Cuprins
- CAPITOLUL I
- Noțiuni generale. Rentabilitate economică 3
- Descrierea activității întreprinderii 6
- CAPITOLUL II
- Evaluarea criteriilor de analiză economică 7
- 2.1. Analiza principalilor indicatori economico – financiari 9
- 2.2. Diagnosticul echilibrului financiar 10
- 2.2.1. Analiza Situației Nete 11
- 2.2.2. Analiza Fondului de Rulment 12
- 2.2.3. Analiza Necesarului de Fond de Rulment 13
- 2.2.4. Analiza Trezoreriei Nete 14
- 2.3. Indicatori ai lichidității și solvabilității financiare 15
- 2.4.
- 2.4. Analiza bilantului financiar
- Analiza rentabilității 16
- 18
- 2.5. Model matematic de analiza diagnostic 19
- Concluzii 21
- ANEXE
Extras din proiect
CAPITOLUL I.
Noțiuni generale. Rentabilitate economică
Activitatea turistică se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind una din trăsăturile caracteristice ale secolului nostru şi în special ale celei de-a doua jumătăţi a acestuia.
Rentabilitatea economică răspunde modului cum şi cât de avantajos sunt folosite resursele. Compararea efectelor cu eforturile care le-au determinat reliefează de fapt numai o latură a rentabilităţii economice. O analiză complexă trebuie să aibă în vedere însă şi alte elemente, cum ar fi : structura resurselor şi a rezultatelor (urmărind nu numai performanţele matematic cuantificabile, ci şi efectele faţă de societate), timpul (ce poate acţiona diferit asupra elementelor din structură), calitatea efectelor financiare şi comerciale (rezultatele trebuind să se regăsească în reale utilităţi sociale).
Pentru a comensura rentabilitatea unei activităţi economico-sociale este obligatoriu să se compare efortul cu efectul, în contextul influenţării acestei corelaţii de către factorii timp şi spaţiu, fiecărui efort atribuindu-i-se numai efectul său cauzal şi fiecărui efect recunoscându-i-se întregul efort depus.
Semnificaţia conceptului de rentabilitate trebuie căutată peste tot unde se consumă resurse (materiale, comerciale, economice şi financiare), unde se cheltuieşte muncă socială vie şi materializată. Competiţia, concurenţa, rivalitatea agenţilor economici, desfăşurate într-un cadru obiectiv al economiei de piaţă libere, impun obligativitatea ca orice activitate economică să corespundă unor cerinţe concrete ale societăţii, să răspundă unor cerinţe reale ale vieţii materiale şi spirituale ale oamenilor.
În acest sens şi activităţii de turism îi revin sarcini multiple pe linia rentabilităţii. Dar, eterogenitatea şi complexitatea produsului turistic conferă rentabilităţii acestui sector o sferă foarte largă de cuprindere şi evaluare. De aceea, nu întâmplător, specialiştii califică rentabilitatea în turism ca deosebit de complexă, deoarece exprimă rezultatul unui ansamblu de activităţi specifice : transporturi turistice, alimentaţie publică, prestări de alte servicii de bază şi complementare, desfaceri de mărfuri, turism intern şi turism internaţional etc. Prin natura lor, rezultatele activităţii de turism au atât efecte directe cât şi indirecte.
Complexitatea activităţii de turism presupune o mare diversitate a dotărilor de bază materială, iar aprecierea corectă a rentabilităţii utilizării acestora cuprinde o arie deosebit de vastă şi necesită o metodologie de cercetare variată. Numai astfel se poate comensura rentabilitatea acestui sector în dinamica şi specificul fiecărei componente, în corelaţie cu o serie de factori şi urmărind stabilirea posibilelor consecinţe în contextul general al rentabilităţii în turism. Indiferent însă de metodologia utilizată, studiile de rentabilitate, în ansamblul lor, urmăresc să evalueze gradul de satisfacţie a turistului faţă de mijloacele funcţionale antrenate, modalităţile concrete de creştere a mulţumirii acestuia cu costuri cât mai reduse şi într-un termen cât mai rapid, costul organizatoric în care se poate realiza o sporire a rentabilităţii, atât printr-o corelare mai judicioasă a elementelor de funcţionalitate existente cu structura şi zona de provenienţă a turiştilor, cât şi prin reducerea cheltuielilor o dată cu mărirea încasărilor şi, respectiv, a profitului.
Modalităţile principale, nominalizate în literatura de specialitate, ce pot fi utilizate în vederea aprecierii gradului de rentabilitate a dotărilor diferitelor structuri de primire turistice, vizează mai multe faţete de abordare : economică, social-politică, promoţională, tehnică, comercială şi financiară respectiv tot atâtea forme ale rentabilităţii.
Rentabilitatea economică exprimă relaţia dintre încasările obţinute şi sumele cheltuite în vederea construirii şi funcţionării unor obiective şi amenajări turistice Această faţetă a relaţiei de rentabilitate este condiţionată de durata in care recuperăm capitalul avansat, de încasarea medie pe zi-turist etc. De aceea, de mare importanţă este atenuarea sezonalităţii utilizării suportului material al prestărilor de servicii turistice prin multiplicarea formelor de turism, mai ales a celor puţin dependente de factorul natural.
Rentabilitatea promoţională constă în imaginea pe care consumatorul-turist şi-o formează asupra ofertei turistice, în urma sejurului într-o anumită destinaţie, imagine care, pe lângă toate celelalte impresii reţinute, poate contribui la formarea unei aprecieri generale favorabile, opinie care, împărtăşită la întoarcerea în zona de reşedinţă, poate avea un efect promoţional major.
Rentabilitatea tehnică, având drept obiect soluţiile constructive şi de dotări tehnice adoptate, reflectă funcţionalitatea propriu-zisă a instalaţiilor şi amenajărilor. Ea este direct dependentă de fiabilitatea dotărilor turistice, termenele necesare pentru remedierea unor defecţiuni, costurile remedierilor şi reparaţiilor, elemente ce influenţează atât rentabilitatea economică cât şi pe cea promoţională.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Economica a Rentabilitatii unei Intreprinderi din Turism. Studiu de Caz - Pensiunea Memo.docx