Tipologia publicurilor

O tipologie a definiţiilor relaţiilor publice

Lucien Matrat menţionează în lucrarea sa ,,The strategy of Confidence”, International Public Relations Review, sensul, pe care îl dăm astăzi, relaţiilor publice: ,,Relaţiile publice fac parte din strategia de management. Domeniul are două funcţii: să răspundă aşteptărilor acelora ale căror comportamente, judecăţi şi opinii pot să influenţeze modul de operare şi dezvoltarea unei înteprinderi, pe de o parte, şi să-i motiveze, pe de alta.’’. (L. Matrat, ,The strategy of Confidence”, International Public Relations Review, 1990, p.8).

Practicianul de relaţii publice, prezentat în lucrarea lui Doug Newsom, Totul despre relaţiile publice, este văzut ca pe un ,,intermediar între organizaţia pe care el sau ea o reprezintă şi toate publicurile acelei organizaţii. [.] El distribuie informaţii care dau posibilitatea publicurilor instituţiei să-i înţeleagă politicile.” În ceea ce priveşte funcţia de management, ,,relaţiile publice înseamnă responsabilitate şi înţelegere în stabilirea de politici şi de informare, pentru atingerea celor mai nobile interese ale organizaţiei şi ale publicurilor ei.’’ (Doug Newsom, Totul despre realţiile publice, 2003, p.18).

Pe de altă parte, prima întâlnire mondială a asociaţilor de relaţii publice, a definit relaţiile publice ca fiind: ,,arta şi ştiinţa socială de a analiza tendinţele, de a le prezice consecinţele, de a le sfătui liderii organizaţiilor şi de a implementa programe de acţiune planificate, care să servească atât organizaţia, cât şi interesul public.’’ (idem, p.19).

Datorită varietăţii modului de a înţelege relaţiile publice, atât de parcticieni, cât şi de teoreticieni, s-a ajuns la un număr mare de definiţii ale relaţiilor publice.

Cristina Coman, în lucrarea Relaţiile publice şi mass-media, ne propune să aruncăm o privire transversală peste toate definiţiile acordate relaţiilor publice. Astfel, vom observa că în majoritatea acestor definiţii se gasesc unele cuvinte-cheie.

,,D.L.Wilcox şi colaboratorii săi ilustrează urmatorii termeni-cheie:

a) deliberarea – activitatea de relaţii publice este întenţionată, este produsul unei analize şi al unor alegeri referitoare la modalităţile de câştigare a încrederii publicului

b) planificarea – activitatea în relaţiile publice este organizată;

c) performanţa- relaţiile publice se bazează pe rezultate, acestea nu pot câştiga încrederea publicului pentru o organizaţie care, prin activitatea ei, ignoră publicul;

d) comunicarea bilaterală – relaţiile publice preia informaţia din mediul în care operează organizaţia şi transmit apoi noi informaţii şi urmăresc feedback-ul acestora;

e) interesul public - primul scop al relaţiilor publice este satisfacerea nevoilor publicului, nu doar obţinerea unor beneficii;

f) dimensiunea managerială - acţiunile relaţiilor publice sunt mai eficiente dacă sunt integrate în structurile de conducere ale unei organizaţii.’’ (Cristina Coman, Relaţiile publice şi mass-media, 2004, p.6)

Într-un studiu realizat de către R.F.Harlow, asupra ,,diverselor lucrări de specialitate, reviste şi broşuri şi după intervievarea mai multor specialişti, a constatat existenţa a peste 472 de definiţii ale relaţiilor publice, mai mult sau mai puţin diferite. Astfel, Harlow a ajuns la următoarea definiţie care, deşi este greoaie şi chiar, confuză, doreşte să integreze cât mai multe aspecte ale domeniului de activitate a relaţiilor publice: ,,Relaţiile publice sunt funcţia managerială distinctivă, care ajută la stabilirea şi menţinerea unor limite reciproce dintre o organizaţie şi publicul ei; ele implică managementul problemelor, ajutând managerii să fie informaţi asupra opiniei publice şi să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc şi accentuează obligaţiile managerilor de a servi interesul public; ele servesc ca sistem de avertizare care ajută managerii să anticipeze tendinţele mediului; ele folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea şi comunicarea bazate pe principii etice.’’ (C.Coman apud J.E.Grunig. T.Hunt, 1984, p.7)