Abordare sistemică a arealului turistic- regiunii turistice Apuseni

Munţii Apuseni fac parte din Carpaţii Occidentali şi sunt localizaţi în Transilvania, închizand la vest arcul Carpaţilor. Reprezintă un complex muntos încadrat la est de Depresiunea Transilvaniei, la nord de râul Barcau, la sud de râul Mures şi la vest de Dealurile şi Câmpia de Vest. Fără a atinge înălţimile semeţe care dau frumuseţea munţilor Făgăraş, Piatra Craiului sau Rodnei, Munţii Apuseni dezvăluie turiştilor frumuseţi nebănuite, de o cu totul natură.

În ceilalţi munţi nu se găseşte o îmbinare mai armonioasă între linia domoală a plaiurilor şi verticalitatea abrupturilor, o asemenea concentrare de fenomene şi rezervaţii naturale. Cel mai înalt vârf este Curcubăta Mare (cunoscut şi ca Vârful Bihor) cu o altitudine de 1849 de metri. Munţii Apuseni, cuprinşi între valurile de coline ale Câmpiei Transilvaniei şi Câmpia Tisei, constituie veriga care închide spre apus arcul Carpaţilor româneşti. Ei apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă, ocupând o suprafaţă de cca. 20.000 km2. Munţii Apuseni s-au format prin încreţire în orogeneza alpino-carpato-himalayană şi sunt alcătuiţi din roci predominant calcare, fapt care a dus la formarea unui mare număr de pesteri, peste 400. Diversitatea peisajelor şi varietatea obiectivelor turistice semănate pe tot întinsul acestor munţi, se datorează marilor frământări geologice pe care le-au suferit în trecut.

Aceşti munţi se împart în Apusenii Sudici şi Apusenii Nordici, aceştia fiind separaţi de Valea Arieşului şi Valea Crişului Alb. Cuprind în partea centrală Munţii Bihor cu cea mai mare desfasurare, ocupand partea centrală, alcatuiţi predominant din şisturi cristaline şi graniţe care le dau masivitate şi înăltimi mari, Vârful Bihor, extinzându-se la est în Muntele Mare şi la nord în Munţii Vlădeasa formati din granite. În prelungirea estică a Munţilor Bihor se află Muntele Găina (1467 m.), iar în nord-est se află Munţii Gilău alcatuiti din şisturi cristaline, cu înaltimi de 1000-1250m ; au sate risipite, iar pe Somesul Cald, lacuri de baraj la Fântânele, Tarniţa şi Gilau. În sud-est sunt Munţii Metaliferi (1018 m.) şi Munţii Trascăului amplasati intre Aries si Ampoi, formaţi din calcare, cu vârfuri semeţe şi chei (Cheile Turzii, Râmeţi), iar în vest Munţii Crişurilor: Munţii Zărand (Vârful Drocea-836 m.) cu altitudini între 400-800m au roci cristaline si magmatice, păduri bogate şi sate la marginea munţilor, Munţii Codru-Moma (Vârful Pleşu-1112 m.), Munţii Pădurea Craiului aflaţi de-a lungul Crişului Repede şi Crişului Alb, alcatuiţi din calcare, cu altitudini sub 1000m, platouri şi depresiuni carstice, peşteri (Meziad, Vântului- cea mai mare din ţară) şi chei şi Munţii Plopiş (776 m.). În nord, dincolo de Valea Barcăului, se desfăşoară un complex de culmi muntoase, alcătuite din şisturi cristaline, cu altitudini reduse, înconjurate de dealuri.

În grupa Apusenilor, alături de culmile muntoase se disting o serie de depresiuni:

- Depresiunea Zărand o prelungire a campiei pe Crisul Alb.

- Depresiunile golfuri Vad-Borod aflata de-a lungul Crisului Repede.

- Depresiunile marginale Huedin şi Şimleu strabatuta de raul Crasna.

- Depresiunile intramontane Gurahonţ şi Brad pe valea Crisului Alb

În Munţi Apuseni vegetaţia este etajată pe verticală, de la goluri alpine, la păduri de răşinoase şi foioase care alternează cu fâneţe în care predomină gramineele.

În locurile pietroase por fi văzute tufe de ienupăr, smardar, scorus, colilia, negara, peliniţa, afine şi coacăze de munte, licheni roz, galbui-aurii sau albiciosi. În padurile de răşinoase ale Munţilor Apuseni predomină molidul şi pinul iar cea mai spectaculoasă deasă şi batrană pădure de molizi şi pini se găseşte pe platorul carstic de la Sclavul Ples din Munţii Padurea Craiului.

În padurile de foioase ale Munţilor Apuseni se pot întâlni fagul, carpenul, frasinul, paltinul, arţarul, sangerul, teiul, tisa şi castanul sălbatic. Vegetaţia ierboasă a Munţilor Apuseni este caracterizată de floarea paştilor, leurda, brebenei, vinarita, silnic, soparlita, macrisul iepurelui, lopateaua, margareta, săbiuţa, bujorul salbatic, ochiul boului, piciorul cocosului, degetarul, fragul si ghimpele. În poienile din zonele carstice se pot întâlni arbuşti de alun, corn, porumbar cu ghimpi, zmeurişuri, mure, păducel şi măceş. În zona izvoarelor, a văilor şi locurile mlăştinoase se întâlnesc floarea de nu-ma-uita, broasca apei, bumbacariţa, brustur si coada calului, salcia, rachita, arinul şi plopul. În Munţii Apuseni se întâlnesc numeroase specii de animale salbatice: urşi, lupi, mistreţi, râşi, vulpi, căprioare, cerb carpatin, veveriţe, bursuci, jderi, iepuri, cocosi de munte etc. În ape abundă păstravii, mreana, cleanul, scobarul, şi zglavoaca. În paduri se pot întalni păsări ca: mierla, ciocârlia de pădure, cucul, fluturaşul de stâncă etc. În cea mai mare parte a acestor locuri sunt întâlnite argiluviosolurile (cenuşii şi brun-roşcate), care apar în etajul pădurii, brune şi brune-acide (climat umed şi răcoros), solurile podzolice şi spodosolurile. Climatul în care se înscriu munţii Apuseni este cel montan cu influenţe oceanice, caracterizat prin temperaturi medii anuale de 2-6*C, la baza munţilor -0*C. sau chiar negative pe înălţimi şi inversiuni de temperaturi în depresiuni. Precipitaţiile iau valori de 700 - 1200mm/an şi chiar peste 1200mm/an în zonele înalte (Bihor, Muntele Mare, Gilău). Caracteristic este vântul de vest, unde se întâlneste fenomenul de foehn. Reţeaua hidrografică este bine dezvoltată, fiind reprezentată de râurile: Arieş, Crişul Repede, Crişul Alb, Someşul Rece şi Someşul Cald. Apele stătătoare sunt reprezentate de lacuri naturale-Vărăsoaia, lac format într-un ţinut calcaros şi lacuri artificiale cum ar fi: Fântânele, Tarniţa şi Gilău pe Someşul Cald. În zona munţilor vulcanici reţeaua de ape freatice mineralizate reprezintă apele subterane (Moneasa-bicarbonate şi sulfurate). În regiunile carstice aceste reţele de ape sunt discontinue şi formează grote şi peşteri.