Piața mondială a vinului și poziționarea României - studiu de caz

1.Piaţa mondială-istoric şi definire

Evenimentele majore care au avut loc la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, respectiv marile descoperiri geografice şi cuceririle coloniale care au urmat, au permis includerea în circuitul economic a unor vaste zone geografice, care au antrenat o dezvoltare deosebită a activităţilor economice. Drept urmare, sfera spaţială a schimbului de mărfuri s-a extins, prin cuprinderea celor mai importante zone de pe mapamond, având drept rezultat formarea pieţei mondiale. Deşi, schimburile economice dintre ţări nu aveau încă o bază economică, nu decurgeau încă dintr-o adevărată specializare internaţională, prin lărgirea ariei lor geografice, ele au dat, în secolul al XVI-lea, un prim contur pieţei mondiale. Treptat, s-a conturat o tendinţă de specializare internaţională; diviziunea mondială a muncii care antrenează o adevărată explozie a schimbului reciproc de activităţi, care depăşesc tot mai mult nivelul micro şi macroeconomic şi fac un salt la nivel mondoeconomic. Drept consecinţă, piaţa mondială devine tot mai complexă, cuprinzând noi zone geografice şi noi forme de manifestare.

Piaţa mondială se poate defini în două sensuri.

În primul sens, prin totalitatea tranzacţiilor de afaceri la care participă agenţii economici din diverse ţări, inclusiv societăţile multinaţionale, precum şi o serie de instituţii cu caracter regional sau mondial, în contextul diviziunii mondiale a muncii şi confruntării dintre cererea şi oferta pe plan mondial.

În al doilea sens, prin locul în care se încheie tranzacţiile de afaceri internaţionale, în care se întâlnesc cererile şi ofertele de produse, valori şi servicii din diferite state, supuse legilor economice ale mecanismului economiei de piaţă.

Tendinţa de globalizare pe piaţa vinurilor a început să se evidenţieze la mijlocul anilor 70 când şi-au făcut apariţia producătorii de vinuri californieni. Până atunci piaţa vinului purta mai mult caracter regional. Ca regulă, vinurile producătorilor europeni de renume din Franţa, Spania, Italia şi Germania erau comercializate în interiorul Europei sau exportate în America de Nord. Situaţia curentă de pe piaţa vinului se caracterizează prin existenţa unui număr foarte mare de producători şi prin internaţionalizarea denumirilor de vinuri produse din soiuri de poamă de origine preponderent franceză. Primele plantaţii de viţă de vie au apărut în California, mai târziu răspândindu-se şi în alte state din Coasta de Vest. Americanii au adaptat la clima americană soiurile franceze: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir.

2.Principalii producători de vinuri

Pe la mijlocul anilor 80 şi-au făcut simţită prezenţa aproape simultan producătorii de vinuri din Australia şi Noua Zeelandă. Plantaţiile de viţă de vie au început să fie înfiinţate în ţările numite deoarece condiţiile climaterice de acolo sunt similare celor din regiunile vinicole ale Europei şi pe lângă aceasta există legături culturale puternice cu fostele metropole. Ieşirea lor pe piaţa mondială a vinului a fost posibilă în mare măsură datorită transferurilor de tehnologie modernă din Europa. Vinificatorii din aceste ţări împreună cu cei din Californa şi-au creat un stil al lor, anglo-saxon de producere şi comercializare a vinurilor. La începutul anilor 90 au atacat piaţa şi au acaparat un segment substanţial producătorii de vinuri din Argentina, Chile şi Africa de Sud. Vinurile lor au atins destul de repede nivelul de calitate necesar pentru a trece în categoria vinurilor medii. Producătorii şi exportatorii din aceste ţări au combinat cu succes tehnologiile franceze de producere a vinului cu practicile americane de comercializare a producţiei vinicole.

În ultimii ani a apărut un vădit interes pentru producerea şi consumul vinului în ţările Asiei de Sud Est. Pe lângă aceea că ele importează vinuri în cantităţi din ce în ce mai mari, aici au apărut şi plantaţii de viţă de vie.

În prezent, Uniunea Europeană este primul producător de vin din lume. Suprafaţa europeană cultivată cu viţă de vie reprezintă 45% din suprafaţa mondială. Franţa şi Italia produc cel mai mult – 30% din producţia UE şi, respectiv, 28,5%. Ele sunt urmate de Spania (23,2%). Vinurile acestora rămân populare în materie de imagine şi de «sofisticare», dar poziţia lor este puternic erodată de noii producători, atât pe propriile pieţe interne, cât şi pe cele de export.

La nivel mondial, concurenţa a crescut, Statele Unite devenind al patrulea producător de vinuri. Ţările Lumii Noi şi-au crescut producţia în ultimii douăzeci de ani de la 1,7% la 21,4%, în detrimentul Uniunii Europene.După o perioadă de reduceri progresive ale nivelului producţiei, în anul 2008, OIV- Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului- a estimat faptul că producţia la nivel mondial a atins 290 mil hl. Pentru anul 2009, OIV estimează o valoare de 270 mil hl, scădere datorată crizei economice actuale.