reciprocitate.

Orice activitate intelectuală trebuie să se bazeze în mod obiectiv pe informaţii corecte obţinute prin intermediul lecturii, la elemente ale culturii scrise. Prin lectură omul încearcă să capteze şi să descifreze un mesaj care, ca în orice sistem de comunicare, înseamnă determinarea unui sens, a unei semnificaţii. Această receptare nu se reduce numai la perceperea exactă a unui text; ea declanşează multiple procese psihice, un proces de actualizare a vechilor cunoştinte, dar şi de noi asocieri, datorate ideilor cuprinse într-un text înseamnă tot atatea răspunsuri afective care se traduc prin sentimente de mulţumire sau nemulţumire, insatisfacţie, plictiseală. Apoi, lectura determină judecăţi şi raţionamente care duc la descoperirea unor adevăruri.

În termeni comunicaţionali, relaţia autor-carte-cititor, poate fi vazută ca transmiterea unui mesaj de la emiţător (autor), la un receptor (cititor), prin intermediul unui canal (text tipărit).

Se poate vorbi despre lectură atunci când şi pentru autor şi pentru cititor, există un cod comun, coduri comune (semnele, limba, limbajul, cultura).

În cazul lecturii literare, importanţa lecturii rezidă nu atât în cunoştinţele acumulate, cât în experienţa performării însăşi. Oricât de relevante şi de substanţiale ar fi concluziile extrase la finalul lecturii, ele contează totuşi mai puţin decât potenţarea activităţii spirituale pe care o trăieşte orice subiect în timp ce citeşte.